Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Coborât din înaltul cerului, întotdeauna de culoare nativ albastră ca şi seninul primăverii, porumbelul a ales să-şi împartă destinul cu omul încă din timpuri imemoriale. A apărut în proximitatea umană, la început din curiozitate. A urmat apoi "traseul" tuturor animalelor domestice, fiind iniţial îmbiat cu hrană în semn de bun venit, ulterior plătind şi el preţul independenţei cu... dependenţa de raţie, pentru a fi, bineînţeles, util omului.
Nimic nou sub soare, ce fac banii astăzi intraspecific a făcut hrana în antichitate interspecific! Dar poate ca o palidă consolare pentru nobilul înaripat, porumbelul călător şi pisica (paradoxal!) sunt probabil singurele animale domestice "libere" sau, poate mai corect spus, care beneficiază de momente de libertate totală permise de om.
Şi, pentru a continua comparaţia domestică din spaţiul extremelor, tot porumbelul călător este acela care concurează, de data aceasta, cu... câinele în ceea ce priveşte fidelitatea faţă de om. El este capabil să revină acasă de la peste 1.000 de kilometri, privat de hrană şi printr-un efort continuu, aproape de necrezut. Efort pentru care, nu rareori, preţul plătit este cel suprem. Într-o veşnică luptă, de altfel, inegală cu uliul, cu şoimul, cu omul fără suflet, cu vântul şi cu ploaia, porumbeii cu adevărată valoare competitivă nu se opresc din cursă decât o dată, la final, acasă.
Totuşi, de dragul adevărului ştiinţific, trebuie să precizăm că porumbelul călător este fidel perimetrului uman, materializat în subconştientul său în primul rând prin curtea, cuşca sau voliera habituală, şi în plan secundar omului, de care însă se ataşează încă din prima lună de viaţă. Un porumbel călător îşi recunoaşte stăpânul după circa douăzeci de zile de coabitare. Câinele, în schimb, îşi manifestă doar devotamentul strict faţă de om, teritorialitatea fiind de fapt numai o formă manifestă a instinctului de proprietate.
Desigur, comparaţiile din seria animală ar putea continua, animalele domestice fiind caracterizate în fapt de unitate în diversitate. Însă nu ar fi corect pentru porumbel şi sensul cuvântului "pereche" dacă nu i-am evidenţia o trăsătură de caracter definitorie: fidelitatea faţă de partenerul de viaţă (ştiut fiind faptul că porumbelul îşi păstrează perechea pe parcursul întregii sale vieţi). Ceea ce în "lumea vie", cu homo sapiens inclus, trebuie să recunoaştem că a devenit o "rara avis", cu toată nedreptatea, de altfel, a termenului de comparaţie. (Va urma)
Citește pe Antena3.ro
