Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Tema migraţiei sărăciei dinspre România şi Bulgaria continuă să bântuie presa germană. Frankfurter Allgemeine Zeitung a prezentat un întreg serial despre premisele şi soluţiile care pot fi adoptate pentru a stopa această migraţie şi pentru a încerca o integrare a celor care au ajuns deja în Germania. Jurnaliştii germani prezintă povestea un român care nu a ajuns în Germania cu scopul de a abuza de sistemul social, ci doar pentru a supravieţui. Ciprian Popescu s-a născut la data de 5 noiembrie 1973 în Braşov. Primele amintiri îl leagă de casa de copii din oraşul Victoria. Au urmat clipe grele în Bucureşti. S-a întors pentru 7 ani pe străzile Braşovului. N-a mai suportat şi a plecat cu trenul în Italia.
Destinul l-a călăuzit în Germania. A găsit ceva de lucru la un Doner în Trier, apoi a urmat un centru pentru oameni fără adăpost în Hamburg, “aventura” vieţii sale blocându-se pentru moment în Ostpark din Frankfurt. Cercul s-a închis acum câteva luni, când Ciprian a ajuns din nou într-un centru pentru oameni fără adăpost.
Şapte ani pe străzile Braşovului
Nu ştie de ce a ajuns în casa de copii. Nu şi-a cunoscut niciodată părinţii. Nu ştie nici măcar dacă aceştia mai sunt în viaţă. Ştie doar ce înseamnă să trăieşti într-o casă de copii pe vremea regimului Ceauşescu. “La vârsta de 19 ani s-a terminat cu casa de copii”, spune el. E mulţumit de noua lui “casă”: o cameră pe care o împarte cu alţi trei colegi, cu două paturi supraetajate şi două scaune. Cunoştinţele sale de limbă germană se rezumă la multe substantive şi puţine verbe, dar se face înţeles. A fost 12 ani la şcoală şi autorităţile germane îl consideră alfabetizat. Preferă să nu vorbească prea mult despre copilăria sa: “Am fost permanent singur”. Momentul plecării din România este bine întipărit în mintea sa. “În 2010, am spus “Adio, România”, m-am urcat în tren şi am plecat. România este o catastrofă completă. Multe firme, dar nici un ajutor. Şapte ani am dormit pe străzi. Am plecat la 36 de ani cu un mic rucsac pe spate. Mi-am luat un prosop, câteva lame de ras şi un tricou. Fără fotografii, scrisori sau amintiri”, rememorează bărbatul de aproape 40 de ani. Cinci luni şi-a încercat norocul în Italia. Fără succes.
Sclavia din Germania
Întâmplător a ajuns pe străzile oraşului Trier din Germania. A crezut că viaţa lui se va schimba când patronul turc al unui Doner Kebap a decis să îi dea ceva de lucru. Muncea la negru, primea mâncare şi un pat de dormit. Turcul i-a promis că în scurt timp îi va rezolva şi un contract legal de muncă, însă totul a rămas la stadiul de promisiuni. În schimb, Ciprian a fost exploatat precum un sclav. Muncea 10-12 ore zilnic şi primea 150 de euro pe lună (50 de cenţi pe oră). În iunie 2012 a decis să plece la Hamburg. Fără drept de muncă, şansele sale erau nule. Oricine ar fi vrut să îl angajeze, trebuia să confirme autorităţilor că nu există un cetăţean german dornic să efectueze munca. Ciprian mărturiseşte că ar fi făcut orice. “Aş fi spălat vase într-un restaurant, aş fi măturat strada, orice”.
La data de 3 ianuarie 2013, Ciprian Popescu a ajuns la Frankfurt. După două nopţi pe stradă a ajuns în Ostpark şi de aici într-un centru pentru oameni fără adăpost. E mulţumit de condiţiile actuale, departe de beţivi şi drogaţi. “Nu beau şi nu mă droghez. Doar fumez”, spune el. De la începutul anului, programul său este acelaşi în fiecare zi. Micul dejun se serveşte pentru oamenii săraci şi fără adăpost pentru 50 de cenţi în cantina mănăstirii Kapuzinerkloster Liebfrauen. “Apoi ies pe stradă şi caut non-stop sticle returnabile de pe urma cărora să colectez comisionul de returnare. De obicei, încerc în zona gării, fiindcă acolo sunt mulţi oameni însetaţi, dar şi concurenţa e mare. Uneori mă duc cu români la diverse instituţii publice şi îi ajut la tradus. Dacă am adunat destui bani, prânzul se serveşte pentru un euro la cantina Caritas. Cina costă tot un euro. Asta dacă am adunat banii necesari, altfel sar peste cină. Mâncarea lipseşte uneori chiar şi două zile la rând”.
