Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Impresii de călătorie, crochiuri sentimentale, amintiri despre oameni şi locuri, care denotă marele interes pe care l-a purtat României baronul belgian Emile de Laveleye. Paginile sale de memorialistică – traduse azi pentru prima dată în limba română – sunt utile şi în plan istoric. Le-am extras din cartea sa “La Peninsule des Balkans”, publicată în 1888, în urma voiajului întreprins în Europa orientală.
__________________________
Ne continuăm drumul, cu trenul, spre ieşirea din România. La Coţofeni, câmpia se ridică şi se ondulează, animându-se cu câteva sate drăguţe în care văd case albe şi o clopotniţă cositorită care străluceşte la soare.
Răcari: ce plăcere să descopăr, pe o colină înverzită, o casă de ţară cu un părculeţ de o parte şi de alta şi o pădure de stejari bătrâni cum n-am văzut decât în Bosnia! De ce, oare, aceste graţioase locuinţe campestre care, în Anglia, dau farmec localităţilor rurale, sunt, aici, aşa de rare? Proprietarul român n-ar fi, el, bucuros să aibă un domeniu la fel de atrăgător precum cel englez, în loc să se îndatoreze pe la Paris ori în staţiunile maritime?...
|n plin câmp, văd cruci de lemn înalte, acoperite cu un micuţ cozoroc. Alte monumente nu sunt. Piatra nu vorbeşte despre istoria veche. Ce diferenţă faţă de Italia, unde în cele mai mici târguri, ori chiar la sate, întâlneşti amintiri din epoca antică: morminte, temple, biserici, apeducte, palate, statui, basoreliefuri, tablouri. Aici, interminabilul război interrasial a oprit evoluţia civilizaţiei.
Aproape de Filiaşi, văd o pădure de stejar unde se debitează trunchiuri pentru doage de butoaie. Strehaia: ce frumoase buchete de papilionacee în culori vii se înşiră de-a lungul căii ferate! Unele au înălţimea unui om, iar acest lucru mă face să cred că solul e foarte fertil. Plantele furajere, ca bază a rotaţiei culturilor, ar putea tripla producţia agricolă.
Spre Dunăre…
După Balota, coborâm către Dunăre, urmând rampa în zigzag. Vederea e splendidă şi privirea mea îmbrăţişează majestuoase formaţiuni muntoase, care strâng ca într-o menghină bătrânul fluviu, la Porţile de Fier. Parcurgem drumul printre coline împădurite, care surplombează Dunărea, de la nord la sud. Turnu-Severin: o gară foarte frumoasă, cu un părculeţ de arbuşti ornamentali înfloriţi şi o fântână arteziană, în mijloc. Un detaşament al armatei teritoriale, "dorobanţii", se întoarce din patrulare. Culoarea gri a costumelor a fost bine aleasă. Dorobanţii români mă duc cu gândul la "indelta" suedeză; dar sunt soldaţi cu o bună pregătire, capabili să participe la campanii defensive.
La Vârciorova, intrăm în Austria, fără dificultate. Ce contrast cu formalităţile inutile la care am fost supuşi, la Belgrad! Calea ferată trece, apoi, pe lângă Porţile de Fier. Văd stânci care barează fluviul şi peste care nu se poate trece decât atunci când debitul e destul de mare; ar fi atât de greu să se dinamiteze caţiva dintre aceşti colţi pentru a deschide, permanent, calea vapoarelor? E incredibil că o astfel de operaţie încă n-a fost făcută.
Dupa Orşova, calea ferată urcă prin valea fermecătoare a Mehadiei. Ce gară frumoasă au Băile Herculane!
Sunt uimit de progresul pe care-l constat de la ultima mea vizită, acum 18 ani. |mi propun să revin, pentru a studia fenomenul.
______
** Ne oprim aici cu traducerea cărţii lui Emile de Laveleye. El îşi continuă, însă, călătoria, urcând pe Dunăre, spre Pecs şi Pesta şi îndepărtându-se de Balcani…
Traducere din limba franceză de Tudor Cireş
Citește pe Antena3.ro
