Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Marele sculptor roman Constantin Brancusi, considerat intemeietorul sculpturii moderne, a murit pe 16 martie 1957. La anul se implinesc 60 de ani de cand a plecat dintre noi. Sculptorul roman a fost un artist urias, apreciat si recunoscut ca atare de majoritatea personalitatilor lumii artistice mondiale. Cum e si firesc, un asemenea imens succes nu putea sa nu scoata la iveala si antipatii, chiar dusmanii. Cel mai cunoscut este incidentul cu vama americana. Mai multe lucrari ale lui Brancusi, printre care si Pasarea maiastra, lucrari ce trebuiau sa ajunga sa fie expuse in SUA, au fost considerate de organele de control de peste Ocean drept “simple obiecte de utilitate practica” si, prin urmare, numai bune de taxat altfel decat obiectele de arta. Un adevarat afront, unul inimaginabil, pentru un artist deja cunoscut la nivel mondial, cum era Brancusi in deceniul al doilea al secolului trecut. Brancusi intenteaza un proces de rasunet, care avea sa-i consolideze faima mondiala si totodata sa consfinteasca principii estetice noi. Prin acest incident, arta invinge legea, iar legea devine flexibila si se pleaca in fata artei. Cu acest proces “se infrunta generatii, idei felurite, prejudecati, invidii…Critici prestigiosi pledeaza la bara in favoarea celui care a revolutionat formele sculpturii. Urmarim depozitiile unor sculptori cunoscuti ca Epstein, care isi descrie emotia in fata Pasarii maiestre, de asemenea citim cu atentie declaratiile lui Robert Aitken si Thomas Jones, care privesc impasibili creatia lui Brancusi negandu-i orice valoare…Insusi Brancusi este chestionat, iar el depune, intre altele, drept documente ale studiilor sale, acte de la Scoala de arte si meserii din Craiova si Scoala de arte frumoase din Bucuresti….Despre opera marelui sculptor vorbesc azi multe studii semnate de savanti de renume mondial. Procesul de odinioara cuprins in Dosarul 209109-G si desfasurat la New York cu incepere din 21 septembrie 1927, reinvie doar o amintire urata, un vis rau al artistului”, spune specialistul in arta Traian Filip. La polul opus este frumoasa declaratie deloc exagerata a lui James Farrel: Langa Shakespeare si Beethoven se mai afla un Dumnezeu: acesta este romanul Constantin Brancusi”.
Alte contestari “urate” ale lui Brancusi
Cel dintai mirat si profund nedumerit, chiar uluit, se arata a fi sculptorul care nu inceta sa intrebe in mod repetat: “pentru ce aceasta harmalaie?”. In 1926, odata cu procesul, adversarii sculptorului au reusit sa strecoare in publicistica din SUA aluzii grele privitoare la “imoralitatile” din lucrarile lui Brancusi. Se invinuia pe langa Principesa X si “Torso unui tinar”, dar si portretul Domnisoarei Pogany. C. J. Bulliet, membru a numeroase institutii de arta nu s-a sfiit sa numeasca Portretul Principesei drept o neobrazata simbolizare abstracta a desfraului in arta, iar pentru celelalte lucrari ale lui Brancusi foloseste termeni precum: opera imbecile, idioate, idiotii iar privitor la artist: sculptorul care ciungeste (aluzie la lucrarea Rugaciune), nepriceput, indecent, facand sa treaca niste ciubliri drept lucrari de arta (aluzie la Torso feminin din 1906), prostii incheind cu insuportabila obraznicie a Sarutului”.
Isi sarbatorea nasterea timp de trei zile
Incheiem totusi intr-o nota optimista prezentandu-va si un fragment din notele celor ce i-au fost aproape in ultimii ani de viata - artistii Natalia Dumitrescu si Alexandru Istrati: “Aniversarea nasterii sale o serbam timp de trei zile, pentru ca in actul lui de nastere era indicat, in ziua de 21 februarie, s-a nascut alaltaieri un copil de sex barbatesc, si atunci el a transat in sensul de a-si sarbatori aniversarea timp de trei zile…I-am telefonat dinainte, ne-a primit intr-o duminica dupa masa. Am sunat la faimosul gong, a aparut sa ne primeasca, ne-a fixat cu ochi patrunzatori…Venea de multe ori sa ne vada ce lucram…Cand aveam prieteni, venea incarcat cu fructe, sticle, cu mancare. Ne povestea anecdote, se amuza de noi. Ne aducem aminte, cand am luat premiul Kandisky, ne-a preparat un miel fript la forje; am aranjat focul impreuna, un adevarat ceremonial. Am invitat toti prietenii din juriu cu noi, era vesel, a dansat, a povestit. Era foarte sociabil, ii placea sa simta lume in jurul lui. Cand lucram impreuna cu el era sever, serios. Imediat ce lasam lucrul era ca un copil care vrea sa se amuze, ne canta la vioara, la ghitara, punea discuri cu muzica romaneasca si mai incingeam o hora in trei pe la miezul noptii. Ne punea si la probe dificile sa vada reactia noastra”.
