x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje Mişcarea studenţească "6% pentru Educaţie" a ţinut de joi până luni

Mişcarea studenţească "6% pentru Educaţie" a ţinut de joi până luni

de Toma Roman Jr    |    29 Noi 2011   •   07:41
Mişcarea studenţească "6% pentru Educaţie" a ţinut de joi până luni

Poate din mimetism, dupa ce au vazut ce se intampla in Grecia, Spania, Italia, poate din plictiseala, o seama de studenti de la istorie au inceput joi sa protesteze. Cum o minune nu tine mai mult de cinci zile, luni seara mai erau vreo 30 de eroi.

O mana

Se anuntase in media ca luni seara, in mai multe centre universitare, se va incerca o coordonare a revendicarilor si o inchegare a unei miscari de protest. La ora sase, cand trebuiau sa se stranga "massele studentesti" (expresia e luata dintr-un manifest al miscarii) , langa amfiteatrul "Vasile Parvan" al Facultatii de Istorie erau vreo zece oameni. Pe unii ii cunosteam, faceau parte din "Militia Spirituala", o organizatie aparuta acum cativa ani, care a dezvaluit trecutul excesiv de rosu al unor profesori. Baietii astia condusi de domnii Burcea si Bumbes sunt foarte faini, numai ca nu mai sunt studenti de ani buni. Abia in jurul orei sapte seara s-au strans vreo 30 de persoane, atat de multi cat sa inceapa o discutie.

Ocupantii nostri

Daca tot ocupa unii Wall Street, pana la urma, de ce nu ar dezbate si la noi niste cetateni, varii probleme, in amfiteatrul Parvan?! Numai ca domnii si doamnele adunate luni seara la Istorie nu prea aveau legatura cu studentii in sine. Printre putinii oameni care s-au strans cu "voie de la politie" (am asistat la o discutie intre un "militian spiritual si o secretara care voia sa plece acasa mai repede) am recunoscut salvatori ai Vamii Vechi, jurnalisti fara public care vor sa se bage in seama, paranoici profesionisti (o doamna in negru a vrut sa ii stearga fotografiile colaboratoarei noastre Alexandra Pandrea pe care o credea de la SRI) si am identificat extrem de putini studenti. Dezbaterea in sine a inceput greu, dupa ce oamenii stransi au cautat minute in sir lista cu revendicari pe care o definisera cu cateva zile in urma, dar care se pierduse, fizic, pe parcurs. Cerintele, destul de vagi dar generoase, nu erau insotite si de solutii. E frumos sa vrei urcarea bugetului educatiei si cercetarii de la 2 la 6% din PIB, mai ales cand nu cunosti de unde se pot lua banii respectivi. E si mai frumos sa vrei o repartizare in camine facuta centralizat si transparent, dar pentru asta ar trebui un soft special, macar. Ar fi OK sa fie deschise bibliotecile facultatilor si noaptea, numai ca pentru asta ar trebui angajat personal suplimentar.

Simpatici si atat

Putinii baieti si fete, chiar studenti, care s-au strans luni seara la Universitate sunt simpatici. Din pacate, e greu de spus cat sunt de reprezentativi. Majoritatea studentilor, inclusiv cei de la Istorie, unde s-a desfasurat tarasenia, au preferat sa mearga la bere sau sa se culce decat sa discute despre conditiile in care invata si sa isi discute viitorul. Dupa un cliseu romanesc, o minune a tinut doar intre trei si cinci zile. Daca joi seara o suta de oameni au considerat ca are haz sa ocupe un amfiteatru, pana luni, miscarea a inceput sa plictiseasca si nu prea mai interesa pe nimeni.

×