La pamant / S-a dus Ciocanul din Nadrag

De noua ani s-a dus vlaga Ciocanului din Nadrag. Acum e in lichidare. Rasu-plansu, caci gluma nu e gustata de cei 3.000 de fosti sudori, strungari, frezori sau turnatori care au lucrat la fabrica "Ciocanul" din satul timisean Nadrag si care au ramas fara obiectul muncii.

Ce-a fost mai intai: Nadragul sau Ciocanul? Si cum de s-au brodit lucrurile taman asa? Una dintre legendele ce infierbanta imaginarul local este ca doua paraie isi dau intalnire intre munti formand un fel de pantalon rascracanat chiar langa sat. Si pentru ca trebuia ca locul sa poarte un nume, ungurii din zona i-au zis Nadrag. Prin secolul al XIX-lea, Ciocanul functiona fara Nadrag, satul s-a format mai tarziu in jurul furnalului ridicat in zona pentru a exploata minereurile din Muntii Poiana Rusca.

"CIOCANARI" PE CALE DE DISPARITIE. Dupa falimentul din ’98, fostii muncitori ai fabricii taie feriga pentru florari sau traiesc din ajutorul social. Fabrica ce i-a hranit in epoca de aur nu le mai poate da decat matele de fier din burta fostei turnatorii, pe care oamenii le vand pe un pret de nimic.

La poarta Ciocanului, paznicul neras ne spune cum s-au schimbat lucrurile in satul din Timis: "Nu mai sunt «ciocanari» in satul asta, am ajuns toti niste papucari", arata cu dispret la cladirea noua de culoarea fisticului, una din cele doua fabrici straine de incaltaminte care acopera prea putin din forta de munca din sat, in special femei. "S-o dus «Ciocanul» din Nadrag, domnisoara, a murit", se plange fostul laminator Ion Popescu, ajuns la batranete sa pazeasca daramaturile mandriei socialiste.

NADRAGUL SI PETICUL. N-ai cum sa nu-l crezi pe paznic o data ce intri pe poarta de sarma si halele se intind prapadite. Pamantul e ghiorlanit de parca o turma de porci au ramat prin curtea care se intinde in vagauna dintre munti, iar cladirile arata ca scrijelite cu unghia centimetru cu centimetru. In locurile unde nadragenii produceau de la caiele pentru potcoave la aragazuri si celebre plite Vesta au ramas in picioare cateva hale fara geamuri, pustii si inutile.

Nici un investitor nu s-a riscat sa ridice o afacere pe ruinele "Ciocanului", intr-un loc departe de vama si asa de ferit de orice drum mai acatarii si chiar si de semnalul de telefon, desi li s-au pus gratis la dispozitie halele. Actualul proprietar al celei mai mari parti din "Ciocanul" a dat totul la fier vechi. Singura sectie ce nu a alunecat pe panta falimentului este SC Lant Miner. Aici mai sar scantei, mai croncane un ciocanit de baros, dar hala e aproape pustie: din cei aproape 200 de angajati cati erau in vremurile bune in sectie, doar zece au mai ramas. Un muncitor in pragul pensionarii insira za dupa za ca margelele pe ata. "Astea se mai vand, antiderapantele", spune omul in timp ce invata meserie un ucenic cu sort murdar care nu a trecut de majorat.

EPOCA DE FIER. La fosta turnatorie de care s-a ales praful, ceva mai departe de fabrica, cativa rromi nu se sfiesc de lumina zilei si cotrobaie dupa tije lungi de fier si caramizi pe care le pot vinde pe cativa lei. "Ce faceti aici?" "Ce sa facem, furam ca sa avem ce manca", recunosc fara rusine. Ca mai bine o duc cu rusinea decat cu foamea. "Cand o sa se termine si fierul asta, nu stiu ce o sa mai fac. Rabd o zi, rabd doua, dar a treia zi nu mai rabd, ca trebuie sa-mi hranesc doispe frati", se sprijina in tarnacop un tanar slabut. Langa el unul mai oaches cu tortita de argint in ureche ia o caramida gloduroasa: "Cu astea ne hranim, le curatam de ciment, de pamant si le vindem cu 1.500 de lei bucata".

Mare ciuda au rromii pe noul primar din Nadrag ca nu i-a primit la munca in folosul comunitatii, sa aiba si ei un venit lunar. "Noi suntem tigani unguri, muncitori tare. Noi am facut drumul pietruit spre cabana «Pionierul», unde mai veneau turistii. Pentru primar am fost buni in campanie cand ne-a cumparat votul cu o bere si o buca’ de pita, acum nu mai suntem buni", se infierbanta tiganul pe care il asteapta trei copii acasa, de dragul carora nu pleaca in tari mai calde. Treptat, alti cautatori cenusii care zgreaptana molozul vechii turnatorii apar de dupa stalpi. Fiecare are cate un gand bun pentru cei care s-au imbogatit din saracia satului lor. "Sa aiba parte de toate cele bune cum am avut io parte de mama", le ureaza mahnit unul dintre baieti, cu gandul la mama moarta.

LA BLOC. Desi se poate lauda ca locuieste la bloc, fosta turnatoreasa la "Ciocanul" cara busteni din padure pentru a-si incalzi "apartamentul"

TAIE FRUNZA. Daca pana sa se abata napasta peste "Ciocanul", Nadragul putea trece drept oras, azi hibridul cu blocuri gaunoase si pustii abia poate fi luat drept asezare omeneasca. Multi dintre cei care traiesc de pe urma fierului stau intr-un bloc fara apa curenta, fara caldura sau wc. Nu ca ar fi exceptie in Nadrag. Saracia iese pe ferestrele fara geam, pe usile rablagite, incuiate cu lacate mari, pe scarile zimtate ca abia mai ai unde pune piciorul. Blocul cel mai prapadit din sat apartine Primariei Nadrag si chiriasii platesc 50.000 de lei pe luna. Apa o iau de unde pot, fie din fantani de la mare departare, fie dintr-unul din cracii Nadragului, paraul Nadragel.

