Ploaia ațoasă și sâcâitoare de noiembrie s-a așternut ieri peste cetatea lui Bucur, izgonind oamenii și păsările în hogeacuri calde. Peste panglicile lucioase ale bulevardelor, rupte ici-colo de semafoare somnoroase, doar câteva mașini depășeau bariera „cu plată” de la Romexpo. „Ia, uite, 5 lei pe oră”! O undă de concentrare a alunecat de-a lungul chipului împodobit cu o pereche de lupe aburite: „Caști gura la cărți cinci ore, una ți-a zburat din buzunar în contul parcării” (de altfel, amenajată în condiții decente, dotată cu aparate grație cărora scapi de corvoada birului cu un simplu click). Femeia-lupă a tras de volan, a înhățat tichetul, apoi a mârâit scurt spre un bărbat rotund înfundat în scaunul din dreapta: „Luăm cărțile de pe listă, dăm un tur scurt și ușcheala! Cafeaua o bem acasă”.
Cu lupul și leopardul, la cappuccino
11.01. Dinspre turnurile gemene de sticlă, o negură subțire urcă razant cu silueta Casei Presei, iar din umorile ei reci se desprind, doi câte doi, mână-n mână, copilași de 11, 12, 13 ani. Ciripitul lor învăluie dintr-odată „intrarea VIP”, în ușile căreia se opresc brusc, cu ochii întinși înapoi, spre profa de română: „Putem intra, doamna, e frig?! „Nu, așteptați să vină toți. Și, înăuntru, nu vă împrăștiați!”, cade, sec, porunca. „Dacă stăm toți grămadă, ne va lua o sută de ani să-și ia fiecare cartea dorită. Eu vreau la «Arthur», tu la «Paladin», băieții la «Polirom», să-și ia colecția cu nu știu ce războaie. Haos!”. Verdictul fetiței cu cozi împletite în stropi de rouă e vânturat, disecat și împrăștiat în toate vânturile lui Brumar: „Nu, fată, că io vreau Istoria corpului uman, a scris-o un doctor cool de la Harvard!”. „Pe mine m-a rugat mama să-i iau Leopardul roșu și lupul negru (Lup roșu, negru leopard, autor Marlon James), Puterea artei (de Simon Shama) și încă una, de la Pandora, stai să verific, nu mai țin minte. Nici nu mai știu unde am pus cardul...”. „Mai bine mergem la Florescu, să ne luăm un cappuccino, am picioarele bocnă...”.
Se caută eroi
Zumzetul preadolescenților a fost înghițit apoi de gura căscată de sub cupola înaltă a pavilionului care adăpostește candela aprinsă în numele cărților de două sute de jucători de pe piața editorială. Prima imagine întipărită pe retină e poza unui spațiu luminos, aerisit, colorat, atât de bine organizat încât în primele clipe senzația de derută e copleșitoare. Încotro s-o apuci? Jos, în buricul târgului, așezate pe metri pătrați generoși, s-au aliniat editurile încleștate veșnic în bătălia vânzărilor. Sus, pe primul inel, case de cărți mai mici, elegante, nișate, cu clienți fideli. Dinspre „Sophia”, de pildă, unde gazdă primitoare e distinsul antropolog și tălmăcitor Gheorghiță Ciocioi, ne face cu ochiul un volum ce poartă pecetea lui Constantin Virgil Gheorghiu, Se caută eroi. „O carte pe care am tradus-o din spaniolă, o carte ca o piesă de teatru, minunată”, ne lămurește, amabil, amfitrionul.
Șarpele vesel prins în capcana Roblox
Șuetele se leagă molcom în prima zi de târg, netulburate decât de foșnetul paginilor și muzica în surdină. Doar șarpele copiilor scăpați de ochiul profei de română se încolăcește sprințar în sus, pe scări, dincolo de standul tomurilor intimidante expuse la Editura Academiei Române. Coboară, tropotind, pe lângă operele scriitorilor români canonici, înșiruite în țiple rigide pe rafturile înălțate de Muzeul Național al Literaturii, apoi se încolăcește cuminte la piciorul unei măsuțe doldora de învățăminte (scrise) religioase. Dezmeticiți de larma adolescentină, editorii cuminți le fac semne largi: „Poftiți de luați lumină, copii, poftiți la cărți!”. În absența răspunsului, se instalează o liniște grea, împovărătoare. Dinspre chipurile rumene de tinerețe se ridică în scurt timp luminițe albastre ce sclipesc amăgitor în rama ecranelor. Tolăniți pe jos, în grădina cărților și a posibilităților infinite, copiii oferă, prinși cum sunt în capcana Roblox, cea mai credibilă radiografie a societății contemporane.
Cărți (bune) pentru toate buzunarele
Nu-i musai să dai iama în economiile bunicii pentru a-ți achiziționa cărți bune la târgul de carte. Titluri consacrate poți găsi și cu 3 lei, de la anticariat, e adevărat, dar măcar nu pleci cu mâna goală acasă. Îl găsești sus, la ultimul etaj, cum intri, pe dreapta.
Sărbătoarea cărții se va încheia duminică
Târgul de carte Gaudeamus a debutat ieri și-și va închide porțile duminică, 26 noiembrie. Accesul în incinta Pavilionului Central (A) din cadrul Romexpo este gratuit și se face începând cu ora 10.00. Porțile se închid zilnic la ora 20.00.
Șansă pentru scriitorii debutanți
„9 scriitori din 9-a generație”, proiect ajuns în acest an la cea de-a șaptea ediție, derulat de București FM, a prefațat și anul acesta deschiderea Târgului de Carte Gaudeamus. În ce constă evenimentul? 9 scriitori debutanți au oportunitatea de a-și prezenta lucrările, și 9 ascultători vor câștiga cele 9 cărți prezentate, participând zilnic la topicul zilei, pe WhatsApp și pe rețelele de socializare București FM. Cărțile semnate de autori vor fi înmânate câștigătorilor sâmbătă, 25 noiembrie, la târg.
Cu ochii pe Miss Lectura
Să nu credeți că târgul de carte mizează, pentru atragerea cititorilor pasionați, doar pe lansări, întâlniri cu scriitori faimoși și rețete atractive de reduceri. Anul acesta se organizează, special pentru tinerele studioase și cu vino-ncoa, concursul Miss Lectura! Așa că, fetelor, nu veniți neprimenite la Gaudeamus!
30 este numărul ediției din acest an a târgului de carte Gaudeamus
200 de jucători, mari, mici și mărunți de pe piața de carte sunt prezenți la Gaudeamus
5.500 de metri pătrați aveți de acoperit pentru a vizita toate standurile editurilor prezente anul acesta la Romexpo
„Poftiți de luați lumină, copii, poftiți la cărți!”, editor, Gaudeamus
500 de evenimente editoriale - lansări, concursuri, dialoguri etc. - au fost programate la târgul de carte