Prodromu - schitul florilor de la Athos

Cea mai mare aşezare monastică ro­mâ­nească de la Muntele Athos e Prodromu, schit de la care pleacă urmele a zeci de călugări risipţi astăzi, fie pe la celălat schit valah, Lacu, fie pe la chilii şi colibe ascunse pe tot cuprinsul unicei republici monahale ortodoxe din lume. Spre deosebire de colibă (sihăstrie), care e alcătuită dintr-o singură cameră, chilia are mai multe încăperi, cuprinde mai mulţi călugări şi deţine un paraclis. Cele două schituri româneşti, Prodromu şi Lacu, se deosebesc pentru că la Prodromu se duce viaţă de obşte, în timp ce în schitul Lacu se păstrează regula idioritmică: monahii trăiesc retraşi în mai multe chilii, izolate. Amestecul dintre cenobiţi şi idioritmici caracte­rizează azi viaţa în Sfântul Munte, la mai bine de o mie de ani de când Sf. Atanasie a întemeiat aici primul lacaş, Marea Lavră.

E nevoie de multă râvnă ca să ajungi la Prodromu, situat în extremitatea sudică a Peninsulei Athos, dar efortul şi evlavia sunt repede răsplătite; supranumit „schitul florilor” pentru frumuseţea grădinilor sale îngrijite, cândva, de regretatul stareţ Petroniu Tănse, schitul răsună azi de cântări şi rugăciuni rostite în limba română. Calugări-cărturari îţi povestesc despre minunile Sf. Atanasie, care a vieţuit nu departe, sau despre cărţile din biblioteca îngrijită de părintele Clement. Pe cotoarele unora desluşim titluri tipărite în Ţara Românească şi Moldoiva, în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, iar în cartea de oaspeţi o însemnare recentă poartă semnătura lui Traian Băsescu. Se pare că statul român a făcut ceva danii lăcaşurilor noastre, oricum mai puţine decât cele consemnate de istorie ca daruri ale voievozilor moldo-valahi în beneficiul altor mănăstiri atonite, şi chiar decât cele făcute de Gigi Becali, cel aşteptat cu speranţă (chiar dacă acest lucru nu se declară) de întreaga obşte românească din Sf. Munte.

Prodromu (care, în greceşte, înseamnă „înaintemergător”) a fost înfiinţat la jumătatea secolului al XIX-lea cu sprijinul domnitorului moldovean Grigore Ghica, iar primul său egumen s-a numit Nifon. În timpul celui de-al doilea stareţ, schitul înfloreşte şi adună peste 150 de călugări români care practicau toate meseriile necesare unei comunităţi închise de la tâmplar şi croitor la ceasornicar şi caligraf.

Schitul avea bancă proprie şi unul dintre cele mai bune spitale din Athos, al cărui laborator prepară reţete chiar şi pentru laicii din Salonic. Primul război mondial, schimbarea ca­lendarului, în 1925, ascensiunea comunismului au dus la prăbuşirea temporară a monahismului românesc la Athos. În 1986, de Paşti, un singur român a ajuns la Prodromu şi acela era din Germania...

Azi, lucrurile par să se îndrepte: numărul călugărilor români la Athos se apropie de 200, făcând din ei a doua naţiune pe Munte, după greci, iar pelerinii vin anual cu miile. Şi schitul înfloreşte, din nou, chiar dacă grădinarul său preferat s-a stins din viaţă... L-am vizitat într-o zi de dezlegare la peşte şi m-am bucurat, împreună cu fraţii monahi, de darurile lui Dumnezeu-Atotziditorul, Atoţiitorul şi Înainte­mer­gătorul.