La parter sta nea Mihai, un prasnel cu ochii senini si cu gulerul camasii candva albe noroiat, care a zincuit 20 de ani la "Ciocanul". "Era bine inainte, aveam frigiderul plin, acum nici frigider nu mai am", rade omul cu mainile muncite, ascunzand o cizma aruncata la intamplare dupa soba incinsa. Traieste din taiatul ferigii la fel ca majoritatea vecinilor lui, pe care o vinde la niste florari din Republica Moldova. Pe un brat de frunze mai aratoase ia cam 300.000 de lei vechi; acum, primavara, are noroc si cu ghioceii care ii mai rotunjesc veniturile. "Nu se dau banii azi, Mihaie?", baga capul pe usa un vecin caciulat, si el fost lucrator la "Laminorul", interesandu-se de ajutorul social. "Ptu-i mama ma-sii", se retrage suparat cand Mihai clatina din cap.

VECINI DE SARACIE. Tot la parter, in spatele unei usi de unde razbat ritmuri orientale, iese o nevasta cu o talpa de sandala in mana cosand cu migala bretelutele. E una dintre norocoasele care lucreaza "la papuci" si nu mai vrea sa stie de vremurile cand a muncit la "Ciocanul". O batrana mustacioasa care a muncit cot la cot cu barbatii la turnatorie prin anii ’80 se uita la ea dintr-o parte: pentru ea atunci a fost singura vreme cand a dus-o bine. Acum e nevoita sa care busteni grosi cat un om, ca sa-si incalzeasca "apartamentul" plin cu pisici. Isi taraste cizmele din cauciuc pana la ultimul etaj al blocului, descuie lacatul mare si aduna in poala ghem vreo cinci pisici pe care le suie in pod ca sa nu le vedem noi, ca vecinii o boscorodesc ca are atatea mate. "Uite, mama, trei pisici mai am", ne arata cu fruntea framantata infloratele care i-au scapat.

O femeie cu geaca ferfenita, cu vreo patru copii dupa ea, iese in holul blocului si se retrage rusinata cand vede aparatul de fotografiat. "Ba- ta-i-ar Dumnezeu sa-i bata pe astia care ne-au adus aicea", se aude dupa usa trantita. REPROFILARE. Primarul din Nadrag mai are o singura speranta: sa faca din sat o zona turistica. Natura a dat Nadragului picior de plai si gura de rai - investitori sa fie. Si turisti. Si locuri de cazare. La nici 20 km e Varful Pades, ceva mai sus de sat e o cascada, tot pe-acolo e cabana "Capriorul", proprietatea omului de afaceri Ovidiu Tender. "Inainte, cand ziceai «Capriorul», ziceai Nadrag", e convins un satean. De calcat n-a mai calcat insa nici un turist pe-acolo de multa vreme, desi cereri sunt de sarbatori, ne-a asigurat primarul Liviu Munteanu.

Cat vezi cu ochii, numai paduri in jurul satului spre nenorocul nadragenilor care nu pot cultiva mai nimic. In tot Nadragul sunt doar cateva fasii de teren arabil, asa ca ultima solutie ramane turismul. "Daca incep primii zece sateni sa primeasca turisti, treaba e ca si facuta", vede viitorul altfel primarul Muntean prin geamurile termopan ale Primariei. Pana atunci ar trebui sa le explice sate-nilor obisnuiti sa iubeasca fierul ce sunt lucrurile de care noi tot intrebam prin sat, dar nimeni nu stia cu ce se mananca: pensiunile.

VIITOR SUMBRU "Cand o sa se termine si fierul asta, nu stiu ce o sa mai fac. Rabd o zi, rabd doua, dar a treia zi nu mai rabd, ca trebuie sa-mi hranesc doispe frati" satean din Nadrag

"FIARELE" DIN NADRAG

Ca le-a apus steaua norocoasa celor din Nadrag, o stiu cu totii. Dar ca nu se mai pot bucura nici de echipa de fotbal, mandria anilor ’80, asta e greu de suportat de sateni. "La Nadrag i se spunea «groapa cu lei». Pe stadion, aici, au jucat Steaua si Universitatea Craiova si nu le-a fost usor", isi aminteste fostul fundas al echipei "Laminorul" Nadrag, Ioan Zamfir. Povesteste cu vocea tremurata, gafaind de corpolenta, de cat de aprigi erau nadragenii la joc, ba mai aruncau si arbitrul in rau daca li se parea ca-i fura. Il intreb daca e adevarat ca fotbalistilor de pe malul Nadragelului li se spunea "ciocanari". "Ei, nooo, de ce, ca dadeau la picioare?", rade cu toata burta. Nea Ioan a fost si antrenor la juniori cativa ani buni. "Cand am vazut prima oara echipa de juniori mi-au dat lacrimile. Dar i-am dus in divizia C", isi aminteste cu placere Zamfir de performantele sale. Lipsa banilor ii tine acum pe tusa pe cei cativa fotbalisti trecuti de 35 de ani, care spera in revenirea "fiarelor" din Nadrag. Plus ca stadionul a fost vandut unui nadragean emigrat in Canada si a ajuns in paragina. Fotbalul la Nadrag nu mai isca pasiuni decat printre cativa copii din sat care vor sa ajunga fotbalisti ca nenea Dan din echipa locala. "Ba mie imi place de portar ca, atunci cand sare dupa minge, rupe plasa din poarta", se hlizeste un pusti pistruiat in clasa intai.