“Nu cunosc, nicăieri, o Constituţie mai liberală ca aceasta”

Baronul Laveleye. Voiaj în România (4)
Impresii de călătorie, crochiuri sentimentale, amintiri despre oameni şi locuri, care denotă marele interes pe care l-a purtat României baronul belgian Emile de Laveleye. Paginile sale de memorialistică – traduse azi pentru prima dată în limba română – sunt utile şi în plan istoric. Le-am extras din cartea sa “La Peninsule des Balkans”, publicată în 1888, în urma voiajului întreprins în Europa orientală.    
__________________________

Constituţia României garantează cetăţenilor absolut toate libertăţile. Ea reproduce, aproape cuvânt cu cuvânt, Constituţia Belgiei: Egalitate completă în faţa legii (Art 10) – Nici o deosebire de clasă (Art 11) - Libertate individuală garantată (Art 14) - Domiciliu inviolabil (Art 15) - Interzicerea pedepsei cu moartea, mai puţin în codul penal militar (Art 16-17) - Libertatea conştiintei şi a cultelor (Art 21) - Actele de stare civilă ţin, exclusiv, de resortul autorităţii civile (Art 22) - Învăţământ liber. Instrucţie primară gratuită şi obligatorie (Art 23) - Libertate deplină a cuvântului şi a presei. Fără cenzură si autorizare prealabilă; fără măsuri preventive. Delictele de presă judecate de un juriu (Art 24) - Secretul corespondenţei, garantat (Art 25) - Dreptul de întrunire nonviolentă şi fără arme (Art 26) - Dreptul de asociere (Art 27) - Dreptul de a depune petiţii (Art 28) - Funcţionarii publici, liberi de a fi urmăriţi în justiţie de către părţile lezate, fără autorizare prealabilă (Art 29) - Toate puterile emană de la naţiune (Art 31) - Puterea legislativă exercitată de către cele două Camere alese şi de către rege (Art 32) - Vot prealabil al bugetului şi al impozitelor (Art 108-115) - Curte de conturi (Art 116) - Reuniune a Camerelor la 15 noiembrie, fără a putea fi amânată (Art 95) - Revizuirea Constituţiei este votată de cele două Camere şi nici o schimbare nu va fi adoptată dacă nu obţine două treimi din sufragii (Art128) - Deputaţii şi senatorii sunt aleşi în trei colegii judeţene, în care electorii sunt împărţiţi după avere. Este elector orice român care plăteşte impozit.
Nu cunosc, nicăieri, o Constituţie mai liberală ca aceasta. Împărţirea în colegii ar putea părea arbitrară; dar ea se justifică, probabil, prin accesul restrâns al populaţiei la şcoală şi prin capacitatea politică. Este regretabil că inamovibilitatea judecătorilor nu e înscrisă nicăieri. Ea e indispensabilă dacă se doreşte o justiţie echitabilă şi sustrasă influenţelor ilegale de orice natură.

La Şcoala de agricultură
Iau prânzul la Dl. Aurelian, ministrul instrucţiunii publice şi director al Şcolii de agricultură, deschisă la marginea Bucureştiului, în stânga Şoselei. Dl. Aurelian e autorul excelentei note despre România trimisă la Expoziţia Universală de la Paris - 1867 - şi al multor alte scrieri. Cunoaşte de minune economia rurală a ţării sale. Şcoala are clădiri frumoase cu clase, laboratoare şi grajduri care oferă o bază de studiu completă. Aici, se fac studii comparate pe diferite asolamente; cel de Norfolk şi o rotaţie septanuală sunt cele mai căutate. Sfecla şi varza furajere, leguminoasele, tifoiul, lucerna, dulcişorul cresc minunat.
În loc să producă doar grâu, al cărui preţ local e zdrobit de concurenţa pieţelor americane şi indiene, România ar trebui să cultive furajele de orice fel, pentru a-şi dubla efectivul de animale de rasă ameliorată.
În pepiniere, arborii ornamentali, tei, salcâmi şi chiar conifere cresc din abundenţă. Ar trebui plantaţi arbori de toate felurile, pentru a înfrumuseţa această ţară, dar şi pentru a stimula ploile, vara, şi a stăvili vânturile reci, iarna.
În lipsa lemnului, ţăranii fac focul cu paie sau cu balegă de animale! E deplorabil; asta îmi aminteşte de Orientul barbar!
În şcoală, nu există o preocupare crescută pentru rasele de bovine. De fapt, asta e o problemă de bază.

