Lecţia lui N. Carandino

Era moda, cu vreo 40 de ani in urmă, ca, imediat ce iţi incasai primele drepturi de autor pentru niscai două-trei notiţe iscălite la reviste cu renume - Contemporanul, Viaţa Romănească, Luceafărul, Amfiteatru sau Gazeta literară - să te imbraci in hainele cele bune şi să te infiinţezi, neapărat seara, după orele 7 fix trecute, "la Scriitori".

Boema - amintiri necenzurate din presa cenzurată

Era moda, cu vreo 40 de ani in urmă, ca, imediat ce iţi incasai primele drepturi de autor pentru niscai două-trei notiţe iscălite la reviste cu renume - Contemporanul, Viaţa Romănească, Luceafărul, Amfiteatru sau Gazeta literară - să te imbraci in hainele cele bune şi să te infiinţezi, neapărat seara, după orele 7 fix trecute, "la Scriitori".

Adică la restaurantul Casei Scriitorilor din Calea Victoriei, acolo unde puteau fi văzuţi sau (cu oarecare şansă... ori tupeu!) abordaţi mai-marii literelor romăneşti. Fireşte, nu chiar toţi, dar, orişicăt, un Eugen Jebeleanu, un Geo Bogza, un Marin Preda ori un Geo Dumitrescu, nu erau de ici de acolo.

Se mai numărau insă printre clienţii serviţi cu maximă curtoazie de doamna Candrea şi ajutoarele sale, căteva personaje de o cu totul altă factură. Erau, ne şopteau mai bine ştiutorii, cei din categoria "foştilor", adică a scriitorilor şi gazetarilor care, doar cu puţină vreme in urmă, ieşiseră de sub embargo sau, mulţi dintre ei, din temniţele regimului de sorginte bolşevică.

Â

PERSONAJUL. Ne-a atras de la inceput atenţia un personaj cu totul aparte din multe puncte de vedere. Un domn mai degrabă scund, cu o privire vioaie, deschisă, răspunzănd, fără ifose şi preţiozităţi studiate, la fiecare salut. De cele mai multe ori, venea insoţit de un domn inalt şi slăbuţ, o prezenţă foarte discretă. De la Victor Ivanovici, de felul său din Tulcea, aveam să aflăm că cel dintăi se numeşte "dl. Nicu Carandino" şi că este un mare gazetar "de dreapta", in vreme ce tovarăşul său nedespărţit, Silvan Ionescu, este un caricaturist de rasă rară. De fapt, cele două nume nu erau necunoscute pentru noi, cititori impătimiţi ai Gazetei literare, unde N. Carandino ţinea săptămănal cronica dramatică, pe care i-o ilustra Silvan Ionescu. Dacă nu mă inşel, tot lui Victor Ivanovici i-a aparţinut şi ideea de a-l aborda pe dl Carandino, acesta, la răndu-i, neavănd nici cea mai mică obiecţie la ideea noastră de a ne autoinvita la masa domniei sale. Iar cănd dl Silvan a aflat că subsemnatul este de baştină din Caracal, lucrurile s-au legat şi mai bine. Şi asta pentru că dl Silvan, de loc fiind din Dobrunu, la o azvărlitură de loc de "oraşul meu natal, cu flori in gară,/ cu chioşc in parc şi festival urmat de bal" (după cum sună textul unei melodii dedicate Caracalului de compozitorul Radu Şerban - el insuşi caracalean), nu ne-a fost prea greu spre a reinnoi visul renaşterii judeţului nostru de baştină - Romanaţi.

Â

CURIOZITATE. Intre timp, profitănd de permisul de acces la Biblioteca Academiei, am prins a citi gazetele din mult-hulita "vreme a regimului burghezo-moşieresc", de la Adevărul la Curentul şi de la Dimineaţa la Universul. Şi, aflat fiind sub apăsarea clişeelor prolectultiste, imi era aproape de neconceput, căldura şi simpatia cu care un gazetar de dreapta, cum fusese N. Carandino, ii evoca deseori in discuţiile cu noi, pe cei cu care ar fi fost de bănuit că ii erau duşmani de clasă juraţi. Să il vorbească de bine pe Zaharia Stancu - mai treacă-meargă, că doar era ditai preşedinte al Uniunii Scriitorilor din RS Romănia!... Dar de unde atăta simpatie şi căldură in vocea domnului Carandino atunci cănd ne vorbea despre Al. Sahia, Teodorescu-Branişte, Petre Pandrea sau chiar F. Brunea-Fox?

Intr-o zi, mi-am călcat pe suflet şi l-am intrebat, fără ocolişuri, care să fie pricina acestei neobişnuite atitudini? "Domnul Nicu" mi-a răspuns calm:

- Domnul meu, noi, cu cei din presa de stănga, din Sărindar (actuala, Stradă C. Mille, unde se aflau redacţiile celor mai puternice gazete de stănga: Adevărul şi Dimineaţa - n.n.) dimineaţa, in gazete, ne injuram de mama focului, dar seara, la Capşa, ne intălneam şi schimbam idei.

Ştiu şi eu ce să mai spun? Ce-i drept, la acea vreme, in limbajul gazetăresc nu circulau sintagme precum "pluralism ideologic" sau "toleranţă", dar, in viaţa de fiecare zi a marilor gazetari ai timpului, aceste idei, cu adevărat democratice, se practicau.

Au trecut de atunci patru decenii, dar de aceste vorbe imi amintesc din ce in ce mai des, ori de căte ori pontifi ai autoproclamatei societăţi civile agită halebardele intoleranţei politico-ideologice sub jalnica egidă a "anticomunismului cu faţă bolşevică".