Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pariurile sportive par să fie una dintre cele mai intense activități din România. Am stat o zi întreagă printre pasionați, să le observ trăirile, speranțele, schemele de joc. I-am urmărit pe cei care scot din buzunar mii de lei, concentrați, cu ochii pe monitoarele pe care se derulează sute de rezultate. În „timpii morți” joacă la păcănele, ca să uite de emoții. Foarte mulți dintre cei care-și fac veacul în agenții și-au părăsit locul de muncă și singura lor îndeletnicire este să parieze.
10, ora deschiderii. Cum am intrat în casa de pariuri am și cunoscut un norocos. Venise să-și încaseze premiul, nu foarte mare, 1.200 de lei. Mai avea un bilet, care nu-i ieșise. Valoarea câștigului ar fi fost mult mai mare, 5.500 de lei, dar l-a încurcat un meci din Italia, chiar pe final. Spune că-l cheamă Gelu. „Aveți o schemă, metode proprii, superstiții?”, îl întreb. „Cele mai puternice sunt superstițiile. Niciodată nu pariez pe cineva care a pierdut în ultimele minute, care mi-au stricat biletele. Fie că este vorba de curse de cai, fie că sunt echipe de fotbal. Elimin mulți, dar am de unde alege. Am caiete întregi cu echipe, cu statistici, cu evoluțiile lor, cu forma. Studiez și pe internet, că sunt și acolo tot felul de statistici, dar cel mai important este să ai inspirație. Ca la loterie”, spune Gelu. A încasat banii, i-a numărat, i-a pus în două teancuri. Unul mai mare, unul mai mic. Cu cel mai mic va juca un nou bilet. Cu teancul mare merg la cumpărături: „Ăsta e câștigul! Vin Sărbătorile mâine-poimâne”. A stat o oră, a scos carnețele peste carnețele, a mormăit, a înjurat, a șters, a rescris. Încerc să reintru în vorbă. Tresăre. „Lasă-mă că mă gândesc în liniște. Joc două bilete. Unul cu câștig la sigur, cu care-mi acopăr cheltuiala, și unul la noroc, care dacă-mi iese... plec în Madagascar după Mazăre, și stau la hotelul lui de lux. Că așa am auzit că are”, zice Gelu, și se întoarce în lumea lui.
Afară, în fața ușii, patru domni fumează țigară de la țigară. Supărați. „Nimic azi”. „Ce te-a stricat?”. „Dinamo! Am mers pe egal la Viitorul cu două goluri plus de fiecare. 2-2 sau 3-3. Celelalte mi-au ieșit toate. Ăsta m-a stricat”. Nu sunt vorbăreți cu străinii. îl înjură pe Rednic, pe Dinamo, pe Negoiță. Risc o întrebare: „Dacă n-ați fi jucat pe Dinamo cât ați fi câștigat?”. Se uită urât la mine. „Mult! Dar ce mai contează? A trecut norocul pe lângă mine. M-a mâncat... să pun Dinamo pe bilet. Nu mai joc pe ei, dă-i în... Doamne iartă-mă, că-mi stric și norocul dacă mai înjur!”.
„Din trei bilete mi-am luat mașină din Germania”
Pe la 11 jumate se aglomerează. Bărbați de toate vârstele. Unii dintre ei sunt îmbrăcați de casă, în papuci, coborâți din blocul în care locuiesc, la parter, unde este agenția de pariuri. „Ăsta este serviciul meu. Pariez. Păi... la serviciu, acum 4 ani când am plecat de la ei, câștigam 12 milioane de lei pe lună. Cum să ții casa cu banii ăștia? Nevasta câștigă abia acum 20 de milioane. Atunci avea tot 12 milioane, ca mine. Păi avem trei copii. Haine..., adidași..., tricouri... Din ce? Din 24 de milioane?! Am fost prost că nu m-am apucat de pariuri mai din vreme. Când am început să prind șpilul, m-am achitat de datorii și cu trei bilete babane am fost în Germania și mi-am luat și mașină. Păi îmi luam eu mașină dacă rămâneam slujbaș la ăia?”, spune un domn, spre 50 de ani. Este un cunoscut al locului pentru că se salută prietenește cu toți. Are în mână un teanc de bilete. „Ce ți-a ieșit?”, îl întreabă cineva. „Am făcut pe dracu. Un pic sub investiție. M-a încurcat Dinamo. Am mers pe egal”. Imediat izbucnesc toți într-un hohot de râs. „Și tu te-ai țepuit cu Dinamo?! Ce să vă fac? Dacă sunteți «câini până la moarte»... Cu Dinamo mergi la moarte. Pierzi într-una!”. „Ei lasă, că promovează Rapidul în «A»! Atunci să vă văd cum pierdeți și voi cu echipa voastră!”.
„Nu pariezi pe echipa cu care ții, greșești grav”
„Tu joci?”, mă întreabă un tânăr. „Nu încă. Mă gândesc, nu mă prea pricep. Ar fi interesant, deși nu am mari cunoștințe, mai trag cu ochiul la voi”, răspund. „Ascultă la mine. Niciodată nu pariezi pe echipa cu care ții. Uită-te la ăștia. Pierd mereu. Greșești grav pentru că ești orbit. Vrei mereu să câștige chiar dacă nu sunt în formă și dacă pierde îți strică un bilet bun. Ascultă-mă! Niciodată! Asta e regula numărul unu!”
Citește pe Antena3.ro
Afară e frig, au fumat mult, deci este momentul să treacă la treabă. Fiecare în colțul lui de inspirație. Calculează, se uită pe monitoare, mâzgălesc notițe, apoi, ca la un semn, se face coadă la casă. Pariuri de sute de lei. Ies din aparat unul după altul zeci de bilete pline de speranțe. Toți vor potul cel mare. Fiecare bilet este un „bilet direct către Rai”.
