Final de campanie în Strada Comâniţa 9. Băse, înapoi pe tarlaua ţării

Ori Suspendatul de trista amintire are cate un tricou albastru pentru fiecare zi dedicata luptei pentru democratie, ori are unul singur, pe care si-l spala in fiecare seara si si-l suspenda pe sarma, pe terasa la Vila Lac 3, ca sa se usuce frumos, fara cute, sa nu mai fie nevoit sa-l si calce, sa si-l traga repede pe el. Dat fiind faptul ca e un Lacoste, totusi, ma gandesc ca n-are, saracu’, de unde sa-si ia atatea tricouri albastre Lacoste, si atunci optez pentru cea de-a doua varianta. Deci, cea de-a doua varianta: Suspendatul are un singur tricou albastru, Lacoste, pe care si-l spala in fiecare seara si si-l suspenda pe sarma, pe terasa la Vila Lac 3, ca sa se usuce frumos, fara cute, ca sa nu mai fie nevoit sa-l mai si calce. Ca io la sediul de lupta pentru democratie de pe Comanita 9 nu l-am vazut decat in tricou’ ala, de care m-am plictisit io, darmite aia cu care lucreaza zi de zi! Io i-as zice de la obraz, "da’ mai schimba-ti, nene, tricou’ ala, ca nu mai pot sa ma uit la tine".

E ora declaratiilor post-referendum. Il asteptam sa apara ca Luceafarul de seara (uite ca vorbesc si-n versuri acuma). Suntem intr-un tarc strict definit de o ata portocalie (cam ca aia pe care-si atarna tricoul lui albastru si Lacoste, pe terasa la Vila Lac 3). Ne inghesuim ca vitele unii-ntr-altii, o calc pe picioare pe o reporterita, ea ma-ntelege si-mi spune ca nu se supara. Incercand sa evit s-o mai calc pe reporterita din stanga mea, ma dau putin in dreapta si-l calc pe picioare pe reporterul inalt pe care nu-l constatasem langa mine, dar el era. Stam lipiti unii de altii. In fata mea, Alison Mutler se uita ciudat, peste umar, la mine. Ce fel de privire o mai fi si asta? Nu stiu cum ar trebui sa ma simt. Jenata, in plus, in minus sau... nu stiu, chiar nu stiu cum sa interpretez privirea asta. Sau poate i-o fi teama ca-i cotrobai prin geanta, ca e fix sub nasul meu!

Ca sa nu mai ocup locul si cu imensul rucsac pe care-l port dupa mine, caut un loc decent in care sa mi-l asez. Un coleg de breasla (oh!) ma invita pe un tomberon de gunoi pe care scrie "sulo". "Ia-l p-ala, ca io mi-am pus laptopul pe asta". Mai Gaaaaad! Nu-mi prea vine sa ma ating de el, e cam murdar, dar ma incurajeaza el, luandu-si scrumiera si sufland usor peste. "De ce te miri? De trei saptamani ne tine asa, n-ai mai fost?". Nu mai avusesem onoarea, ce sa zic...

La USL cum o fi? Zice ca la USL e mai misto, e cu cafea, cu sucuri, cu apa... Ce nesimtiti dictatorii astia ponto-antonisti, le-o mai da si scaune, te pomenesti, nu i-o tine in picioare! Pai da, le da si scaune! Bai, da’ nesimtiti mai sunt! Nu e dreptate pe lumea asta! Atentia mi-e captata de Suspendatul a carui aparitie a fost anuntata cu un "coboara", emis alert de catre un vigilent din staff. Isi incepe nonsensurile despre lovitura de stat, bla bla, ca poporu’ care nu l-a votat e tot poporu’ roman, ca el e presdintele tuturor romanilor, nu numai al celor sapte milioane care au votat cu demiterea lui, ca seceta, ca sa vedeti ce timpuri ne-asteapta (ca, adica, e back in business, intelegi? el n-are timp de d-astea, pe el il aia grija de tara). Ca sa reducem falia asta si tot repeta asta cu falia, sa reducem falia in sus, sa reducem falia in jos.

Ce sa-ntegem noi de-aici, mai copii? Noi de-aici sa-ntelegem ca flacara democratiei sta aprinsa-n Romania ca lumina de veghe, ca ea nu se va stinge atata vreme cat Suspendatul va veghea el insusi la ea, chiar daca reporteru’ ala de la Antena 3 o mai atinge din cand in cand si atunci ea se stinge automat, da’ lasa, nu-i nimic, c-o reaprinde Suspendatu’ iar. Pentru el, pentru Videanu, pentru Macovei, pentru MRU, pentru TRU, sau, ca sa sintetizam, pentru tot neamu’ asta romanesc, care are atata nevoie de ei!

Il privesc atent pret de cateva secunde bune. Capul ii tremura intr-un mod imperceptibil. Privirea lui fixa spune ca se concentreaza la tampeniile pe care le spune si le si crede cu toata fiinta lui. In fond, orice om are fixatiile lui. E doar un batranel, un batranel pricajit, un batranel de care mi-e mila. Da, mi-e mila. Avea dreptate Aliodor Manolea, intr-adevar, omul nostru inspira mila chiar si atunci cand vrea sa inspire putere.