Moş Cureluşă, curelarul, răscumpără păcatele oamenilor faţă de cai.

Mos Samoila Curelusa este curelar. La 78 de ani e un mester fara pereche. Harnasamentul iesit din mainile lui poate sa insemne chiar mai mult decat calul. Ii da o frumusete noua si ii reda nobletea si demnitatea pier­du­te sub bici si-n corvoada. Dar si da­ca nu ai cal, el se va intrupa cumva in interiorul harnasamentului, chiar din neant, pentru ca mos Samoila nu taie pur si simplu curele si le coase una de alta, ci construieste cai pe dinafara.

Familia Curelusa, din Dum­bra­veni, Suceava, este o dinastie de mes­teri curelari. Tatal lui Samoila, Andrei Cu­relusa, a fost curelar. Fiul repara as­tazi hamuri facute candva de tata. Bu­nicul, Vasile Curelusa, a fost curelar. Nepotului Samoila i s-a intamplat sa repare un harnasament facut cine stie cand de bunicul lui. "Noi aveam si tabacaria noastra, ne pregateam sin­guri pieile. Pielea de vartej tine 120 de ani", spune ba­tra­nul. Vartejul e un cilindru meta­lic. Se puneau in el pieile de vita, se um­plea cu ulei mine­ral si cu seu de oaie, apoi era invartit cu un cal fara oprire timp de 12 ore. Pie­lea se facea moale la pipait si nu se ru­pea. Mos Samoila are si acum var­tejul, il tine de amintire intr-un so­pron. Gaseste in comert piele mult mai ieftina, chiar daca nu atat de re­zistenta.

Strabunicul lui, Ion Curelusa, a fost curelar.
Amintirile lui mos Samoila se opresc la strabunicul Ion, dar el stie ca si inaintea lui barbatii din neamul Cu­relusa tot curelari au fost, faceau har­nasamente pentru caii de plug, pentru caii de parada si de razboi, pentru caii de sareta, de promenada sau de curse. Cateva generatii de cu­relari isi aduna priceperea si talentul in mos Samoila. Parca isi scul­p­tea­za harnasamentele in piele. Le im­podobeste cu broderii fine, cu fleon­cu­ri si pampoane saltarete, toate nu­mai si numai din piele, le pune bumbi luminosi de alama si le incheie cu catarame argintii din fier lustruit in seu, cum se facea acum 1.000 de ani.

Cand comunistii au dus caii la abatoare sau i-au dat la porci sa-i manance de vii, pe baza ca marele frate sovietic ne va da tractoare, Sa­moila Curelusa avea vreo 20 de ani. Lucra impreuna cu tatal lui in atelierul de curelarie al familiei. Si deodata nu a mai avut pentru cine sa faca ha­muri, capestre, haturi, trupare. Nu mai erau cai. Un timp s-a ingrijit de uri­asele curele de transmisie, din pie­le, de la batoze. Cand si acesti dino­zauri au disparut din tarlalele de grau, Samoila si-a urcat sculele de curelar in pod. Credea ca pentru totdeauna. S-a facut sudor la Statia de Masini si Tractoare. 30 de ani, pana a iesit la pensie, chiar in ziua Revolutiei, nu a mai facut nici macar o curea pentru copii. Oamenii din sat nici nu mai stiau, de mult, de ce il cheama Curelusa, dar el nu uitase nimic din ce in­va­­tase de la tatal lui si primul har­na­sa­ment cusut dupa zeci de ani i-a iesit de parca tot timpul numai as­ta facuse, sporindu-si indemanarea si priceperea. Si de la Revolutie tot coa­se la harnasamente. Dar prima lui grija a fost sa dea mai departe mes­te­sugul de la care fami­lia lui isi tragea nu­mele. Avea sapte baieti si cinci fete. I-a invatat curelaria pe ultimii doi ba­­ieti. Ceilalti aveau deja meseriile lor si lucrau care-ncotro. "Din doi ba­­ieti care au invatat cu mine sa coase la hamuri, unul mi-a murit in Italia. S-a dus sa se scalde intr-un iaz si s-a ine­­cat", spune batranul cu voce su­gru­­mata, iar ochii i se umezesc si par­ca se dilata si se strivesc de lentilele groa­se de un deget.

