Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pe actul de naştere al lui Adrian Rusu, în dreptul tatălui, este trasă o liniuţă. Domnul Rusu doreşte acum, la 66 de ani, să completeze acea rubrică, rămasă până astăzi goală, cu numele "Radu Crutzescu", un diplomat din perioada interbelică. Numele celei care i-ar fi putut fi mamă, o artistă importantă, îl rosteşte şoptit, pentru că nici măcar el nu crede că e adevărat.
În bărbatul cu păr cenuşiu, prins în coadă, şi ochi blânzi şi obosiţi trăieşte şi azi copilul născut la 4 decembrie 1943, un copil rămas orfan, care acum, târziu, vrea să îşi recapete părinţii. Am stat de vorbă cu Andrei Adrian Rusu undeva la periferia Braşovului, în casa pe care o împarte cu cea de-a treia soţie, fiica, fiul, nepoţii şi cinci motani certăreţi, care şi-au marcat repetat teritoriul. În povestea lui, spusă pe nerăsuflate şi în ritmul memoriei involuntare, se amestecă nume de prieteni din copilărie, nume de oameni mari, de oraşe româneşti şi străine, nume de boli şi de străzi. Rusu Florica. Numele trecut pe certificatul de naştere la rubrica "mamă". "N-am cunoscut-o niciodată pe această femeie. Am căutat-o şi nu a fost de găsit", spune Adrian Rusu. Radu Crutzescu. De pe patul de moarte, Crutzescu i-ar fi adresat celei care-i devenise soţie în 1916 aceste cuvinte: "Laureta, orice s-ar întâmpla, să ai grijă de Andrei, băiatul meu". Cuvintele i-au fost transmise lui Adrian Rusu de majordomul Ion Varga şi l-au urmărit toată viaţa. Născut în 1892, la Bucureşti, licenţiat în Drept la Paris, Radu Crutzescu a fost ministru plenipotenţiar şi trimis extraordinar al României la Sofia în 1936, apoi la Moscova în februarie 1938, la Praga în 1938, la Berlin în 1939. La 1 iunie a fost numit, prin decret semnat de Regele Carol al II-lea, "ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al nostru la Ankara". Revenit în ţară, a devenit membru al mai multor comisii, printre care "Comisiunea pentru aplicarea Armistiţiului dintre România şi Naţiunile Unite" (noiembrie 1944) şi "Comisiunea pentru studiul materialului şi pregătirea documentelor în vederea conferinţei de pace" (februarie 19450). În august 1947, Radu Crutzescu, domiciliat în Bucureşti, pe Strada Aurel Vlaicu, la numărul 92, solicita să iasă la pensie, cum reiese din dosarul lui de personal, aflat în arhiva Ministerului de Externe.
CRESCUT DE MAMA VITREGĂ
În acea casă de pe Strada Aurel Vlaicu, Adrian Rusu a trăit primii ani ai copilăriei. Acolo s-a jucat cu copiii familiei Sturza şi cu Ada-Ioana, fata lui Nenel d'Albon, nepoata scriitorului Mihail Sadoveanu. Ada d'Albon, actriţă la Théâtre de l'Orme din Paris, mărturiseşte: "Despre familia Crutzescu am o amintire neclară. Oameni distinşi, agreabili. Erau prietenii părinţilor mei". Ea nu-şi aminteşte de Andrei Rusu, spune că avea zeci de prieteni în copilărie, dar faptul că a cunoscut familia Crutzescu întăreşte autenticitatea poveştii lui Adrian Rusu.
"După ce a murit tata, m-a crescut mama vitregă, Laureta", povesteşte el. "Învăţam la şcoala de băieţi Tunari când mi s-a înscenat furtul unui stilou. În 1955, după Paşte, am ajuns la un orfelinat din Mediaş, în care am stat până la 14 ani. Am făcut o şcoală de meserii şi am ieşit turnător-formator, dar n-am lucrat asta. Am jucat fotbal la Sparta şi la Textila, amândouă echipe din Mediaş. Apoi, am descoperit motocicleta şi am devenit antrenor de motocross. Şi acum, la 65 de ani, merg pe Suzuki. Nu mi-ar fi ruşine să fiu în viaţă şi să nu merg pe motocicletă?", se întreabă retoric bărbatul, ieşind pentru o clipă din timp. Revine însă repede la obsesia lui, aceea de a dovedi care i-au fost părinţii. Pentru a demonstra că este fiul lui Radu Crutzescu, ar fi putut să meargă pe calea legală şi ştiinţifică: să ceară deshumarea fostului diplomat înmormântat la Bellu şi să facă un test ADN. "Trebuiau foarte multe aprobări, de la Patriarhie, de la administraţia cimitirelor, şi mi s-a părut foarte complicat. Tata avea în bărbie groapa asta pe care o am şi eu. Dacă l-aş vedea, dintr-o mare de oameni l-aş recunoaşte", spune domnul Rusu, care nu deţine nici un obiect de la familia Crutzescu. Doar o fotografie a casei din Aurel Vlaicu, făcută în 1969, pe care a scris: "Asta-i tot ce-a mai rămas din amintiri". Nu mai există nici Puşa Terente, care a locuit în acea casă şi putea fi un martor. "Ea era revoltată că nu mi se spunea adevărul", spune Adrian Rusu. Ion Niţă, soţul Puşei, singurul care mai stă acum pe Aurel Vlaicu la 92, susţine că nu ştie amănunte despre această poveste.