„Bagi mult, câștigi mult. Bagi puțin, câștigi mărunțiș”
„Cât ați cheltuit cu pariul de azi”, întreb un tânăr ce avea cel puțin zece bilete. Unele mai mari, altele mai mici, în funcție de numărul de meciuri sau competiții - dar pe care le studia foarte atent. „Nu prea vorbesc cu ziariștii. Niciodată nu au dat ponturi bune”. Se îmbunează și îmi explică. „Păi, acum am băgat 1.000 de lei, dar după amiază bag dublu”. 3.000 de lei pe zi în pariuri pentru un tânăr de aproximativ 25 de ani? „De unde ai atâția bani?”. „Tot din pariuri. Dacă bagi mult, câștigi mult! Dacă bagi puțin, câștigi mărunțiș. Nu-mi ies toate biletele, dar nu ies niciodată în pagubă!”, spune el. „Ăsta este secretul tău?”. „Da! Până acum nu am fost niciodată pe minus. Tot a fost un bilet care m-a scos. Joc multe variante. Nu pot pierde cu toate. Unul tot iese. Negreșit!”.
Prima impresie pe care am avut-o a fost că toată lumea câștigă. Și atunci? Cum este posibil? Pare un joc piramidal. Cum mai câștigă agențiile de pariuri dacă toți pariorii sunt pe plus? Ar însemna ca toți cei care joacă în Las Vegas ar trebui să se mute în România, unde ar avea toată lumea câștiguri asigurate. Poate am întâlnit eu un grup experimentat, care a găsit soluția de câștig. Sau, cine știe, poate exagerează și se laudă cu câștiguri fabuloase pentru a le face în ciudă altor pariori. Nu toți sunt norocoși.
Păcănelele, pauza între meciuri, până la rezultate
În sală sunt și cinci aparate de jocuri mecanice. La 10 dimineața erau libere, pe la prânz sunt toate ocupate. Pariorii au un obicei: la „păcănele” se joacă doar la „noroc chior”. Nu sunt nici strategii sau superstiții. Se joacă, pur și simplu, la trecerea timpului. Încearcă să mai scadă din febra rezultatelor pe care le așteaptă. „La astea se câștigă la fel?”, întreb eu. „Niciodată! Au computer cu variante, și când calculatorul are programat că e timpul unui câștig îl dă. Doar că aproape întotdeauna norocosul este unul care joacă pentru prima oară. Ca la Loto”, îmi explică un domn. Pariurii îi spun „Doru”. „Păcănelele sunt o boală. Ca fumatul, ca alcoolul... Ăsta produce pagube, dar nu mă pot abține”, zice el. Într-un sfert de oră cheltuie un salariu mediu pe economie. Nu i-au intrat nici măcar două cireșe. Însă toți așteapă meciurile. Nu le pasă cât pierd la „păcănele”. Doar îi așteaptă marea lovitură la pariuri.
„Am pierdut tot. Credeți că m-am potolit? Nu!”
Marcel Dragomir are 60 de ani. A picat în patima pariurilor acum zece ani. A câștigat frumușel, spune el, o vreme. După aceea... n-a mai avut noroc. „Toată prostia a început în 2008 când băiatul meu și-a cumpărat calculator. El, împreună cu prietenii lui, făceau statistici cu numerele de la Loto. Câștigau periodic câteva mii de lei și îi împărțeau frățește. Așa m-a luat și pe mine microbul. Deja calculatorul lui devenise calculatoul meu. El era student, avea de lucru, iar eu stăteam tot timpul pe pariuri. Salariul meu se ducea pe datorii, care creșteau de la o lună la alta. M-au părăsit toți. Primul a fost fiul meu. S-a mutat la cămin. Apoi nevasta. Credeți că m-am potolit? Nu! Și acum fac la fel. Mai câștig, dar tot nu-mi acopăr datoriile. Sunt tot mai înrăit, știu asta, nu mă pot opri. Când am fost părăsit de familie, pentru că pierdusem și apartamentul, și bunurile din casă, aveam datorii mici față de ce am acum. Am fost și la psihiatru. Terapia a fost eficientă câteva luni, dar tot nu vedeam ca soluție decât un mare câștig. Unica soluție să-mi achit datoriile este doar un bilet norocos. Tot o să vină și momentul ăla. Nu pot pierde chiar așa la nesfârșit”.
În România sunt aproape 15.000 de case de pariuri la care se adugă 1.500 de agenții Loto, iar numărul acestora este în continuă creștere. În Marea Britanie sunt doar 9.000 de agenții de pariuri.
Nu prea pariez pe fotbal. Cred că este o mafie în spate. Bani mulți... interese. Joc mult pe baseball, fotbal american, fotbal australian, cricket. Aș paria pe șah, dar nu sunt des competiții. Aș paria și pe demisia lui Iohannis, pe condamnarea lui Băsescu... Chestii mai aparte.
Parior
Într-o noapte am pierdut la poker online 10.000 de euro. Sigur că nu aveam acei bani așa că am apelat la cămătari. Eram convins că voi achita datoria și dobânzile în câteva minute. Sunt trei ani și tot acumulez la datorie. Nu am dublat-o, e mai mult decât dublu. Dar sper că voi da lovitura vieții mele! Am nevoie doar de un bilet norocos. Dar unul de ăla cu de toate! Și cu o cotă mare, și cu rezultatele toate ieșite. Este ca un drog pentru mine. Dar dacă nu joci, nu ai cum să câștigi.
Parior
