Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Săptămâna trecută vă arătam cum România, în ciuda vestigiilor istorice de importanță mondială pe care le deține, nu știe să profite de pe urma lor făcând investiții în cultură. Astăzi vă arătăm cum au descoperit austriecii că așezările antice pot fi o afacere profitabilă și cum au reușit să readucă la viață ruinele unui oraș roman.
Intrarea într-o așezare antică din România considerată de importanță mondială arată așa: câteva scânduri bătute în cuie pe post de poartă acoperă un gol într-un gard din lemne putrezite. Nicăieri nu scrie că pe acolo se intră în vreo cetate. Intrarea într-o așezare antică austriacă: după ce îți lași mașina într-o parcare cu sute de locuri, treci de casa de bilete unde găsești îmbulzeală mare și ajungi în mai multe camere high-tech unde primești informațiile de care ai nevoie de la plasme cu ecrane tactile care îți reconstruiesc în detaliul universul localității de acum 2000 de ani. Afișajul în cetatea romanească? Un panou ruginit pe care cineva a scris acum 15 ani cu pensula. Numărul de turiști în cetatea românească. Câteva sute. Numărul de turiști în așezarea austriacă? Câteva sute de mii. Încasări în România? Zero. Încasări în Austria? `Peste 1,5 milioane de euro anual doar vânzarea de bilete și broșuri. Numele cetății Românești? Cetatea Piatra Roșie din județul Hunedoara, aflată pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Numele sitului austriac: Carnuntum, un sit roman care nu îndeplinește criteriile de unicitate pentru a fi pe lista UNESCO, dar care a reușit să intre pe harta locurile care merită să fie vizitate pe glob.
Cum se scrie o poveste de succes
La începutul anilor 2000 responsabilii austrieci ai sitului arheologic Carnuntum, aflat la 40 de kilometri de Viena , și-au dat seama că zidurile antice, consolidate în urmă cu 50 de ani nu mai au cum să reziste mult și că vor trebui în curând să ia măsuri. Au pus cap la cap toate informațiile pe care le aveau și au decis că cea mai bună variantă nu este doar să reconsolideze, ci să reconstruiască pe pozițiile inițiale în totalitate o parte din clădirile romane, din care se mai păstraseră doar ziduri înalte de jumătate de metru, și să le aducă la starea în care se găseau în urmă cu 2000 de ani. Și nu au reclădit oricum. Pentru a respecta adevărul istoric, s-au decis să ocolească tehnicile și instrumentele moderne de construcție și să folosească exact aceleași ustensile, materiale și cunoștințe pe care le dețineau acum două milenii și meșterii romani care au înălțat orașul. „A fost un fel de arheologie experimentală prin care am vrut să ne facem o idee cum au construit romanii aceste clădiri, cât ar fi durat șantierul și să comparăm costurile de execuție de atunci cu cele de astăzi”, ne explică Markus Wachter,managerul orașului roman Carnuntum. După o muncă de zece ani, rezultatul final îți taie respirația ca turist. Ruinele a trei clădiri romane au fost reconstruite integral: o baie romană, locuința unui nobil și casa unui om din clasa de mijloc. Construcțiile sunt dotate cu tot ce se putea găsi într-o casă acum 2000 de ani, de la mobilă la lenjerie de pat și prosoape iar în bucătării găsești mâncare și condimente romane. „Am vrut să creăm impresia că infrastructura locuințelor este încă în uz și să lăsăm turiștilor impresia că romanii care încă locuiesc aici se pot reîntoarce dintr-un moment în altul. Am încercat să oferim o experiență cu toate simțurile. Nu am vrut doar să arătăm lucruri. Am vrut ca turistul să le poată atinge, să le poată miroase, să poată să guste.”, spune Markus Wachter arătându-ne locuința unui roman din clasa de mijloc. Înăuntru miroase a lut și a busuioc și a pătrunjel. Ai impresia că nu te afli într-o casă romană de acum două milenii, ci într-o casă românească de la țară, din zilele nostre. Pereții casei sunt făcuți cu tehnologia romană răspândită la începutul erei: un schelet de lemn, un cofraj din vergele de salcie peste care s-a lipit lut. Tehnica e folosită din plin și astăzi de țăranii români.
