"Mi-am castigat dreptul sa nu mor otravit!"

18 Sep 2004 • 00:00

Povestea de fata nu incepe cu "A fost odata". Ea se petrece acum, chiar azi, poate chiar pe strada dumneavoastra. Trebuie doar sa va deschideti sufletul ca sa o vedeti.

OANA STANCU

Potopul care s-a pornit din nou de vreo ora si jumatate a inundat strada, tunetele si fulgere au pus umarul la alungat orice suflare din calea apelor: nici tipenie de om pe drum! O mogaldeata neagra rasare de dupa o masina si-si cara umbra grea inspre magazinul luminat din colt. "Uite piticii din gradina!" Umbra pare mai usoara... "Si stapanul!!!" Spatele se scutura de povara... "Stapaneee..." "Dar daca..." Pasii sunt trasi precaut inapoi. Umbra reapare dupa navetele cu sticle din dosul scarilor. "Tuti! S-a intors Tuti!", sparge ritmul desantat al ploii o voce pitigaiata si mogaldeata se pierde de tot in spatele navetelor. Din doi pasi, un barbat inalt, cu pasul greu si cautatura crancena e in usa magazinului. "Tuti, hai la tata!" Umbra se subtiaza. "Tuti, hai la tata, ma!" Pasii au pornit nesiguri. "Tutiiii, te-ai intors!" si mogaldeata se pravaleste in bratele intinse ostenita. Camasa alba e brazdata de sange si ochii de lacrimi. "Sefuâ, nu v-am vazut niciodata plangand!", anunta aceeasi voce pitigaiata, lungind cuvintele. Omul nu aude. Striveste intre el si mogaldeata opt zile de griji, spaime si reprosuri.

TUTI ZIS NEGRUTUâ, ZIS LABUTA. Opt zile. Atat i-a luat cainelui pitic de la scara 3 sa gaseasca drumul catre casa, de undeva, din centrul Bucurestiului, unde stapanii, pe care si i-a ales nu l-au ales, il dusesera pentru a-i salva viata, dupa ce vecinii din bloc au amenintat ca-l otravesc pentru pacatul de a latra.

Tuti este un caine de cartier. Sau cainele de la scara 3. Oamenii l-au botezat in fel si chip: unii Negrutuâ, altii Labuta. Nu a fost intotdeauna al strazii si nici acum nu se confunda cu maidanezii. El este un caine cu stapan. Dar nu si cu casa. Tuti a avut o casa. A locuit in blocurile verzi, cu patru etaje de pe aceeasi strada din Crangasi. Batrana lui doamna a murit insa. Apartamentul a fost vandut, iar Tuti s-a trezit in strada. S-a resemnat sa stea sub cerul gol, atat timp cat cerul acela era aproape de casa. Si a ramas pe terenul unui fost parculet din fata blocului.

JOB DE NOAPTE, DRAGOSTE DE ZI. Atunci s-a intamplat ca Tuti sa capete o slujba: cea de paznic la chioscul de tabla din dreptul parculetului. Mai intai a fost responsabil cu traficul masinilor pe care le insotea cu un latrat amenintator catre roti.

In felul acesta stiau si copiii zvapaiati sa nu-si duca jughineala in strada. Apoi a luat in primire placa de beton de la intrarea in chiosc. Abia dupa ce si-a probat devotamentul pentru slujba, priceputul paznic a fost primit inauntru. Seara, el inchidea magazinul si ramanea acolo peste noapte. Foamea nu l-a impins niciodata sa dea iama in napolitanele si ciocolatele din rafturi, pe care stia cu siguranta ca le va primi a doua zi de la prietena lui Loredana, fiica patronului. Si nici nu a confundat vreodata vreo sticla mai inalta cu vreun copac.

