x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje Legiunea e patria lor. “Psihic nu ai voie să cedezi sub nici o formă!”

Legiunea e patria lor. “Psihic nu ai voie să cedezi sub nici o formă!”

de Cristinel C. Popa    |    15 Dec 2014   •   19:35
Legiunea e patria lor. “Psihic nu ai voie să cedezi sub nici o formă!”

Poveştile legionarilor români. Un fost combatant, Irok, își descrie aventura în Legiunea Străină.
Iată ce spune: “…Am plecat în Franţa, drumul te costă 190 de euro cu Eurolines până la Marseille și de acolo primul tren, ce face nouă minute, până la Aubagne. Cine pleacă acolo trebuie să nu aibă nimic de pierdut în ţară, prietenă, un job bun etc.

Cea mai grea parte este cea psihologică în care eşti la ordinul tuturor și vei munci timp de o lună în Aubagne și eventual la Marseille de dimineaţă până seara. După toate muncile, culcare la ora 10.30 și trezire la 5.00, mic dejun la 6.00 fix.

Muncile variază, de la bucătarie la grădinărit și eventual construcţii mici prin bază (cărat pietre, nisip, moloz). Veţi susţine nişte interviuri la care trebuie să declari același lucru peste tot și din care să reiasă motivaţia. În cazul meu, având studii superioare și câştigând mai multi bani ca în Legiune am avut parte de interviuri de până la două ore, apoi ştiam franceza de la şcoală. Am participat astfel la muncile cele mai grele.

Toată lumea e alternată la munci și se ţine o evidenţă cine ce a prestat si cum te-ai comportat.Dacă fizic să zicem nu faci faţă la ceva, e ok, dar psihic nu ai voie să cedezi sub nici o formă, altfel eşti picat din start. Testele fizice: alergare: şapte paliere, dacă eşti cât de cât sportiv și strângi din dinţi le faci fără probleme, imediat după: patru tracţiuni și urcare coardă fără ajutorul picioarelor.

La finalul a vreo 20 de zile, după munci și teste psihologice, 25 sunt opriţi și trecuţi în uniforma. Urmează apoi: alergare după o săptămână cu sergentul şef - un test bereta, cam toţi îl iau. Cine se crede rambo și e violent, sărac cu duhul, slab fizic, mai bine să stea acasă!

Din start câştigi 1000 de euro pe lună dar pentru mia asta munceşti de-ţi sar ochii din cap. Se slăbeşte cinci-şapte kilograme în medie acolo. După o lună de instrucţie, marşuri, devii legionar, dar continui instrucţia. Termini perioada de patru luni și atenţie! Primii cinci din promoţie își pot alege ei regimental: 3500 de euro pe lună pentru stat în Africa și 2500 de euro pentru Guyana.

Regimentul 2 REP are în principal teatru de operaţiuni Africa, 3 REI e în Guyana. În rest, la orice regiment nimereşti, vei face specializări peste tot în primii trei ani (stagii scurte – patru luni și comando, eventual două trei săptămâni).

Legion Etrangere e cea mai bună armată din lume. Ca să fii soldat de elită în Legiune și să pupi misiuni speciale,trebuie să ai luciditate, calm și condiţie fizică bună sau aptitudini pentru a le căpăta. Violenţele cretine nu-și au locul aici și eşti sancţionat instant pentru ele. Statutul tău este de soldat francez, cu tot ce implică asta: asigurare de sănătate, cod personal de la Ministerul Apărării, card etc...

Ideea este că în primul rănd nu-ţi mai aparţii și faci ce ţi se spune fără comentarii. Pe mulţi îi termină numai disciplina în ce priveşte vestimentaţia care trebuie să fie perfectă când ieși undeva sau faci gardă”, povesteşte legionarul român.

