REPORTAJ
Rockerii mioritici "emigreaza" in Ungaria pentru a gusta recitaluri de metale grele. Au invatat cum sa-i pacaleasca pe vamesi, reusind cu doar o bancnota de 500 de euro sa mearga la toate festivalurile.
Ca sa nu mai astepte un an intreg recitaluri de metale grele, rockerii romani au gasit solutia. Se duc in Ungaria. O gasca din Arad, o alta din Timisoara, plus fani din Bucuresti s-au intalnit la show-ul Tiamat, care a avut loc pe 12 ianuarie, in E-klub, la Budapesta.
CATALINA IANCU - Budapesta
SUPERARTIST. Solistul trupei Tiamat, Johan Edlund, se considera un suedez foarte dragut si foarte putin complicat
|
CU ACCENT. Am plecat la Budapesta ghidati de Adi Mihailov, reprezentantul "Best Records" din Timisoara, care ne-a "pasat" catre organizatorul maghiar Balasz Varga. Odata ajunsi in E-klub, locatia care a gazduit evenimentul, am intrebat de persoana de contact care trebuia sa ne fie calauza. Dupa cel de-al treilea "Nem tudom" si o conversatie in engleza, unul dintre reprezentantii clubului ne-a intrebat cu un usor accent: "Vorbiti romaneste?". Asa am aflat ca, desi il cheama Zsolt Juhasz, e roman de-al nostru din Satu-Mare. De aici incolo, totul a devenit mai usor. Desi conferinta de presa s-a tinut "la gramada", fiecare ziarist si-a asteptat randul la interviu cu reportofonul inchis.
DIFERENTE. Nu e concert in Romania la care oamenii sa nu se calce pe sau in picioare. In plus, exista un spatiu intre scena si public prin care poti sa treci si cu tancul. In E-klub insa, rockerii au stat cu coatele pe scena. Artistii au venit atat de aproape de public, incat admiratorii au putut sa-i atinga.
Citește pe Antena3.ro
.
.
Johan Edlund canta cu crucile intoarse
EXCLUSIV
COLEGI. Basistul Anders Iwers (stanga) si Johan Edlund
|
CATALINA IANCU
Jurnalul National: Ati cantat in aproape toata Europa, inclusiv pentru "vecinii" nostri unguri si rusi. Va vor putea vedea si admiratorii din Romania?
Johan Edlund: Ar fi minunat.
E adevarat ca intorci crucile cu susul in jos atunci cand compui sau cand intri in studio sa inregistrezi?
Majoritatea crucifixurilor pe care le am sunt intoarse acum.
E doar pentru a induce o stare propice pentru a compune?
Nu stiu. Pur si simplu imi plac crucile intoarse. Acest simbol este gresit inteles de multa lume, ca si pentagrama, de altfel.
Ultimul vostru album, Prey, este unul foarte personal. Canti despre propriile experiente?
Toate albumele noastre sunt personale. Exprima fiecare cate un moment aparte din viata noastra. Sunt intotdeauna trairi intense, foarte variate.
Cum te-ai descrie?
Sunt un tip suedez foarte dragut, foarte putin complicat.
De ce ai plecat din Suedia?
Din dragoste. Am parasit Suedia pentru o iubita nemtoaica.
Va preocupa mitologia, religia si propagati ideile lui Alister Crowley.
Mitologia si religia sunt doua capitole extrem de interesante. Abordam deseori probleme din aceasta zona, fiindca avem indoieli. Exista enorm de multe motive pentru care ne aplecam asupra acestor subiecte. Incercam sa-i facem pe oameni sa descopere ideile pe care le-a lansat Crowley, cine a fost si ce voia sa spuna, sa-l prezentam intr-o lumina obiectiva, dar nu fortam pe nimeni sa accepte ideile lui. In religie, dar si in dragoste, sunt multe lucruri care raman neintelese, multe indoieli.
Ideea de femeie a evoluat in cantecele voastre de la "Lady Temptress" (dna Tentatie) si "Sleeping Beauty" (frumoasa adormita) la "Whores of Babylon" (curvele din Babilon). Cum se face ca acum esti "Divided for love"?
Buna intrebare! Intotdeauna relatiile sentimentale sunt complicate. Mai ales ca pentru un barbat e foarte greu sa inteleaga femeile.
Ce le-ai spune celor care nu au auzit pana acum de Tiamat?
"Unde ati fost in ultimii 14 ani?!"
Ce le transmiti fanilor din Romania?
Sper sa ne intalnim curand.
.
PAIN, O ALTA TRUPA SUEDEZA DE SUCCES
| ||
. |