x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje Miliarde pentru Salvamont

Miliarde pentru Salvamont

de Sorin Anghel    |    08 Noi 2009   •   00:00
Miliarde pentru Salvamont

2009 este anul investiţiilor masive în turism. Nu se bagă bani doar în instalaţii de transport pe cablu, ci şi în sedii Salvamont. În judeţul Maramureş s-a deschis prima bază destinată salvatorilor montani.

Prima bază Salvamont din judeţul Maramureş a fost inaugurată la începutul săptămânii. Aceasta a fost construită în staţiunea montană Mogoşa din Munţii Gutâiului, la aproximativ 700 de metri altitudine. Până acum, echipajele de intervenţie operau direct din Baia Mare cu sprijinul serviciului de Ambulanţă.

Investiţia s-a ridicat la 8,5 miliarde de lei vechi, costurile fiind suportate de Ministerul Turismului şi Consiliul Judeţean Maramureş. "Studiul de fezabilitate pentru construcţia bazei a fost lansat în anul 2004, iar lucrările de construcţii şi montaj a clădirii au fost terminate de curând. Punctul de salvare a fost construit în apropierea pârtiilor de schi din staţiunile Mogoşa, Şuior, Cavnic şi Izvoarele, însă în caz de necesitate se poate ajunge şi pe pârtiile de schi din staţiunea Borşa, sau în orice loc dacă echipajele vor fi solicitate să intervină.

Construcţia bazei Salvamont era o necesitate şi trebuia să aibă toate dotările necesare unei asemenea activităţi", a spus Mircea Man, preşedintele CJ Maramureş. Salvamontiştii maramureşeni sunt multumiţi că după 20 de ani de muncă în condiţii dificile au, în sfârşit, un loc adecvat pentru a-şi desfăşura activitatea, foarte solicitantă îndeosebi pe timpul iernii.

"Baza Salvamont reprezintă un prim pas spre dezvoltarea acestui serviciu de salvare foarte apreciat pe durata iernii, dar şi în alte anotimpuri, atunci când trebuie să intervenim. Din locul unde e situată clădirea - staţiunea montană Mogoşa - ajungem foarte repede în alte trei staţiuni montane apropiate. Punctul de plecare pentru intervenţii pe munte e dotat cu toate cele necesare asigurării unei intervenţii medicale primare, mijloace de transport, spaţii de cazare, băi, cabinet medical şi sală de tratament", a precizat Andrei Jablonczki, şeful Salvamont Maramureş.

În luna septembrie, în prezenţa Elenei Udrea, în Masivul Bucegi a fost inaugurată Baza Salvamont Babele, aflată în administrarea salvatorilor montani din Buşteni. Aceştia au realizat construcţia în regie proprie, astfel că nu s-au cheltuit decât 1,5 miliarde de lei vechi. Începând din această iarnă, salvamontiştii din judeţul Gorj vor avea la dispoziţie un automobil Land Rover Defender. Salvatorii montani din staţiunea Rânca au reuşit să monteze repertoare pentru undele radio în toată zona, astfel că nu vor mai avea probleme atunci când vor comunica prin staţiile de emisie-recepţie. La Straja, în judeţul Hunedoara, Salvamontul trebuie să primească un snowmobil.

×
Subiecte în articol: aer liber