Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nando nu era de aceeaşi părere. De ce să-l ude ploaia călare în loc să stea la adăpost, în trăsură, mână-n mână cu logodnica lui, dacă avea la îndemână vreo trăsură? ŞI mie îmi plăcea să-l ţin de mână, un cal însă e un cal şI omul nu trebuie să se lase învins de ploaie; ar însemna că nu joci jocul până la sfârşit şI asta n-ar fi fost felul de a privi viaţa, cum fusesem obişnuite s-o facem. Am descris acest incudent fără însemnătate pentru că zugrăveşte limpede chipul în care fusesem crescute şI, totodată, arată că uneori acelaşi lucru n-are, în ochii tuturor, aceeaşi însemnătate. Unele legi fundamentale sau, mai bine să le zicem, unele “canoane”, fuseseră întipărite în firea noastră în timpul când eram în mâinile nurselor engleze şI viaţa niciodată nu ni le-a şters din suflet oriund, oricând şI ori cu cine am fi fost. Astăzi, când am trecut de-o jumătate de veac, părerile mele sunt aproape aceleaşi, sunt o parte fundamentală a fiinţei mele şI întreaga mea concepţie a vieţii e întemeiată pe ele. Bineînţeles, am învăţat multe de atunci, dar temelia pe care mă reazem a fost întărită de “ceea ce avea însemnătate pentru noi”.
Despre politică nu ştiam nimic şI nici nu ne trecea prin gând că există chestiuni speciale. Eram copile de viţă regală, iubite de toată lumea şI care aveau nişte drepturi nediscutate într-o lume paşnică, unde era foarte plăcut să trăieşti.
Mama ne ocrotise ca o ciobăniţă plină de grijă; răul niciodată nu ni se ivise în cale şI niciodată nu priviserăm în faţă adevărul; de fapt, trăiam într-o lume de vis, deplin fericită, sănătoasă, strălucită. Nu fusesem crescute ca nişte mironosiţe, dar o oarecare latură a vieţii nu exista pentru noi.
Nu încăpuse niciodată în mâinile noastre o carte mai îndrăzneaţă; ne roşeam când se pomenea înaintea noastră că cineva urma să aibă un copil; autorii clasici nu ne erau îngăduiţi decât în doze mici, bine plivite; cât despre Biblie, cu toate că eram bune cunoscătoare ale Testamentului Vechi şI ale celui Nou, toate părţile, care ar fi destăinuit prea multe, fuseseră cu grijă lăsate de-o parte. Toate acestea la un loc făcuseră din noi copile cu inima curată, fericite, nebănuitoare, cu totul neluminate asupra vieţii, lipsite cu totul de răutate, dar, în acelaşi timp, pe deplin neînarmate împotriva ei. Oricât de nemiloasă în unele privinţe ar fi fost pentru mine această educaţie, rămân, totuşi, încredinţată că fundamentala noţiune de cinste, de datorie şI de fair play pe care s-a întemeiat creşterea noastră mi-a fost în tot timpul vieţii o pavăză şi-un sprijin, ceva care m-a împiedicat de a şovăi în mijlocul furtunilor, a greutăţilor, ispitelor şI grelelor datorii din care se ţese o viaţă lungă. Era în noţiunea noastră despre viaţă o frumuseţe curată, pe care nu o pot cunoaşte fetele prea ştiutoare de azi, un ideal înalt ce nu-l poate dezrădăcina nu totul nici cel mai crâncen adevăr. N-am încercat să-mi cresc copiii în acelaşi fel; clima, lumea dimprejur, pildele, precum şI mersul vremii neîngăduindu-mi a o face, aşa încât unele minunate iluzii ale noastre au rămas totdeauna necunoscutele ei. Grădina raiului lor n-a fost totdeauna însorită şI lipsită de şerpi vătămători cum a fost a noastră.
Citește pe Antena3.ro
