Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Iarna pleacă împreună cu hainele sale şiroind de apele zăpezilor care se topesc în razele soarelui, ce se opinteşte să dea afară frigul care a ţinut oamenii luni de zile în casă cu mâncăruri şi băuturi. Sute de localnici şi alte sute de turişti şi alţi oaspeţi au asistat sâmbătă la o ceremonie de înmormântare mai puţin obişnuită, cea a despărţirii definitive de iarnă. La Rimetea, o comună din judeţul Alba, aşezată într-un peisaj unde Dumnezeu a uitat simţul frumosului, mii de oameni s-au strâns să asiste la o...înmormântare. Obştea satului şi-a îngropat de bună voie cheful şi toate petrecerile şi mesele copioase de care a abuzat o iarnă întreagă.
"Înmormântarea Fărşangului", tradiţie populară maghiară a cărei dată de apariţie s-a pierdut în negura vremurilor, are loc la lăsarea secului, la prinderea Postului Paştilor. Momentul înseamnă pentru enoriaşi şi pentru toţi ceilalţi uitarea. Uitarea tuturor distracţiilor şi, ceea ce este mai important, schimbarea anotimpurilor: pleacă iarna, vine primăvara.
Atraşi ca de un magnet, turişti din ţară, dar şi din străinătate au venit la Rimetea să vadă şi să fie aproape de obşte în momentul în care se termină periplul tinerilor pe la casele fetelor de măritat. Haiduci, preoţi, bocitoare, draci, clovni, dar şi mirese sau simpli ţărani, în pitoreşti costume populare, au străbătut uliţele satului pentru a încălca orice regulă, pentru a arăta cu degetul şi a satiriza tot ceea ce un an nu au putut. Obiceiul ce este păstrat cu sfinţenie de către comunitatea de maghiari din comuna Rimetea seamănă mai degrabă cu un alai de nuntă întâlnit în oricare sat din Transilvania.
De fapt, totul este o ironie la adresa sătenilor care în anul precedent au fost leneşi, la adresa fetelor ce riscă să rămână bătrâne, a feciorilor care au cam luat-o pe băutură, dar şi a altora care au uitat regulile bunelor maniere stabilite în obşte de ani sau de sute de ani. Hidoşi sau nu, veseli sau aparent trişti, mascaţii alaiului ce însoţeşte "cortegiul funerar" au avut grijă să însemne, în special, fetele tinere sau pe cei care au probleme de sănătate, sociale şi de altă natură pentru a alunga Răul şi duhurile rele, în aşteptarea sărbătoriri Sfintelor Paşti, învierea Domnului Isus Hristos.
Tradiţia spune că, cu şase săptămâni înainte de Paşti, în prima zi, duminica - când se naşte păpuşa Nichita (sau Johann, la nemţi) - tinerii din sate, costumaţi cu măşti cât mai hazlii, umblă pe la casele oamenilor, pentru a strânge bani sau diferite produse. Cei care nu dau curs acestui obicei primesc răzbunarea lor, un fel de defăimare a gospodarilor. Păpuşa, care reprezintă răul adunat pe parcursul întregului an, se îmbolnăveşte a doua zi şi se merge din nou pe la casele oamenilor.
Procesiunile se încheie în a treia zi, cu protagoniştii costumaţi în preoţi şi cu candele în mâini. La miezul nopţii se dă foc Nichitei, după care se îngroapă, cu nădejdea că răul - şi din sat şi din oameni – a fost distrus. Participanţii îşi dau masca jos, iar sărbătoarea se încheie cu un mare bal. Se spune că, cine ia parte o dată la această ceremonie, este bine să nu lipsească nici în următorii şapte ani. Originile fărşangului merg până în antichitate, tradiţia fiind îmbrăcată apoi în haine creştineşti. Obiceiul fărşangului a fost menţionat prima data în manuscrise din secolul al XIV-lea. Maghiarii au preluat probabil obiceiul de la germani, ulterior combinându-l cu obiceiuri slave şi balcanice. Măştile, glumele, farsele şi faptul că spectatorul e în acelaşi timp şi participant, reprezintă numitorul comun în toate obiceiurile de fărşang.
