Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Vin la box pentru că “nobila artă” le dă siguranţă, pentru că le ajută să uite necazurile prin care au trecut sau pentru că este şansa lor în viaţă. Aceasta este povestea multora dintre româncele care şi-au pus mănuşile, au urcat în ring şi au cucerit lumea.
Şase zile pe săptămână, o femeie uscățivă intră în acea clădire a cărei culoare nimeni nu și-o mai amintește. Pereții exteriori sunt scorojiți, iar interioarele imunde. Înainte de prânz, termometrul din biroul femeii arată deja 32 de grade. Încăperea este ca interiorul unui ou care fierbe. Are pereții înalți şi miroase puternic a transpirație. Se aud lovituri înfundate și icnete. Pe la ora 4 după-amiza, femeia fără vârstă se urnește greu din scaun, traversează ringul cărând după ea o găleată. Nicio muncă nu i se pare grea. Femeia este Silvia Torres. Are 81 de ani, dar pretinde că are cu unul în plus. “Întreaga mea viață se poate rezuma la un singur cuvânt: box”, spune femeia care a reușit în lumea bărbaților. Dar stați! Nu asta este povestea! E doar un început...
Box contra lacrimilor
Sunt puține care au ajuns la majorat şi deja au trecut prin multe. Mai multe decât adună alții într-o viață întreagă. Dar nu vor să arate; este coșmarul de care fug. Acum luptă în ring pentru o viață mai bună. Sunt fete care spun cu bucurie că au ajuns la lotul național de box pentru că au avut o șansă în viață.
Sunetul ascuțit al unui fluier pune în mișcare totul. “Pauză și apoi box cu umbra”, strigă antrenorul Adrian Lăcătuș. Are experiență la fete. Acasă o are pe Mihaela. I-a fost elevă, apoi a devenit soție. Acum are grijă de copii, dar vrea să se întoarcă în ring. “Femeile au toate coastele de drac, nu una singură”, spune Lăcătuș. Știe ce le determină să urce în ring, să uite ce însemnă lacrimile.
Lăcrămioara Perijoc avea 3 ani și era în grija bunicii când s-a urcat pe sobă și a căzut. Dumnezeu i-a mai dat o șansă! “Păi nu ziceai că taică-tu a luat cuțitul și ți-a făcut asta?! Nu, maistre, așa a scris într-un ziar. Tata nu era acasă. L-au anchetat și i-au dat drumul”, lămurește ea povestea în fața antrenorului. “Ia arată ce ai pe burtă! Vrei?” Are abdomenul ca al unui veteran de război atins de șrapnele. A jucat bine cu soarta.
N-a fost singurul meci cu soarta. Antrenorul de la Suceava, Doru Iftime, și-a dat ultima suflare sub ochii ei. A suferit un stop cardiac și s-a părbușit la antrenament. Avea 52 de ani și multe probleme.
Claudia Nechita nu și-a cunoscut niciodată tatăl. “Mama avea probleme mari cu alcoolul. Eu și cei doi frați mai mici am fost crescuți de bunica. Eram rebelă. Fumam de mică”, spune cu un zâmbet ștrengăresc. A plecat de la Câmpulung Muscel în 2011, când a ajuns la Steaua.
Nechita și Perijoc stau de o bucată de vreme în casa antrenorului. Are spațiu suficient în casă. Lăcătuș le ajută să pună și ele un ban deoparte. Stă cu soția și cei doi copii la parter, iar fetele la etaj.
Cristina Aciobăniței abia a împlinit 16 ani. Antrenorul a completat o mulțime de “hârtii” pentru a putea s-o aducă de la Botoșani la București. Nici ea nu-și cunoaște tatăl. A abandonat-o când avea doi ani, iar mama nu avea cu ce s-o crească pe ea și fratele său. Au ajuns în plasament familial. Când a mai crescut a început să bată băieții. Ca o răzbunare pentru fuga tatălui. Așa a ajuns în sala de box.
Și pentru că boxul nu înseamnă doar suferință, Cristina Cosma vine cu altă poveste de viață. Are fața luminoasă. Nici n-ai zice că luptă în ring. “Mi-e îmi plăcea de mica să mă bat. Mai ales că tata a fost luptător. Nu a făcut de performanță, dar îi plăcea să se bată. Am învățat de la el.” La Bistrița are familia. A apărut deja și în reclame, cu tatăl și bunicul.
“Noi vrem să demonstrăm că boxul nu este numai pentru băieți”, mă ajută ea cu o încheiere. Povestea din spatele poveștii o păstrează doar pentru ea.
Citește pe Antena3.ro
