Mos Samoila Curelusa este curelar. La 78 de ani e un mester fara pereche. Harnasamentul iesit din mainile lui poate sa insemne chiar mai mult decat calul. Ii da o frumusete noua si ii reda nobletea si demnitatea pierdute sub bici si-n corvoada. Dar si daca nu ai cal, el se va intrupa cumva in interiorul harnasamentului, chiar din neant, pentru ca mos Samoila nu taie pur si simplu curele si le coase una de alta, ci construieste cai pe dinafara.
Familia Curelusa, din Dumbraveni, Suceava, este o dinastie de mesteri curelari. Tatal lui Samoila, Andrei Curelusa, a fost curelar. Fiul repara astazi hamuri facute candva de tata. Bunicul, Vasile Curelusa, a fost curelar. Nepotului Samoila i s-a intamplat sa repare un harnasament facut cine stie cand de bunicul lui. "Noi aveam si tabacaria noastra, ne pregateam singuri pieile. Pielea de vartej tine 120 de ani", spune batranul. Vartejul e un cilindru metalic. Se puneau in el pieile de vita, se umplea cu ulei mineral si cu seu de oaie, apoi era invartit cu un cal fara oprire timp de 12 ore. Pielea se facea moale la pipait si nu se rupea. Mos Samoila are si acum vartejul, il tine de amintire intr-un sopron. Gaseste in comert piele mult mai ieftina, chiar daca nu atat de rezistenta.
Strabunicul lui, Ion Curelusa, a fost curelar.
Amintirile lui mos Samoila se opresc la strabunicul Ion, dar el stie ca si inaintea lui barbatii din neamul Curelusa tot curelari au fost, faceau harnasamente pentru caii de plug, pentru caii de parada si de razboi, pentru caii de sareta, de promenada sau de curse. Cateva generatii de curelari isi aduna priceperea si talentul in mos Samoila. Parca isi sculpteaza harnasamentele in piele. Le impodobeste cu broderii fine, cu fleoncuri si pampoane saltarete, toate numai si numai din piele, le pune bumbi luminosi de alama si le incheie cu catarame argintii din fier lustruit in seu, cum se facea acum 1.000 de ani.
Cand comunistii au dus caii la abatoare sau i-au dat la porci sa-i manance de vii, pe baza ca marele frate sovietic ne va da tractoare, Samoila Curelusa avea vreo 20 de ani. Lucra impreuna cu tatal lui in atelierul de curelarie al familiei. Si deodata nu a mai avut pentru cine sa faca hamuri, capestre, haturi, trupare. Nu mai erau cai. Un timp s-a ingrijit de uriasele curele de transmisie, din piele, de la batoze. Cand si acesti dinozauri au disparut din tarlalele de grau, Samoila si-a urcat sculele de curelar in pod. Credea ca pentru totdeauna. S-a facut sudor la Statia de Masini si Tractoare. 30 de ani, pana a iesit la pensie, chiar in ziua Revolutiei, nu a mai facut nici macar o curea pentru copii. Oamenii din sat nici nu mai stiau, de mult, de ce il cheama Curelusa, dar el nu uitase nimic din ce invatase de la tatal lui si primul harnasament cusut dupa zeci de ani i-a iesit de parca tot timpul numai asta facuse, sporindu-si indemanarea si priceperea. Si de la Revolutie tot coase la harnasamente. Dar prima lui grija a fost sa dea mai departe mestesugul de la care familia lui isi tragea numele. Avea sapte baieti si cinci fete. I-a invatat curelaria pe ultimii doi baieti. Ceilalti aveau deja meseriile lor si lucrau care-ncotro. "Din doi baieti care au invatat cu mine sa coase la hamuri, unul mi-a murit in Italia. S-a dus sa se scalde intr-un iaz si s-a inecat", spune batranul cu voce sugrumata, iar ochii i se umezesc si parca se dilata si se strivesc de lentilele groase de un deget.
Ceilalti copii ii traiesc si are de la ei 36 de nepoti si 20 de stranepoti. Al doilea baiat pe care l-a invatat curelaria, Leon, munceste acum in Grecia, dar se va intoarce in curand sa ia, la propriu, haturile din mana tatalui sau.
Acum, daca infigi compasul in Dumbraveni si tragi un cerc de 50 de kilometri, nu gasesti inauntru alt curelar. Urmatorul e tocmai in Ra-dauti. Asa se face ca mos Samoila are comenzi pe un an inainte. Nu poate face mai mult de un harnasament pe luna. Il suna clienti din toata tara. El ii spune fiecaruia: "Iti fac, dar trebuie sa astepti atatea luni pana iti vine randul". Si omul asteapta, fiindca tine mortis sa aiba un harnasament facut de Samoila Curelusa.
Atunci mesterul ia bucata de piele, deseneaza pe ea forma curelei cu zgarieciul si taie in lung cu cutitul. Un cutit facut din masea de coasa, pe care il bate cu ciocanul ca sa-l ascuta, il face brici. Cand are toate curelele pregatite, isi face cosoaia, adica o sforicica din piele, cu care coase hamurile. O taie cu mana, la ochi, fix de trei milimetri pe toata lungimea. "Secretul e unghia de la degetul mare, dezvaluie batranul, clipind vesel pe dupa borcanele de pe nas. Unghia e o scula. Urmaresti marginea cu unghia, reglezi latimea tot din unghie si tai drept." E o unghie neagra si groasa ca un corn care ii creste din deget.
Prinde curelele intr-o menghina de lemn si incepe sa coase. Inteapa cu sula prin pielea groasa uneori de doi-trei centimetri, trece cosoaia prin gaura si o struneste. Iese o cusatura frumoasa (in inima, in cruce, incalecata sau pe dunga), perfecta, n-ai zice ca e facuta de mana. Azi un pic, maine un pic, dupa o luna toate piesele sunt gata: pieptarul, juguletul, sadelca, truparul, opritoarea, chinga, cheutorile, laturasii. Le face flori pe margini cu o daltita, le impodobeste cu tinte din alama si la urma le incheie cu catarame zdravene, sa tina si la tras busteni in padure. Mos Samoila mai stie cateva meserii. E si sudor, mecanic, electrician, strungar. Isi face singur, in atelierul din curte, toate sculele de care are nevoie la curelarie, tintele, cataramele. Dupa o luna de munca, mai ales noaptea, harnasamentul e gata de pus pe cal.
Il vinde cu 2.000-3.000 de lei, depinde de marime. Scade cat a dat pe material si ramane, curat, cu 600 de lei. "Nu, nu e o afacere. Fac hamuri pentru ca nu pot sta locului daca nu le fac, n-am liniste. E obligatia numelui de Curelusa", spune mos Samoila. Batranul se plange ca astazi caii au ajuns de batjocura. Sunt pusi la munca in hamuri insailate din furtunuri de pompierie, cu haturi de carpa, cu capestre din funie. Sunt hartaniti cu satarul in macelarii, schiloditi de masini, batuti cu laturasul in fata birtului, abandonati la batranete ca niste lucruri netrebuincioase. El se chioraste noapte de noapte la un bec si-si rupe degetele pe hamuri ca sa faca, pe trei parale, niste lucruri cu care oamenii se falesc. E felul lui de a rascumpara pacatul oamenilor fata de cai.