Petrecerea a început cu marşul flăcăilor, care alungă iarna cu un bici. După ei, un măgar trage o căruţă pe care este aşezat sicriul lui Dome, păpuşa care simbolizeaza anul care a trecut. La sfârşitul marşului, după poemul recitat de către flăcăi, în care sunt enumerate realizările şi nerealizarile anului precedent, băieţii sparg sicriul lui Dome. Cei care nu au măşti sunt pictaţi pe faţă cu funingine de copiii satului.
Europa a fost la ea acasă, sâmbătă, la Rimetea, în mijlocul mirificul decor al Munţilor Trascăului. Pe uliţele satului s-au perindat maghiarii şi românii din împrejurimi, dar şi de foarte departe. Pe lângă aceştia, plângând în hohote de râs au asistat la înmormântarea tuturor tentaţiilor oaspeţi din Ungaria, Germania, Suedia, Slovenia, dar şi oficialităţi centrale şi judeţene, frunte cu ministrul Culturii, proaspăt uns preşedinte al UDMR, Kelemen Hunor, venit la Rimetea pentru al doilea an consecutiv. Participant şi în urmă cu 20 de ani, Hunor a apreciat că este o sărbătoare care trebuie menţinută, trebuie păstrată, trebuie îngrijită, "fiindcă face parte din tradiţia noastră, până la urmă tradiţia comună, şi a maghiarilor şi a românilor".
"Cred că anul acesta localitatea Rimetea şi-a mărit populaţia de cel puţin nouă sau zece ori. Atâta popor nu am văzut pe uliţele satului niciodată", a spus unul dintre turiştii sosiţi la sărbătoarea înmormântării Fărşangului. Dincolo de tradiţionalul alai de înmormântare cei prezenţi la Rimetea au putut asista la un spectacol folcloric de limbă maghiară şi la o minunată seară de operă la care, spre deosebire de alte localităţi ale judeţului, sala a fost arhiplină. "După cum ne-am aşteptat, am avut şi acum, ca în fiecare an, o participare masivă. Comuna are peste 1.200 de locuitori, la care s-au adăugat sâmbătă sute de turişti din ţară, dar şi din şase comune din Ungaria, înfrăţite cu Rimetea. E o dovadă că acest obicei râmâne viu şi este apreciat de participanţi", a declarat Francisc Szocs, primarul comunei Rimetea.
Sărbătoarea s-a încheiat cu Balul Fărşangului, ultima petrecere înaintea începerii Postului Paştelui. Obiceiul a fost preluat de comunitatea maghiară din Rimetea de la saşii ardeleni care locuiaiu odinioară în satele învecinate.
Situată în nord-estul Munţilor Apuseni, la limita dintre judeţele Alba şi Cluj, Rimetea are aproape 90% din populaţie de etnie maghiară. Rimetea este un sat-monument, cu case construite în stil neoclasic. Toate casele sunt zugrăvite în culoarea albă. Un număr de 170 de imobile au emblema Europa Nostra. Pentru a păstra arhitectura iniţială, inclusiv culoarea albă, fiecare proprietar primeşte câteva mii de forinţi pe an din partea municipalităţii din Budapesta, sectorul V, bani care sunt cheltuiţi strict pentru întreţinerea şi renovarea locuinţei. Centru de comună în prezent, Rimetea a avut rang de oraş minier în secolul al XVII-lea. Localitatea, în care mii de turişti din Ungaria vin anual, oferă şi posibilitatea de a admira de două ori în aceeaşi zi răsăritul soarelui, printre crestele Pietrei Secuiului, fenomen care poate fi perceput doar în lunile iunie-iulie.