Ambasador, atunci, la Praga, Radu Crutzescu şi preşedintele Cehoslovaciei, Edvard Benes
MOŞTENIREA FAMILIEI CRUTZESCUDumitru Lecca, antrenor emerit al Baschet Club Steaua, al cărui tată era verişor cu Laureta, a locuit şi el o vreme în casa familiei Crutzescu. Povestea lui despre Adrian Rusu sună uşor diferit: "Adrian a fost înfiat de Laureta când ea era deja văduvă. El era de undeva din Moldova şi ajunsese la Bucureşti în timpul foametei. Laureta l-a dat la şcoală. La un moment dat au început să dispară din casă obiecte de argintărie, bijuterii şi a fost bănuit Adi. Gaşca de la şcoală îl stricase. Mătuşa a decis ca Adi să meargă la şcoala de corecţie. După mulţi ani, prin 1980, am primit de la el o scrisoare care m-a emoţionat. Îi păstra o amintire frumoasă celei care îl crescuse şi se arăta îndatorat faţă de ea. Îşi recunoştea vina şi spunea că şcoala de corecţie l-a salvat. Am fixat o întâlnire, dar nu a mai apărut". Totuşi, numele de familie al "adoptatului" diferit de al mamei arată că nu a fost vorba despre nici o înfiere, iar certificatul de naştere demonstrează că Adrian s-a născut în Bucureşti şi nicidecum în Moldova. Domnul Lecca nu înţelege la ce i-ar servi lui Adrian Rusu să afle cine îi sunt părinţii: "Ce rost ar avea? Vrea să demonstreze că a făcut parte din elită? Sau e mai degrabă interesat de averea lăsată de Crutzescu?". Averea constă în casa de pe Strada Aurel Vlaicu şi în două moşii din judeţul Dâmboviţa. Dumitru Lecca arată cât de încurcată este istoria acestei moşteniri: "Laureta a devenit foarte credincioasă spre apusul vieţii, iar un preot a speculat situaţia, obţinând un testament prin care ea îi lăsa lui averea. Însă, printr-un alt testament, olograf, ea îi lăsa totul lui Gheorghe Lecca. Acum, urmaşii acelui popă, Necula, de la Biserica Icoanei, se judecă cu Matei Lecca, fiul lui Gheorghe". Acest litigiu e confirmat şi de Ion Niţă, şi de Dan Cristoveanu. Pe de altă parte, domnul Cristoveanu, care a locuit şi el în casa din Aurel Vlaicu, ştie că se zvonea că băiatul crescut de Laureta era al lui Crutzescu. Îşi mai aminteşte şi că cea care e trecută pe certificatul de botez al lui Adrian Rusu drept naşa sa, scriitoarea Georgeta Cancicov, venea des în casa Crutzescu. Casă acum scorojită pe dinăuntru, dar rămasă minunată în amintirea lui Adrian Rusu: "La demisol sunt pivniţa pentru vin şi centrala termică, apoi trei camere pentru servitori. Sufrageria se află la etajul întâi, unde există şi o terasă, camera de oaspeţi şi camera de flori. Sunt două scări, una de protocol şi una de serviciu. Pe scara de protocol se ajunge la un palier unde se află biroul, baia, dormitorul. Am trăit tot timpul cu sufletul în casa aceea".
O DOVADĂ IMBATABILĂ
Laureta a murit în 1977. Un apropiat, Constantin Grigorescu, care lucra în Ministerul de Externe, îi spunea lui Adrian Rusu într-o scrisoare: "Un lucru este sigur, că se va bucura (Laureta - n.r.) foarte mult când va primi felicitările şi urările matale de Anul Nou". Tot Grigorescu i-a făcut o mărturisire şocantă la una dintre întâlnirile lor: "În casa de pe Aurel Vlaicu nu a trăit alt copil în afară de cel al Mariei Tănase". Că Radu Crutzescu a avut o legătură cu Maria Tănase ne-au confirmat mai multe surse. Însă, biografii arată că artista nu putea avea copii, din cauza unei intervenţii chirurgicale nefericite la vremea când ea nu împlinise 20 de ani.
Adrian Rusu nu crede în această descendenţă. Şi spune că, deşi şi-ar dori să revină în casa în care a copilărit, nu dobândirea moştenirii stă la baza demersului său. El e în continuare acel copil rămas orfan de mic, care îşi caută identitatea. De aceea s-a hotărât, după ani de ezitări, să obţină aprobarea pentru deshumare şi să strângă banii pentru testul ADN, care ar dovedi fără tăgadă că el este fiul diplomatului Crutzescu.
"Tata avea în bărbie groapa asta pe care o am şi eu. Dacă l-aş vedea, dintr-o mare de oameni l-aş recunoaşte. Casa în care am locuit alături de tata, până când a murit, iar eu împlinisem 4 ani, are la demisol o pivniţă pentru vin şi o centrală termică, apoi trei camere pentru servitori."
Adrian Rusu, fiul prezumptiv al diplomatului Crutzescu
