Oraşele morţilor

Veche de câteva mii de ani, tradiţia depunerilor oaselor celor morţi în locuri precum osoarele – sau gropniţe, cum se mai numesc pe la noi – se ţine încă în zilele noastre. Iar aceste „oraşe ale morţilor”, devenite mărturii ale timpului şi, mai ales, ale spiritului religios, ascund o lume subterană misterioasă. Astfel de capele sau anexe, unde sunt depozitate oseminte, se întâlnesc inclusiv în România, însă cele despre care veţi citi aici sunt considerate unele dintre cele mai impresionante.

Cea mai înfricoşătoare „reşedinţă” a morţilor se află, fără doar şi poate, într-una dintre periferiile oraşului ceh Kutna Hora, la circa o oră de Praga. Osuarul din Sedlec este, de fapt, o capelă de mici dimensiuni, decorată cu oasele a peste 40.000 de oameni, unele scrieri avansând chiar un număr mult mai impresionant – 70.000. Chiar în mijloc, atârnat de plafon stă un candelabru uriaş realizat în întregime din ciolane de oameni. Pe un perete, blazonul familiei Schwarzenberg – şi el „construit” din porţiuni din schelete de morţi. De altfel, toată mobila şi toate decoraţiunile din această capelă creştină sunt realizate din oase umane.

„Oasele noastre le aşteaptă pe ale tale”
Sub Biserica Santa Maria della Concezione dei Cappuccini din Roma, un loc pe care mulţi îl consideră macabru a adunat, de-a lungul secolelor, rămăşiţele pământeşti a mii de călugări cappuccini. În cele patru încăperi din Cripta Cappuccinilor (încăperea cra­niilor, a pelvisurilor, a celor trei schelete, precum şi a oaselor picioarelor şi a coapselor) au rămas rămăşiţele fragmentate sau întregite (şi acoperite cu robe maronii cu glugă) a circa 4.000 de călugări care au servit în acest lăcaş sfânt din Roma timp de aproape patru sute de ani, mai exact în perioada 1528-1870. Corpurile lor s-au descompus în circa trei decenii şi abia apoi au fost deshumate, curăţate, lăcuite şi aranjate pe ziduri. La fel ca în cazul capelei de la Sedlec, şi aici, la Roma, tru­pu­­rile neînsufleţite au fost iniţial îngropate în pă­mânt sfânt adus de la Ierusalim. Se spune chiar că Osuarul de la Sedlec „a fost decorat” după modelul ce­lui din Cripta de la Roma, pe a cărui intrare stă scris, în trei limbi: „Ceea ce eşti tu acum am fost noi odi­nioa­ră; ceea ce suntem noi acum vei ajunge şi tu”.

Cu un ase­menea mesaj de întâmpinare şi pe ritmurile unei mu­zici religioase, turistul obişnuit cu greu va putea fa­ce faţă vizitei. Altfel, un vizitator avizat îşi va da seama că ceea ce va vedea aici, la cripta din Roma, va fi un extraordinar exemplu de artă funebră tridimensională.

O atracţie turistică la fel de neobişnuită se află în Portugalia, mai exact în regiunea Evora. Capela dos Ossos reprezintă nu doar unul dintre cele mai renumite monumente din zonă, dar şi o atracţie turistică vizitată, de la un la altul, de tot mai mulţi curişi. Aflată în interiorul Bisericii Regale a Sfântului Francis (edificiu construit în perioada 1460-151, în stil gothic cu influenţe manueline), Capela Oaselor este „îmbrăcată” aproape în întregime de oseminte. Ridicată în secolul al XVI-lea de mai mulţi călugări franciscani, capela a fost destinată unui singur scop – acela de rezolva problema a 42 de cimitire superaglomerate din Evora, implicit de „a găzdui” oaselor celor morţi. Pentru a împărtăşi lumii întregi dorinţa de a contempla inevitabila moarte, călugării au ales să expună pu­blic osemintele, zidindu-le în pereţi şi pe tavan.

Acest mic „oraş al morţii” îl întâmpină pe vizitator cu mesajul: „Nós ossos que aqui estamos, pelos vossos espe­ramos” („Oasele noastre care sunt aici le aşteaptă pe ale tale”). Se estimează că a fost nevoie de apro­ximativ 5.000 de schelete umane pentru a realiza capodopera subterană – osemintele, care ar proveni de la soldaţi morţi în timpul luptelor, de la victime ale epidemiilor şi de la oameni obişnuiţi care au trăit în Evora în perioada medievală, patronează interiorul. Sus, aproape de plafon, atârnă două schelete întregi, care au născut de-a lungul timpului o serie de legende – majoritatea se referă ele ca aparţinând unui nou-născut şi a tatălui său, bărbat care a comis adulter şi a fost blestemat de soţia sa legitimă.