Detaliile care fac diferenţa
Citește pe Antena3.ro
Băile romane au fost mai dificil de reconstruit. Asta pentru că pe lângă suprafața imensă pe care se întinde clădirea, a trebuit păstrat sistemul de încălzire prin pardoseală făcut de romani și care a fost atent reparat pentru a putea opera astăzi. Apa este încălzită continuu astăzi la un cuptor exterior alimentat cu lemne, singurul combustibil folosit de înaintași în acest scop. Așa cum era și pe vremea romanilor, aburul trebuie să fie permanent în camera fierbinte astfel încât turiștii să simtă pe propria piele temperaturile și senzația pe care o aveau romanii în sauna lor. În exterior există un restaurant antic unde atârnă și astăzi la vânzare cârnați, slănină și țipari afumați. „ În zonă în excavațiile arheologice am găsit foarte multe oase de țipar. Era un pește pescuit din Dunăre, în apropiere, și consumat de localnici”, zice Adreas Konecny, arheologul care a participat la cercetarea sitului de la Carnuntum. În locul restaurantului, o anexă a băilor romane, înainte să se apuce de săpături existau doar niște ziduri până la genunchiul unui om și cam atât. Pentru înălțarea anexei a fost un joc de puzzle cu aparent foarte puține piese din care a trebuit să descopere ce clădire a fost. Și totuși a reușit: „Zidul pe care se află tejgheaua avea o grosime mai mică decât celelalte ziduri așa am ajuns la concluzia că e un zid exterior. Apoi deasupra lui am găsit imprimările unor foste bârne din lemn: de aici am concluzionat că pe zid se afla o structură din lemn. Apoi am corelat această descoperire cu ce am găsit în interiorul camerei, cuptorul și alte indicii arheologice. Toate acestea împreună ne-au făcut să credem că aveam de-a face cu un fel de fast-food antic, roman”. Fără munca arheologilor, muzeul în aer liber de la Carnuntum nu ar fi putut exista. Datorită săpăturilor efectuate aici fără întrerupere de peste 60 de ani s-au putut aduna suficiente probe care să ajute la reconstruirea fidelă a clădirilor. Același lucru ar fi putea fi aproape imposibil de realizat acum în România la Cetatea Piatra Roșie. Căci aici nu s-au mai făcut cercetări sistematice din anii 50, din lipsă de fonduri. Așa că nu prea se știe cu precizie ce a fost cu exactitate acolo. În Austria s-a înțeles că arheologia poate face mulți bani. Studiile vieneze au arătat că fiecare euro investit la Carnuntum se reîntoarce îndoit, direct sau indirect, în economia locală. Turiștii care vin să ne viziteze cheltuiesc în zonă aproape 7 milioane de euro.
Asemenea rațiuni îi fac pe oamenii de aici opresc frecvent tot felul de evenimente care să îi atragă turiștii. De exemplu la sfârșitul lunii viitoare va fi un festival roman care se va întinde pe trei weekenduri consecutive. Vor fi acolo legionari, gladiatori, meșteri romani, dar și mâncare așa cum se făcea acum două milenii. Așa au ajuns în doar câțiva ani austriecii să își tripleze numărul de vizitatori, ajungând la aproape 200 de mii de turiști. La Piatra Roșie, în România, cele mai optimiste estimări vorbesc despre 5.000 de turiști. Dar e greu de crezut că numărul atinge mia. Reporterii Jurnalul Național au petrecut în plin sezon o zi întreagă în sit și abia au văzut 6 turiști.
Markus Wachter: „A fost un fel de arheologie experimentală prin care am vrut să ne facem o idee cum au construit romanii aceste clădiri, cât ar fi durat șantierul și să comparăm costurile de execuție de atunci cu cele de astăzi” Markus Wachter
„Am vrut să creăm impresia că infrastructura locuințelor este încă în uz și să lăsăm turiștilor impresia că romanii care încă locuiesc aici se pot reîntoarce dintr-un moment în altul. Am încercat să oferim o experiență cu toate simțurile. Nu am vrut doar să arătăm lucruri. Am vrut ca turistul să le poată atinge, să le poată miroase, să poată să guste.” Markus Wachter
Cetățile dacice din Munții Orăștie sunt singurele vestigii antice românești intrate în Patrimoniul Mondial UNESCO. Dar monumentele noastre de importanță globală nu au și o importanță națională. Căci cetăți unice în lume zac abandonate și au ajuns atât de rău că aproape au dispărut.
