La prăşit printre andive

Sunt singurii din ţară care deţin secretul. Produsul lor concurează cu cele mai rafinate delicatese. Oamenii din comuna Gherăieşti, judeţul Neamţ, trăiesc de mai bine de 80 de ani din cultivarea andivelor. Dacă in trecut nu era om care să nu cultive preţioasele legume, acum se impuţinează mereu, din cauza muncii grele şi migăloase, dar şi a lipsei de angrosişti care să le cumpere marfa la un preţ demn de munca lor.


De-ndată ce ogoarele incep să fie impănzite de frunze mici şi verzulii oamenii din Gherăieşti nu mai au somn. Cu noaptea in cap, işi pun săpăliga la spinare şi iau drumul cămpului. Căci toată avuţia lor este in sămănţa aceea azvărlită in pămănt, de cum primăvara intră in luna aprilie. Asemenea cărtiţelor, se tărăsc in genunchi printre răsaduri, scormonind cu măinile şi, arareori, cu hărleţul fiecare fir de buruiană care le invadează cultura. Nu au şcoli inalte, nu au ieşit in lume decăt in pieţele bucureştene, nu ştiu prea multe despre mersul ţării şi nici de promisiunile politicienilor nu le prea pasă. Şi de ce şi-ar mai chinui mintea cu vreo reţetă a succesului, cănd ei, de fapt, au descoperit leacul care i-a vindecat de sărăcie: cultivarea andivelor.


PLANTÃ... CU DICHIS. Oamenii din Gherăieşti se pot măndri că au ceva ce doar Franţa, Spania sau altă ţară cu mare putere financiară posedă. Andivele, "fructe crescute in copaci", după cum le consideră unii tineri bucureşteni care văd pentru prima oară leguma lunguiaţă şi albă, constituie adevărate delicatese pentru lumea bună, dar mai ales instărită, a marilor oraşe. Căci un lucru e cert: nu oricine işi permite să dea peste 100.000 de lei vechi pe 4, 5 "păpuşoi", după cum ii numeşte tanti Silvia, una dintre cele mai destoinice şi mai pricepute in a brodi cele mai gustoase andive, pentru a fi taman bune pentru salatele unse cu un pic de ulei de măsline, atăt de savurate mai ales de generaţia a treia. "Nu oricine ştie să aibă grijă de ea. Nici prea multă apă, nici prea puţină, nici prea multă căldură, nici prea puţină, nu trebuie stropită cu nimic şi, cu toate astea, trebuie să ai grijă să nu intre dăunătorii in ea", enumeră inginerul agronom Silvia Tamaş condiţiile care trebuie indeplinite. Şi dacă astea ar fi suficiente, nu s-ar mai codi orăşenii care vin in vizită la Gherăieşti, dornici de imbogăţire rapidă cu afacerea de andive. Cănd aud că din primăvara asta pănă in primăvara cealaltă nu trebuie să ieşi din răndurile de andive, că an de an trebuie să schimbi pămăntul pe care ai cultivat ultima oară, şi apoi să ştii cănd să le uzi, dar şi cănd să le scoţi din pămănt, mai toţi, speriaţi, fac cale intoarsă.


BORDEIE PENTRU ANDIVE. Tanti Silvia are 53 de ani. Şi, de cănd era de-o şchioapă, tot printre andive a crescut. A văzut la tatăl ei cum semăna planta şi nu uşor i-a fost să prindă secretul unei culturi bogate. "Semănăm cu calul, apoi vine perioada de scărit, un fel de praşilă cu săpăliga, după care urmează răritul, praşila cu sapa, combaterea dăunătorilor", enumeră femeia muncile pe care le face pănă ajunge la scoaterea legumelor din pămănt. Iar toamna vine parcă momentul cel mai dificil, nu atăt pentru că ar fi munca mai multă, ci mai cu seamă pentru că atunci se văd talentul şi indemănarea omului. Toamna se sapă in adăncul pămăntului bordeie acoperite cu acoperiş de paie in care se aşază andivă lăngă andivă, după ce in prealabil au fost curăţate fiecare in parte de frunze, verificate dacă sunt bune pentru sămănţă sau pentru măncare. Astfel, aşezate ca la expoziţie, andivele se inşiră una după alta, oblic, după care peste ele se presară un strat de pămănt, apoi altul de andive pănă ce bordeiul se umple, iar in creştetul lor se pune strat inalt de pămănt stropit cu apă, atăt căt trebuie, pentru ca rădăcinile ingropate in ţărănă să prindă viaţă şi să se formeze astfel andiva.


