Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Fănică Mircea Butnaru îl cheamă pe cerşetorul de aproape 40 de ani, altădată dirijorul circulaţiei banilor în intersecţia de pe strada Cuza-Vodă din Iaşi. Născut într-o comună din Iaşi şi abandonat de părinţi, a fost crescut de bunici. Din cauza beteşugului de la picior cu care s-a ales când era mic, în urma unei injecţii greşite, a abandonat şcoala în clasa a V-a şi s-a apucat de cerşit. Câştiga într-o lună cât 10-20 de profesori. Dar era şi foarte cheltuitor. Seara, după programul de cerşit, arunca cu şomotoace de bancnote după chelneri, la cele mai luxoase restaurante ale Iaşiului. Acolo unde comanda icre negre şi vinuri vechi franţuzeşti. După “program”, ajutat de un taximetrist, căra o valiză cu bănet după el. O ducea din buricul Ieşilor, unde cerşea, până acasă, în aşa-numitul cartier Dalas, printre noroaie şi porci. Primea banii direct din buza geamurilor limuzinelor, de la kilometrul zero al bogăţiei, în intersecţia hotelului Europa. Îşi făcuse chiar buzunare speciale, cu fund nesfârşit. Gras fiind, zecile de bancnote şi monede îl transformaseră într-un “elefant” tapat cu bani. Dacă tropăia din piciorul şchiop, pornea pe loc playeur-ul limuzinei 4X4 de lângă el cu melodia “Money”, de Pink Floyd.
Nu pleca niciodată dacă nu-i sosea maşina la scară. Taximetristul îi deschidea şi uşa, după ce primea bacşişul. Ar fi tocmit şi lumuzina lungă de 20 de metri de la Hotelul Traian, dar nu-i plăceau mirosul de ţigară şi nici şoferii cu ceafă groasă, ori şapca ferchezuită. Nici geamurile fumurii. Lui îi plăcea să vază doar cerul albastru al bancnotei, verdele primăvăratic al valutei. Când ajungea printre cârpiţii şi suflecaţii săi sărmani de cartier, miruia buzunarele întoarse cu pumnul său grosolan. Măria sa Fănică era respectat ca un papă al săracilor. Binecuvântarea venea întotdeauna pe un cântec suav. “Săru’ mâna, boierule!”, se pornea corul de coate-goale. Unul dintre cei mai avuţi cerşetori ai Iaşiului era în stare să întreţină pe toţi ai casei cu câştigurile lui fabuloase. Îşi ajuta familia, prietenii, duşmanii. Părea că se îndreaptă vertiginos spre titlul de “Sfânt al săracilor”. Numai că a venit criza.
De la începutul recesiunii, lui Fănică a început să-i meargă din ce în ce mai rău. Atunci a început decăderea sa. Mai întâi, poliţiştii comunitari au prins a-l alunga, că cică face evaziune fiscală. Dar ei când primeau şpagă de la tonetari cum era?, se plângea cerşetorul cunoscuţilor. Apoi, cei care îi dădeau şi câte 50 de lei odată au început să reducă suma. În 2010, a fost şi mai puţin, iar acum, de când agenţii îi fugăresc de colo până colo pe vânzătorii de ţigări de contrabandă, au zis că nu-l mai lasă să cerşească. Iar lui Fanică i-a fost ruşine să treacă aşa, deodată, la munca de jos.
Şi-a schimbat locul, dar se vedea de departe că arta cerşitului e în declin. În primul rând, a crescut numărul celor care apelează la mila trecătorilor. Apoi, aceia care mai lucrau cu ziua pe ici- pe colo nu prea mai primeau comenzi, aşa că a trebuit să se întreţină zilnic numai din cerşit, iar concurenţa a crescut, plus că sunt din ce în ce mai mulţi disponibilizaţi care au început şi ei să întindă timid mâna pe la colţ de stradă. Şicanat de poliţiştii comunitari şi intrat într-o mică depresie, pentru că a sărăcit, Fănică s-a închis în el şi a preferat să renunţe la mila directă a oamenilor. A ales-o, astfel, pe cea indirectă, involuntară, cotrobăind prin ghenele de gunoi. Privirea-i ageră nu mai coboară de pe auriul portierelor, ci de pe rugina ghenelor. Nu se mai trage de şireturi cu portarii şpilcuiţi ai hotelurilor.
Astăzi, companioni îi sunt şobolanii şi disponibilizaţii crizei. Pantalonii, altădată la dungă, s-au “îmbogăţit” cu un petec. “Fracul” şi pălăria boieroasă i s-au turtit ca un fes. Privirea i-a coborât în pâmânt. În locul maşinii la scară, a parcat lângă “hotelul- ghenă” un cărucior pe patru roţi, pentru recuperările din gunoaie. Şoferul - portar a fost înlocuit de un coleg vagabond. Acum, seara, nu mai numără banii, ci feliile de pâine uscată strânse dintre resturi. Nu mai aruncă cu banii după chelneri. Paşte porcii pe malul Bahluiului. Nu mai mănâncă caviar, ci salamul cu soia al crizei. Fănică nu mai e un prinţ al lovelelor, ci unul al grijei traiului de azi pe mâine. În loc de sfânt al săracilor a devenit un soi de “Hristos” al gunoaielor. Prinţul devenit între timp cerşetor. Fănică, cel căruia i-a căzut rangul. Omul decăzut din statura de prinţ al banului cerşit. Geanta cu bani e înlocuită cu un geamantan spart, pentru mamăliga destinată porcilor. Însă, şi acum, şi atunci, lumea îl strigă “inimosul Fănică”. Acum nu mai dă bacşişuri grase, însă la fel de bun a rămas în săracia lui. Împarte ceapa cu mămăligă cu ultimul sărac. E prinţul devenit cerşetor. Cel mai norocos cerşetor al Iaşiului. Cerşetorul multimilionar.
