x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje Noi vindem pamant la kil

Noi vindem pamant la kil

de Nina Marcu    |    09 Sep 2006   •   00:00
Noi vindem pamant la kil

Comuna Gorgota, Prahova. Pamantul nu se vinde cu hectarul, ci cu galeata. Vine lume ca la balamuc si pleaca de-acolo cu lutul in portbagaj, in caruta, in remorca. De-aia Primaria a pus si taxa pe pamantul de Gorgota: 500 de lei vechi ki-lu’, adica jumate de milion tona. Profit: 70 de milioane pe primele sase luni ale anului. Si cumparatorii vin, tot vin…

In comuna Gorgota, pamantul nu se vinde cu hectarul, ci cu galeata. Vrei o tona, platesti 500.000 de lei. Pretul a fost stabilit printr-o hotarare a Consiliului Local.

Lumea, fie ea din mediul citadin ori din cel rural, cumpara in vremea din urma pamant. Vrea sa-si faca o locuinta, vrea sa cultive terenul cu zarzavaturi sau cu pomi fructiferi, vrea sa revanda, ca sa ia un pret mai bun pe bucata de pamant. Peste tot, pamantul se vinde la metru patrat. Numai in comuna prahoveana Gorgota lucrurile stau altfel. Adica, doritorii cumpara pamant la kilogram, nu la metru patrat.

"VREI NISTE PAMANT?". Nici nu intri bine in Gorgota ca vreun taran mai infipt, vazandu-te strain de locurile acelea, te si opreste sa te intrebe daca nu cumva nu vrei vreo tona de pamant. Ca o da mai ieftina decat zice primaria s-o dea. Te uiti nedumerit, fara sa intelegi ce vrea, iar omul, constatand ca nu pamantul de la Gorgota te-a adus pe acolo, adauga cu mahnire: "Intrebam, ca nu mai e peste tot pamant. Fura cei din localitatile vecine cu carutele si nu platesc nimic. Sta politia cu ochii pe marginile comunei, dar nu prea prinde pe nimeni. Si ziceam sa nu aveti necazuri pe aici, daca vreti pamant".

SURSA DE VENIT. Lumea nu mai cumpara cu tona, ci cu kilogramele

De ani de zile taranii din Gorgota isi vand pamantul cu caruta. In 2001, Consiliul Local a emis o hotarare, cu numarul 87, prin care stabilea ca o tona de pamant de pe teritoriul localitatii costa 500.000 de lei. Actul stabileste ca toti cei din afara comunei care vor pamant de la Gorgota trebuie sa plateasca. Taxele incasate au inceput sa aduca venituri importante la primarie, 70.000.000 de lei vechi numai in primele sase luni ale anului. Pana la finele anului se preconizeaza ca aceasta suma sa creasca destul de considerabil, chiar daca lumea nu mai cumpara cu tona, ci cu kilogramele. Cumparatorii nu mai au bani, iar pamantul din Gorgota a inceput si el sa se subtieze.

ACHIZITIE. Cine trece prin Gorgota are de regula si o lopata la el

PRODUCTIV. De ce la Gorgota se vinde pamantul la tona, respectiv la kilogram, si nu la metru patrat, cum se vinde in restul tarii? Explicatia e simpla. Am primit-o de la doi functionari ai primariei care s-au asigurat intai ca nu-i bagam la ziar, "ca lipseste primarita noastra si poate se supara ca vorbim noi, in numele sau, ca ea e cea mai mare in primarie. Nu, nu ne-a interzis sa dam declaratii, dar in oala acoperita nu cad gunoaie". Iata, ziceam, cum stau lucrurile: "La noi, mai ales in punctul numit Odai, este un pamant galben, deosebit. E bun pentru olarit si pentru sobe. Din toata tara vin oameni sa ia pamant. Unii il iau sa-l puna chiar in gradina, deasupra celui care e neproductiv, de soi rau. Ca in pamantul nostru orice rodeste. Numai sa arunci o samanta si nu mai stii ce sa faci cu recolta, asa de mare e. Oricine venea pleca in satul lui cu camioanele si carutele incarcate cu pamant. Ca noi nu ziceam nimic. Apoi, s-a pus problema ca dispare stratul acela argilos care se folosea la prelucrari si trebuie facut ceva. In 2001 s-a hotarat ca oricine, strain de localitate, vine sa ia pamant de la noi sa plateasca. Intra, in felul acesta, ceva si la bugetul local. Si mai acoperim alte gauri".

CALITATE
"Din toata tara vin oameni sa ia pamant. Unii il iau sa-l puna chiar in gradina, deasupra celui care e neproductiv, de soi rau. Ca in pamantul nostru orice rodeste. Numai sa arunci o samanta si nu mai stii ce sa faci cu recolta, asa de mare e. Oricine venea pleca in satul lui cu camioanele si carutele incarcate cu pamant"

SI EI, SI NOI
Numai ca, asa cum se intampla peste tot, apare si concurenta. Aici, la Gorgota, ea este formata din sateni. "Ce sa facem? - spun cativa adunati pe sant, la taclale. Traim si noi cum putem. Sa ia si primaria, ca de aia pazeste si politia intrarile in comuna. Dar sa luam si noi, ca nici noi nu avem. Muncim pentru pamantul asta si il vindem celor care vor sa cumpere mai ieftin decat il da primaria. Ies si oamenii mai bine, iesim si noi. Ca asa e cu economia asta de piata si cu tranzitia. Ii scoatem noi, cu carutele, pana la marginea comunei, ca sa nu aiba probleme cu politia. Pe urma, daca ’om intra in UE, mai vedem noi ce mai facem cu pamantul. Deocamdata, sa stiti un lucru: la noi, la Gorgota, e cel mai valoros pamant. De aceea se vinde la kilogram si nu la metru patrat. Dar se poate sa creasca pretul, ca incepe sa cam fie pe sponci stratul ala bun, care intereseaza pe toti."
×
Subiecte în articol: reportaj pamant pamantul gorgota