Cand deschisul lacatului ii incheia tura de noapte, Tuti avea o alta sarcina, tot de bunavoie: pe cea de parinte. Cand eram copil, mama ma ducea la scoala in fiecare dimineata, cu riscul de a intarzia la serviciu. Alta data ma incredinta bunicului lui Bogdan Anastasiu, prietenul meu de clase primare. Pe copiii de pe strada mea, Tuti ii duce la scoala. Le promite tacit ca se va intoarce sa ii ia si fara sa aiba un ceas la dispozitie, la ora stiuta e acolo, sa ii aduca inapoi acasa. Sa faca asta doar pentru pachetelele de mancare pe care nazdravanii care, altfel, mai invart mate de coada, le pastreaza in ghiozdan pentru Tuti?

SCHILOD. Tuti are insa si un pacat: prea multa patima cand se cearta cu masinile care trec cu viteza prea mare pentru o straduta dintre blocuri. O avea el dreptate, dar repezitul la roti era cat pe aici sa-i aduca sfarsitul, cand, intr-o asemenea incaierare, a incaput sub ele. Bratele vanjoase ale stapanului l-au purtat grabnic pana la doctor si i-au salvat viata. Cand a incercat sa se ridice pentru a-i multumi, paznicul cel viteaz s-a vazut insa lipit de asfalt. Ce-a mai tras! Perfuzii, fierbinteli, injectii... Trei saptamani a fost paralizat de-a binelea. Darzenia l-a ajutat, iar acum poate alerga chiar, nu fara a-si tari un pic picioarele din spate.

DEMOLAREA. Intr-o dimineata insa, cand s-a intors de la scoala, Tuti nu si-a putut crede ochilor. In locul chioscului sau, o monstruozitate de masina si un munte de bolovani. Niciunde chioscul. A scrutat orizontul cu privirea, nu, nu era in alta parte. Si atunci s-a pus pe latrat. Tipa si se certa cu angajatii primariei care ii daramasera casa, se ducea spre stapani sa si-i apere de masinaria aia fioroasa, a alertat vecinii... Degeaba. Prea tarziu. Poate daca ar fi venit mai repede, isi facea reprosuri.

Vreo doua zile a ramas pe loc, pazind daramaturile. Stapanul construia deja un alt magazin la scara 3, dar Tuti revenea mereu langa daramaturi. Pana cand a vazut luminile, rafturile, napolitanele, frigiderele cu sticle si lacatul de la usa si a inteles ca trebuie sa revina la slujba lui de noapte. Ziua, ca sa nu stea in picioarele clientilor, Tuti si-a facut casa sub scara. Are chiar o curticica de pazit, unde rand pe rand au aparut si niste tovarasi de joaca, e drept cam plictisitor de cuminti, niste pitici. Stau acolo toata ziua nemiscati, nu avertizeaza cand trec masini, nu nimic! Dar Tuti i-a luat ca atare, ca doar poate sa-si faca treaba si singur. Ca doar acum are din nou serviciu. Pazeste pestii. Cum care pesti? Pai, aia din havuz ce sunt? Hrana pentru mate?

ALUNGAT. Niciodata nu si-a abandonat postul. Niciodata nu a furat, nu a mintit, nu si-a nesocotit stapanul. De aceea nu isi poate explica Tuti nici acum ce Dumnezeu o fi facut avand in vedere ce i s-a intamplat. Tot ce stie este ca intr-o zi au venit niste oameni si au incercat sa-l prinda. Ham! Nu au stiut cu cine se pun! Daâ ce, el se dadea asa usor prins? S-au lasat pagubasi si au plecat.

A doua zi insa, stapanul l-a luat si l-a bagat in masina. Nici o problema, ca Tuti a mai fost cu masina. Ceva nu mirosea a bine totusi: nu era nici drumul spre doctor, nici spre marfa. Pe aici nu mai fusese niciodata. Cand masina s-a oprit, oamenii de ieri il asteptau cu un lant in mana. L-au dus intr-o curte, intr-un cotet si din clipa aceea pe stapanul Vasile nu l-a mai vazut. A decis sa astepte. Oamenii noi se purtau bine cu el; i-au adus mancare, jucarii, il mangaiau. Doua zile a asteptat Tuti, atat. A rupt lantul si a plecat. Dar unde? Odata trecut de gardul cel mare, incotro s-o ia? In plus era ingrozitor ce se petrecea acolo: o strada mult mai mare decat vazuse vreodata, masini multe, multe, plus niste carnati de tabla trasi pe sarme, un du-te-vino de nedescris. E, asta e, trebuia sa razbata. Inclusiv teama de a fi alungat din nou. Opt zile a infruntat marele oras (pana atunci habar nu avea cat e de mare) si s-a intors acasa. Cu gatul plin se sange, cu labele umflate, si-a gasit linistea la pieptul stapanului. oana@jurnalul.ro