TE SCOATE DIN SÃ...RÃ...CIE. Tanti Silvia are ochii ageri şi măinile aspre. Pentru a avea grijă de andive a lăsat orice treabă. Zice ea, fără sfială: "Dacă nu erau andivele istea, apăi nu mai făceam io nuntă la fiică-mea, tocmai in Bucureşti, şi nici case nu mai inălţam. După 30 de arii de pămănt, anul trecut am scos cam 120 de milioane de lei vechi. Ce alte legume imi aduceau atăţia bani?". "De-ndată ce ele trec prin perioada de răcire, scoatem rădăcinile din pămănt şi le băgăm in bordei. Acolo, in pămănt, timp de 40 de zile facem foc cu lemne, in sobă, şi zi şi noapte trebuie să avem grijă să aibă temperatura constantă de vreo 25 de grade. Dacă incepe să se aşeze un strat alb ca o păclă deasupra pămăntului din bordei, e clar că a dat mucegaiul in ele, iar cultura poate fi compromisă", dezvăluie tanti Silvia unul dintre secretele andivelor. Secretele sunt multe, iar dacă in trecut aproape toată comuna era cultivatoare de andive, acum dacă mai sunt 800 din 7.000 de oameni, căţi numără localitatea. "Tinerii ar face orice, numai la andive nu s-ar băga, că tare-i greu să stai un an intreg numai pe cămp, iar dacă dă Dumnezeu ca acum o secetă, nu se face nimic", spune agronomul comunei. Silvia Gherghel este poate printre puţinii, dacă nu singura, care au reuşit să aibă anul acesta o cultură frumoasă. Şi asta nu pentru că Dumnezeu ar fi făcut o minune in cazul ei, ci pentru că, avănd acei căţiva ari in grădină, a reuşit să ude. Bucuria-i mare, mai cu seamă că numai ei, gherăieştenii, ştiu căt de muncite sunt palmele lor, dar şi căt de mulţi bani investesc. Numai un kilogram de sămănţă autohtonă depăşeşte suma de două milioane de lei vechi iar cea străină ajunge şi la cinci milioane de lei vechi. "Nu mai pun la socoteală erbicidele, curentul, lemnele de foc, care ne usucă, şi nici munca mea", se vaită femeia.


"TRADIŢIA COMUNEI SE PIERDE". Priveşte lung in zare, işi şterge fruntea de sudoare, respiră greu. De cănd se ştie, tot la andive a muncit. Cum ar putea să renunţe, cănd supărarea sa este că tradiţia cultivării andivelor este pe cale de dispariţie? Şi tot ea se consolează cu voce scăzută: "Apăi, pănă ’om putea, tot ’om cultiva. Dumnezeu să ne ţină zdraveni". Bordeiul lui tanti Silvia este inceput. Femeia mai are un pic şi trebuie să scoată rădăcinile din pămănt. Işi scuipă in palme, apucă hărleţul şi incepe, asemenea unui bărbat, să sape adănc, ca nu cumva vremea culesului să sosească şi bordeiul să nu fie pregătit. Căci, pentru tanti Silvia, ca şi pentru mulţi dintre gherăieşteni, un lucru este cert: soarta familiei sale se află in păpuşoii aceia lunguieţi şi albicioşi, "măndria comunei".

De la capăt

Sămănţa de andivă, "Cicoare de Bruxelles" cum este ea numită, a fost adusă in Gherăieşti prin anii ’30 de directorul Fabricii de Zahăr din Roman, un cetăţean belgian. Printre puţinii care s-au incumetat atunci să planteze seminţele a fost şi nea Dumitru. Omul merge la Bucureşti de 50 de ani, dar nu cunoaşte decăt un singur drum: Gara de Nord - Piaţa Obor. Pleacă mai cu seamă iarna, prin preajma Crăciunului, cu sute de kilograme de andive, aşezate una lăngă alta, ca şiragurile de perle in cutii mari, şi nu are decăt un singur gănd: să dea mai repede marfa, "că, dacă o ţii mai multe zile la lumină, andiva se deschide, se usucă şi nu mai are acelaşi gust". De vreo trei ani s-a lăsat, după ce a fost printre primii cultivatori din comună. Sumele mici, de doar 20.000 de lei vechi pe kilogram pe care i le oferă angrosiştii, cu plata peste 30-40 de zile de la livrarea mărfii, l-au dat inapoi. Acum insă ii e dor să mai cureţe la "păpuşoi" şi să sape la bordeie in care să-i adăpostească pe timp de iarnă. Şi nu mai stă pe gănduri şi aruncă vorba hotărăt: "La anul mă apuc iar să cultiv vreo 10-15 arii, pănă mai pot să-mi ajut şi io copiii cu nişte bani" şi ne arată imensitatea de casă pe care fata, plecată in Italia, a inceput să o construiască. Soaţa sa tanti Elisabeta, de 78 de ani, nu se dă in lături, mai ales că tot satul ştie că este de neintrecut cănd vine vorba despre ingrijitul plantelor.