Cercul vicios
El ar putea să supravieţuiască în Germania cu doar 90 de euro pe lună. Statul german nu îl ajuta cu nici un cent. Toate solicitările sale au fost respinse. “Cine nu a muncit niciodată în Germania nu poate solicita ajutorul social Hartz IV. Cine nu beneficiază de Hartz IV nu poate solicita un curs gratuit de integrare. Cine nu vorbeşte bine limba germană nu va găsi un loc de muncă. Iar cine nu a avut niciodată un loc de muncă nu va primi Hartz IV. Aşa funcţionează cercul vicios”, scrie FAZ.
Refuză să cerşească
Jobcenter-ul din Frankfurt i-a testat capacităţile de vorbire şi scriere şi l-a notat cu calificativul A2, respectiv A1. Mai mult, în documentul emis i-au trecut recomandarea: “necesitatea unui curs de integrare, 600 de unităţi (6 luni)”. Vestea proastă este că Ciprian va trebui să achite cursul din propriul buzunar, fiindcă el mai deţine un document pe care scrie: ”Nu puteţi solicita servicii publice, fiindcă aveţi doar un drept şedere în scopul căutării unui loc de muncă în Germania”. Ciprian este disperat, dar convins că acest curs de integrare este biletul său pentru o viaţă mai bună. “Dacă nu plătesc, nu va mai funcţiona nimic”, spune el. Costurile cursului se ridică la 254 de euro. “Să cerşesc nu este o variantă pentru mine. Am fost contactat de bande organizate, dar mafia este mult prea mare”, consideră Ciprian. Cât priveşte un eventual ajutor al concetăţenilor săi, el refuză aproprierea de aceştia. “Toţi sunt nişte pungaşi, nu vor să muncească, nu vor să se integreze”, spune el. Alege distanţa faţă de familiile de rromi. “Este şi o familie de ţigani aici. Ne spunem salut, salut şi cu asta gata. Nici cu ceilalţi străini nu sunt în relaţii foarte bune. La cină mă înjură şi mă jignesc. Am găsit trei fire de păr în farfuria mea. Sunt convins că a fost un gest intenţionat”, spune el.
Suferă de astm
Ciprian Popescu este bolnav, iar în contextul actual, acest lucru a reprezentat un avantaj pentru el, fiindcă, în mod normal, românii şi bulgarii nu sunt primiţi în centrul pentru oameni fără adăpost. “Dacă sunt prinşi, li se cumpără un bilet de autobuz şi direcţia este spre ţara de origine. Germania permite şederea cetăţenilor români şi bulgari pe teritoriul ei, dar le îngrădeşte dreptul la muncă. Mai exact, ei pot trăi aici, dar nu pot supravieţui aici. Cine nu este plătitor în sistemul social, nu beneficiază de asigurări. Deoarece domnul Popescu suferă de astm, el are voie să rămână. A fost trecut pe o listă a persoanelor aflate în pericol vital”, scrie sursa citată. “Am un statut special. Dorm non-stop şi nu e o problemă”, comentează Ciprian. Statul german i-a refuzat solicitarea pentru o asigurare medicală, în schimb sistemul medical al Caritas a acceptat să aibă grijă de el. “Luni am fost la medic şi mi-a recomandat să iau antidepresive. Mai bine iau tot flaconul şi mor”, spune el.
Refuză să se întoarcă
“Ce se va întâmpla cu Ciprian Popescu când va fi obligat să părăsească centrul pentru oameni fără adăpost din Ostpark? Dacă nu va găsi un loc de muncă? Dacă va fi iar pe cont propriu? Care ar fi Planul B? Poate eliminarea restricţiilor pe piaţa muncii din Germania pentru români şi bulgari de la 1 ianuarie 2014 o să îi fie de folos”, concluzionează FAZ. Întoarcerea în România nu reprezintă o opţiune. “Dacă mi-ar da cineva un bilet gratuit înapoi în România, nu aş accepta. Prefer să îmi iau sacul şi să dorm aici pe stradă ”, a încheiat Ciprian Popescu.
Citește pe Antena3.ro
