Fereastra, icoana, crucea, minunea

“Am cumpărat această fereastră anul trecut. Casa nouă se terminase şi se desfăcea casa veche. El a fost de acord imediat. Femeia s-a opus multă vreme:
    Cum s-o vând? Toată viaţa am privit lumea de aici!”.
M-a emoţionat profund această istorioară  pe care o văzusem în expoziţie, o uitasem, dar am regăsit-o cu bucurie într-o carte document, de o frumuseţe şi o eleganţă rare, albumul ” Muzeul Ţăranului Român”. Atât. Simplu. Cartea a fost coordonată de Mihai Gheorghiu (director general-adjunct al MŢR) şi  Maria Matenoiu. Fotografiile, absolut superbe, au fost realizate de  Marius Caraman.
Domnul Gheorghiu mi-a dăruit cartea prin decembrie. Dar mi s-a părut potrivit să o amintesc aici, acum, pentru că la 5 februarie, Muzeul Naţional al Ţăranului Român a  sărbătorit cei 23 de ani de eliberare; 23 de ani de la refondare.
Aniversarea a fost marcată printr-o lansare a unei aplicaţii de mobil.
Aplicaţia este disponibilă iniţial pentru terminale mobile care folosesc sistemul de operare iOS şi poate fi descărcată gratuit din AppStore. Din interfaţa aplicaţiei, personalizată cu motive tradiţionale româneşti, utilizatorii pot accesa două secţiuni principale: Muzeu şi Evenimente. Prima secţiune conţine informaţii istorice, dar şi date utile precum adresa, programul sau preţul biletelor, iar secţiunea Evenimente conţine un calendar mereu actualizat al proiecţiilor de filme, al concertelor, al  lansărilor de carte şi altor evenimente găzduite de Muzeul Ţăranului. 
Un alt fel de fereastră. De data aceasta noi, cei din afară, ne uităm pe fereastră, în casa ţăranului român. O casă plină de farmec, de simboluri, de credinţă.
“Unul din farmecele ţării noastre, care atât impresionează pe străini, este tocmai persistenţa, încă aşa de vie, a tradiţiei. Suntem chiar, să nu mi se ia în nume de rău, în multe privinţe, la nivelul neoliticilor.(...) România întreagă este un muzeu în aer liber!” spunea Al. Tz. Samurcaş, 1987. Lucrurile s-au mai schimbat, între timp Muzeul Ţăranului Român ca şi ţăranul român în aria sa au trecut prin regimul comunist. Care a ros adânc viaţa şi tradiţiile omului de la ţară.  Dar a venit şi ziua eliberării.
“Anul 1989 va aduce cu sine refondarea muzeului lui Al. Tzigara- Samurcaş de către Horia Bernea, cel care, slujindu-se şi de lecţia înaintaşului său, va reformula muzeografia românească. Bernea va crea un muzeu împotriva muzeografiei «de lemn» a naţional- comunismului, împotriva tuturor poncifelor materialiste şi ştiinţifice ale unei etnografii prezidate de materialismul dialectic şi, totodată, împotriva unui anume pozitivism se sorginte europeană. Programul estetic (unii ar spune mai degrabă estetizant) al lui Bernea a creat o expoziţie permanentă de o libertate unică. Fără o miză clar antropologică, în sensul pozitivist al termenului, expoziţia se doreşte a fi un mod de expunere a etosului unei civilizaţii pe care nu o mai putem sesiza, după experienţa comunismului, decât prin amorsa unei reprezentări create de expunerea unor obiecte care să restituie ceva din frumuseţea, unicitatea, ceva din etosul pierdut al unei prezenţe şi al unei locuiri pline de nobleţe.
Ţăranul este, pentru Bernea, o efigie a nobleţei, a spiritului vechi european, o prezenţă milenară a istoriei româneşti şi a celei europene, care trebuie salutată, evocată, marcată printr-o reverenţă. (…) Nu există nicăieri în expoziţie tentaţia etnograficului, a clasificării; dimpotrivă, este experimentată libertatea parcursului, libertatea înţelegerii şi a lecturii vizitatorului(...).” spune Mihai Gheorghiu în album.
“Un muzeu neliniştitor, care pune probleme? Dar ce înseamnă a pune probleme? Înseamnă a atrage atenţia asupra sensurilor profunde ale vieţii şi ale morţii. Un muzeu care pune probleme îl obligă pe vizitator să se întrebe asupra unor lucruri care, în mod obişnuit, depăşesc condiţia lui.” scria Horia Bernea.
Privind periplul prin expoziţiile permanente ale MŢR la care ne invită albumul, mi-am adus aminte de o discuţie avută cu mulţi ani în urmă cu maestrul Horia Bernea, despre ce se pierde sau se poate pierde în satul românesc şi în sufletul ţăranului român, ce se poate întâmpla cu identitatea lui.
Dar ce a făcut Horia Bernea la muzeu?  A adunat esenţă de suflet românesc şi a ocrotit-o şi a dăruit-o.
La parter “Legea creştinească: crucea-pomul vieţii, puterea crucii, icoane, ciuma-instalaţie politică, frumuseţea crucii, fast, reculegere, moaşte, ferestre, timp.” La etaj “Rânduiala vieţii: “Triumf- salon de artă ţărănească, locuire, tipologii, casă în casă, hrana, haina, Munca-focul, munca – apa, vântul, laolaltă”.
Un muzeu- minune, o minune care iese din minune: “Minunea crucii o văd mereu, de câte ori îmi iese înainte, cu o pregnanţă neîmpuţinată.”(Horia Bernea)
O mărturie şi un sprijin pentru noi toţi: “Eu nu pot să mă pierd din cauza icoanei. Ce fac cei ce nu au icoane? Cad mai uşor.”(Horia  Bernea).
 Muzeul Ţăranului Român: icoana şi fereastra noastră. La mulţi ani!