JURNALUL UNUI ROMĂN SĂRAC. Probleme şi/sau provocări

Gata! S-au dus banii de pe vânzarea copilului! Am avut şi noi la viaţa noastră trei mii de euro! Acum avem si copil, si datorii, şi altele. Da, dar am fost şi io, prima oară-n viaţa mea, la supermagazin, de unul singur. Din constatările nevesti-mii, sunt, şi aici citez, netot, prost, tâmpit, îmi place să dau cu oiştea-n gard (expresie pe care n-am înţeles-o niciodată şi pe care încă n-o-nţeleg) şi-mi place să cred despre mine că sunt deştept, ceea ce sunt un idiot, că nu-nţelegi nimic, dobitocule, şi aici închid citatul. În plus, a venit şi bebeluşul returnat de familia de homosexuali britanici. Ce să zic? Extraordinar! Noroc că e din plastic! Adică noroc pentru bebeluş că e din plastic şi noroc şi pentru că noi că e din plastic, că altfel cine ştie. Am auzit că Nuţu Cămătaru, sau cam aşa ceva, unul dintre binecunoscuţii interlopi ai noştri (avem şi noi cu ce să ne mândrim!) are o adevărată menajerie în curte la dumnealui! Mi se pare fascinant faptul că în Bucureşti, locul meu de baştină, există trei lei care respiră acelaşi aer cu miros de fecale ca şi mine şi nu respiră aerul irespirabil al Africii, cu toate mirosurile ei ancestrale!

Chiar! Oare cum o fi mirosit la începutul lumii? Iată o întrebare. O întrebare care, totuşi, nu-mi rezolvă mie problemele existenţiale. Adică existenţiale la propriu, să ne-nţelegem. Că în ziua de azi n-are nimeni chef de alte ontologii (cu accent pe ultima silabă).
Jobul meu ca vânzător de electrocasnice s-a terminat. N-am reuşit să vând nci o râşniţă amărâtă. Sunt trist. Stau aşa şi mă-ntreb, oare de ce mai există vânzători din uşă-n uşă, pentru că dacă cineva vrea ceva, se interesează de cele mai bune oferte de pe net sau din magazine. Io n-am întâlnit pe nimeni care să zică “uau, ce maşină de spălat vasele la superofertă am găsit la uşă la mine”! Doar daci-o iei pe zece lei să zic că merită afacerea!

Până una-alta, mă consolez cu faptul că, uite, până şi Nuţu Cămătaru o duce rău! Cei trei lei (lol!) ai lui Nuţu Cămătaru s-au împrietenit într-un mod ontologic şi cică au pui acuma.  Şi cică au probleme cu hrana animalelor. Păi... păi ia să tac io din gură, că alţii au probleme, nu io. Io am doar “provocări”, cum mi s-a spus mie la un fost job de-al meu, la nişte americani: “Măi, noi aici nu avem probleme! Avem provocări!!!”