ARGUMENT

"Ma rog ca vecinii sa nu-si puna planul in aplicare si sa nu-l omoare, ca e pacat! E un caine asa bun... Nu musca. Latra. Asa zice el ca ne apara. Daca ar face rau, l-am fi tinut? Nu ne-ar fi alungat clientii?" - Doamna Teodorovici, protectoarea lui Tuti

LEGE

"Omorarea unui animal, supunerea lui la cruzimi constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda de la 10.000.000 lei la 20.000.000 lei. Comportamentul brutal, maltratarea sau neasigurarea conditiilor minime necesare vietii si bunastarii lui se sanctioneaza cu amenda de la 3.000.000 lei la 6.000.000 lei"

Legea nr. 205/2004 privind protectia animalelor.

SA CANTE MARSEILLEZA

Povestea lui Tuti este un subiect de dispute aprinse la intrarea in bloc, la "scena" mancatoarelor de seminte cu ziua. "Vedeti, vedeti, ca e un caine sub scara!", se precipita o dama cam prea tencuita. "Si?", ii raspunde femeia cu sacose, care tocmai iesise din magazin. "Pai, feriti-va! E rau. Latra!" "Si ce vreti, doamna, sa cante Marseilleza?", raspunde cea avertizata, in timp ce Tuti, satul de discutiile pe seama lui, isi baga botul de tot dupa navete. Are si asa destule pe cap. Nu stie ce a mai facut ca, de vreo doua zile, e pus in lant. Lung, dar tot lant. Cand iese din serviciu dimineata, da o tura pentru nevoile lui, dupa care intra in lant. Pe la pranz, iar liber o jumaâ de ora, dupa care iar lant. Iar seara - la serviciu, in magazin. Cum ii mai duce el pe copii la scoala?

EPILOG

Cand eram mica, am vazut un film, "Draga Haki", in care un caine a continuat sa-si astepte stapanul sa se intoarca de la serviciu in fiecare zi la ora 5:00, la gara, chiar si dupa ce acesta a murit.

Cainele bunicului lui Alice, prietena surorii mele, s-a dus dupa stapanul sau din Novisad in Caransebes, trecand Dunarea inot. Bunicul meu a bagat intr-un sac cainele din curte pentru ca manca pui si l-a dus cu caruta cateva sate mai departe, iar dupa trei zile s-a intors acasa si nici ca s-a mai atins de pui din ziua aceea. Ma tem ca nu ati inteles! Povestea lui Tuti este mai mult despre oameni decat despre caini.

"VA BLESTEM DACA-L DATI!"

Bucuria sotilor Teodorovici, stapanii alesi de Tuti, cand l-au vazut le-a dat si forta sa se impotriveasca vecinilor. "Cum sa-l mai dau acum? Spuneti dumneavoastra.

Fetita mea, Loredana, e plecata din Bucuresti si cand a auzit ca s-a intors, a tipat prin telefon: Â«Sa nu-l mai dati ca va blestem!Â». Ma rog ca vecinii sa nu-si puna planul in aplicare si sa nu-l omoare, ca e pacat! E un caine asa bun... Nu musca. Latra. Asa zice el ca ne apara. Daca ar face rau, l-am fi tinut? Nu ne-ar fi alungat clientii?", pune punctul pe i doamna Teodorovici.

Nici acasa nu-l poate lua, asta e nenorocul lui Tuti. Stapanii lui au acasa deja un lup, care s-a repezit de multe ori in gatul micutului, cele doua surori blonde (cele care l-au dus de fapt in curtea unitatii militare la care lucreaza, de unde Tuti a evadat) au si ele pisici, vecina de la scara 1 are un husky si o teckelita. Si Tuti nu s-ar desparti de magazinul lui, oricum.