Starea ţăranilor români
Emanciparea ţăranilor, în 1864, le-a înrăutăţit situaţia, aşa cum s-a întâmplat şi în Rusia. În trecut, clasa rurală cuprindea ţăranii, micii proprietari - denumiţi în Valahia moşneni, iar în Moldova răzeşi, care trăiau si exploatau pământul în comunităţi familial - şi ţăranii de corvoadă care cultivau pmântul statului, al mânăstirilor, şi al particularilor, prestând un anumit număr de zile (claca şi zeciuiala) pe moşiile senioriale. Stăpânul trebuia să le dea un lot de pământ proporţional cu numărul de animale pe care aceştia le deţineau. Ei mai aveau şi dreptul de a folosi păşunea şi pădurea stăpânului; acestea fuseseră, cândva, proprietăţi comunale dar, încetul cu încetul, au trecut în posesia latifundiarilor.
Legea care i-a dezlegat pe ţărani de glie le-a acordat un lot liber de teren agricol de 3 până la 6 hectare, la preţul de 120 franci pe hectar; banii urmau să fie rambursaţi statului în termen de 15 ani. Peste patru sute de mii de familii agricole au devenit, astfel, proprietare, stăpânind o optime din suprafaţa agricolă a României; dar întinderea terenului lor, care creştea proporţional cu resursele, a ajuns, cu timpul, strict limitată, în special din cauza sistemului de cultură intensivă pe care-l practică ţăranul român. El e obligat, deci, acum, să muncească, suplimentar, pe latifundiile rămase marilor proprietari, revenindu-i o parte infimă din truda sa. Prin urmare, ţăranii români au ajuns, iarăşi, foarte săraci.
Potrivit lui James Samuelson (“România”, 1882), o treime din ţărani a dat pământul înapoi la stat, neputând să-şi achite datoria. Ei trebuie să cumpere lemne de foc, să plătească pentru păşunat, aidoma şerbilor ruşi de altădată, ceea ce le face viaţa şi mai dură. 
Traducere din limba franceză de Tudor Cireş
Continuarea în numărul viitor  
______________________________________

Petre Sebeşan Aurelian
Ministru al Instrucţiunii Publice, la vremea la care Laveleye vizita România, Petre Sebeşan Aurelian (1833-1909) s-a făcut remarcat pe multiple planuri, ca publicist, inginer agronom, pedagog, academician şi om politic. Fiul unui învăţător transilvănean stabilit în Slatina, Petre S. Aurelian a fost bursier al Liceului “Sf. Sava” din Bucureşti şi a absolvit Şcoala Superioară de Agricultură de la Grignon (Cote-d’Or, Franţa). Ca agonom şi pedagog s-a remarcat prin activitea lui ca director al Şcolii de Agricultură de la Herăstrău. Alături de Ion Ionescu de la Brad, organizează şi primele expoziţii de agricultură şi idustrie din România, impulsionând participarea ţării noastre şi la Expoziţia Internaţională de la Paris, încă din deceniul opt al secolului al XIX-lea. Conduce mai multe publicaţii ştiinţifice, este membru al Academiei Române şi, chiar, o vreme, conducătorul acestei prestigioase instituţii. În plan politic, este membru al Partidului Naţional Liberal, care îl propulsează în mai multe funcţii publice, inclusiv ca ministru al Lucrărilor Publice, ministru al Instrucţiunii Publice şi, chiar, prim-ministru. A fost şi primar al Capitalei, preşedinte al Senatului, preşedinte al Adunării Deputaţilor, dar şi disident liberal, liderul “drapeliştilor”, care se grupaseră în jurul său şi al ziarului “Drapelul”, în 1896.