Un alt fel de artă
Dacă ajungi la Czermna, în Polonia, treci şi pe la Bi­serica Sfântul Bartolomeu, unde oasele a cel puţin 3.000 de oameni străjuiesc, de peste 230 de ani, în Capela Craniilor. În catacombele bisericii, sunt ascunse scheletele a peste 21.000 de semeni. Au fost curăţate de pământ şi spălate de preotul Vaclav Tomasek şi groparul J. Langer, în perioada 1776-1804. Potrivit scrierilor, preotul a descoperit o groapă comună luând urma câinilor care se aflau în căutare de mâncare. Aici fuseseră îngropaţi oameni din mai multe perioade – soldaţi care au căzut la datorie în Războiul de 30 de ani, victime ale luptei dintre catolici, husiţi şi protestanţi sau ale conflictelor pentru zonele de graniţă dintre polonezi, cehi sau germani; şi, nu în ultimul rând, aici se odihnesc bolnavii răpuşi de diferite boli sau epidemii care au lovit această parte a lumii etc. Preotul şi groparul au ales cu precădere craniile şi câteva oase pentru a realiza modele de ornament, „îmbrăcând” astfel toată capela pe interior.

Mult mai la sud, în Italia, mai exact la Via Brolo din Milano, în 1145, a fost construit un spital nou-nouţ lângă Biserica Santo Stefano Maggiore. Treptat, ci­mi­ti­rul din spatele spitalului s-a umplut până la refuz, iar în 1210 a fost nevoie să se ridice aici o încăpere desti­na­tă să adăpostească oasele morţilor – foşti pacienţi, me­dici şi prizonieri. În cupola capelei-osuar, pictorul Se­bastiano Ricci a creat, în 1695, o frescă reprezentând mai mulţi îngeri care păzesc osemintele care decorea­ză pereţii, uşile şi stâlpii din interior.
O imagine la fel de înspăimântătoare ca cele prezentate până acum se găseşte în catacombele Mânăstirii Sfântul Francisc din Lima (Peru).

Aici, cranii­le morţilor au fost aranjate în cercuri concentrice, separate între ele de oase având aceleaşi dimensiuni. Potrivit unor scrieri, osuarul din Capitala peruană adăposteşte rămăşiţele pământeşti a peste 70.000 de oameni, care – conform unor legende – ar fi murit în labirintul subteran din Lima în diverse perioade. Chiar dacă nu vom afla niciodată adevărul, un lucru este cert: mânăstirea, aflată în patrimoniul mondial al UNESCO, este considerată una dintre cele mai mari capodopere arhitecturale din America de Sud. Ridicată în perioada 1542-1674, mânăstirea ascunde o impresionantă reţea de tuneluri şi puţuri subterane, precum şi oasuarul morţilor din perioada coloniană – sclavi, servitori şi, în general, toţi aceia care nu-şi permiteau o înmormântare creştinească. Scrierile spun că, în fiecare dintre puţurile subterane adânci de 20 de metri, erau aruncate cadavrele celor săraci, acoperite cu lămâi verzi pentru ca mirosul pestilenţial să nu ajungă la suprafaţă şi lăsate să putrezească acolo. După ce se descompuneau, oasele erau adunate şi depozitate în altă parte pentru a face loc altor cadavre.

Teribila Biserică a Oaselor din Cehia
Povestea Osuarului de la Sedlec datează din a 1278, când, după o vizită la Ierusalim, abatele Mânăstirii Sedlec s-a întors acasă cu un pumn de pământ de pe Muntele Gorgota (unde a fost răstignit Iisus Christos). Vestea că pământul sfânt a fost împrăştiat în cimitir a circulat „ca gândul şi ca vântul” şi, în curând, tot mai mulţi europeni au fost îngropaţi aici. În secolul al XV-lea, lângă cimitir a fost ridicată o biserică gothică, la demisolul căreia au fost aşezate rămăşiţele deshumate din cimitir, se arată pe site-ul sedlecossuary.com. În 1870, familia Schwarzenberg i-a cerut sculptorului Frantisek Rint „să pună ordine între oase” şi aşa au apărut ornamentele din cupolă, şirurile de cranii de pe pereţi, cele patru clopote din oase aşezate în fiecare colţ al capelei, uşa de la intrare realizată din ciolane, precum şi semnătura „osificată” a sculptorului. Nu degeaba şi-a atras denumirea de „Bi­serica Oaselor”.