“E greu și de regulă dacă poţi face bani altfel e de preferat. Dacă ai în schimb instinct de fiară și vrei să fii alături de alţii la fel (dar perfect stăpâni pe sine) și să ai parte și de ceva acţiune în viaţă, pe lângă multă-multă muncă, poţi încerca Legionea Străină. E o lecţie de viață care îţi va conferi un permanent avantaj pentru tot restul vieţii.

Nu contează cât stai în Legiune: o lună, un an, doi, trei, se va schimva ceva la tine cu siguranţă în bine. La testele medicale într-adevăr trebuie să fii sănătos tun. La început se uită la tine, examen ORL, EKG, test urină (steroizi), ca după ce iţi dau uniformă să îţi facă și test de sânge, iar în final, înainte de a te trimite la Fermă se face și examinarea dinţilor mai în amănunt. După cele patru luni de instructţie, se ridică restricţiile iniţiale (telefon,regim alimentar) și, ajuns la regiment, intri în program normal. Iar aici performanţa fizică va creşte, nu va scădea”.

Astăzi politician, ieri legionar
Cristi Manolache, un politician bacăoan a parcurs perioada obişnuită în Legiunea străină. S-a întors acasă, s-a apucat de afaceri și politică. “M-am înrolat în Legiunea Franceză în 1992, la centrul de recrutare Fort de Nogent, în Paris.

Primul pas a constat în testele necesare acceptării în acest corp al armatei franceze: teste psiho-tehnice, fizice și medicale, fiind apoi trimis pentru perioada de instrucţie la Castel Naudary, locul de pregătire al tuturor celor admiși în rândurile Legiunii.

După perioada de instrucţie am luat drumul regimentului de cavalerie cantonat în Orange, în rândurile căruia am fost timp de patru ani, participând la diferite schimburi de experienţă cu caracter militar, instrucţii speciale dar am fost trimis și în unele teatre operationale. Am mers întâi în fosta Iugoslavie și apoi pentru doi ani în Djibouti, ca membru al corpului de menţinere a păcii, având și misiuni de pază a unor obiective strategice. Atunci am avut onoarea de a-l cunoaşte pe preşedintele Franţei, Jacques Chirac, venit într-o inspectie a trupelor cantonate în torida ţară africană.

A fost o perioadă nouă în viaţa mea, petrecută pe un continent al contrastelor, unde cel mai mare inamic a fost căldura. Am revenit în Franţa unde mi-am continuat activitatea la un alt regiment, cel de geniu, cu sediul la Avignon, unde am rămas până la sfârsitul contractului semnat cu Legiunea Străină Franceză.

A fost un nou început, într-o altă specializare, conform specificului noului regiment. Dar, fără nici un dubiu, a fost în același timp și o nouă provocare. Timp de opt ani am participat la teatrele operaţionale din Africa Centrala (1994), Iugoslavia (1995-1996) și o altă misiune de patru luni în Djibouti, în afara celor doi ani petrecuţi acolo (1996-1998).

Anii în care am fost în legiunea Franceză înseamnă cea mai bogată experienţă pe care am trăit-o, unde mi-am format un caracter puternic și am învatat că tot ceea ce-ţi propui în viaţă se obţine prin muncă și sacrificiu. Regulile, ordinea și rigoarea sunt elemente definitorii ale celor ce au îmbrăcat uniforma Legiunii Franceze.

Am revenit în ţară în 2000, și mi-am deschis propria afacere, cu banii câştigaţi în cei opt ani petrecuţi în armata franceză. Întors acasă, văzând că lucrurile nu funcţionează, m-am implicat și în viaţa politică, începând cu 2002. Sper ca, prin experienţa de viaţă acumulată până acum să reuşesc, cu acceptul și sprijinul oamenilor, să pun umărul la schimbarea în bine a comunităţii în care trăim. Datorie, reguli și progres! Aceasta este deviza după care mă călăuzesc și care îmi va fi mereu în faţa ochilor”, încheie politicianul român.

Cititi si:

×
Subiecte în articol: legiunea e patria lor