Ceilalti copii ii traiesc si are de la ei 36 de nepoti si 20 de stranepoti. Al doilea baiat pe care l-a invatat curelaria, Leon, munceste acum in Grecia, dar se va intoarce in curand sa ia, la propriu, haturile din mana tatalui sau.

Acum, daca infigi compasul in Dumbraveni si tragi un cerc de 50 de kilometri, nu gasesti inauntru alt curelar. Urmatorul e tocmai in Ra­-da­uti. Asa se face ca mos Samoila are comenzi pe un an inainte. Nu poate face mai mult de un harnasament pe luna. Il suna clienti din toata tara. El ii spune fiecaruia: "Iti fac, dar trebuie sa astepti atatea luni pana iti vine randul". Si omul asteapta, fiindca tine mortis sa aiba un harnasament facut de Samoila Curelusa.

Atunci mesterul ia bucata de piele, deseneaza pe ea forma curelei cu zgarieciul si taie in lung cu cutitul. Un cutit facut din masea de coasa, pe care il bate cu ciocanul ca sa-l ascuta, il face brici. Cand are toate curelele pregatite, isi face cosoaia, adica o sforicica din piele, cu care coase hamurile. O taie cu mana, la ochi, fix de trei milimetri pe toata lungimea. "Secretul e unghia de la de­getul mare, dezvaluie batranul, cli­pind vesel pe dupa borcanele de pe nas. Unghia e o scula. Urmaresti marginea cu unghia, reglezi latimea tot din unghie si tai drept." E o unghie nea­gra si groasa ca un corn care ii creste din deget.

Prinde curelele intr-o menghina de lemn si incepe sa coase. Inteapa cu sula prin pielea groasa uneori de doi-trei centimetri, trece cosoaia prin gaura si o struneste. Iese o cusatura fru­moasa (in inima, in cruce, in­ca­le­cata sau pe dunga), perfecta, n-ai zice ca e facuta de mana. Azi un pic, mai­ne un pic, dupa o luna toate piesele sunt gata: pieptarul, juguletul, sadelca, truparul, opritoarea, chinga, cheutorile, laturasii. Le face flori pe mar­gini cu o daltita, le im­po­dobeste cu tinte din alama si la urma le in­che­ie cu catarame zdravene, sa tina si la tras busteni in padure. Mos Samoila mai stie cateva meserii. E si sudor, mecanic, electrician, strungar. Isi face singur, in atelierul din curte, toate sculele de care are nevoie la curelarie, tintele, cataramele. Dupa o luna de munca, mai ales noaptea, harnasamentul e gata de pus pe cal.

Il vinde cu 2.000-3.000 de lei, de­pinde de marime. Scade cat a dat pe ma­terial si ramane, curat, cu 600 de lei. "Nu, nu e o afacere. Fac ha­muri pentru ca nu pot sta locului daca nu le fac, n-am liniste. E obligatia nu­me­­lui de Curelusa", spune mos Sa­mo­­ila. Batranul se plange ca astazi caii au ajuns de batjocura. Sunt pusi la munca in hamuri insailate din fur­tu­­­nuri de pompierie, cu haturi de car­pa, cu capestre din funie. Sunt har­ta­niti cu satarul in macelarii, schiloditi de masini, batuti cu lat­u­rasul in fata bir­­tului, abandonati la batranete ca nis­­­te lucruri netrebuincioase. El se chi­­­o­raste noapte de noapte la un bec si-si rupe degetele pe hamuri ca sa fa­ca, pe trei parale, niste lucruri cu care oamenii se falesc. E felul lui de a rascumpara pacatul oamenilor fata de cai.

Citește pe Antena3.ro

Michelangelo a pictat o femeie bolnavă de cancer în Capela Sixtină. Experţii lansează o nouă teorie revoluţionară