x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje Campanie Jurnalul Național: România fără doctori: Când salvarea se transformă-n dric

Campanie Jurnalul Național: România fără doctori: Când salvarea se transformă-n dric

de Alex Nedea    |    07 Apr 2015   •   16:08
Campanie Jurnalul Național: România fără doctori: Când salvarea se transformă-n dric

Acum jumătate de an, pe o băncuță din fața unui bloc scorojit din Câmpia Turzii, județul Cluj, o fetiță de 15 ani era ținută în brațe de mama ei, așteptând o ambulanță care nu mai venea. Fetița respira greu. O pereche de ochi negri ca noaptea privea cerul albastru de deasupra unei țări care își lasă copiii să moară din cauza unei banale pneumonii.

În urmă cu două zile, Roxana țopăia bucuroasă pe holurile spitalului din Câmpia Turzii. Medicii îi dăduseră o veste bună: după o săptămână în care a stat internată, putea să meargă, în sfârșit, acasă. Mama copilei a fost asigurată de către doctori că fata e sănătoasă tun și, pentru că s-a vindecat așa de bine, nici nu mai avea nevoie de tratament acasă. Așa că Roxana s-a întors imediat la școală, la fel ca orice copil care și-a revenit complet după o răceală mai puternică.

După doar două zile de la externare, mama Roxanei primește un telefon de la școală unde este chemată de urgență. Roxana se plângea că îi este rău. “M-am gândit că îmi face o glumă, că nu vrea să mai stea la școală, știți cum sunt copiii.... și îi zic: «Roxana, tu mă minți, mămică!». «Nu, mami, nu te mint!». Şi îmi plângea mult. Spunea că nu poate să înghită, că o doare tare gâtul”, povestește mama, Claudia Danciu. Așa că fata se întoarce de urgență la spitalul de unde plecase pe picioarele ei. De aici, este trimisă acasă. Din nou. De data asta cu un pumn de medicamente.

“Acasă am vrut să îi dau medicamentele, dar nu le putea înghiți, atât de rău era. Se plimba uite-așa pe hol încontinuu și spunea că nu poate să respire. I-am făcut un ceai. Abia l-a băut, că nici lichid nu prea mai putea înghiți. Parcă după ceaiul ăla se simțea un pic mai bine și mi-a cerut: «Mami, pune-mi desene»”. Şi i-a pus. Mama s-a dus apoi să-i sfărâme medicamentele mărunt-mărunt, ca Roxana să le poată înghiți mai ușor. Dar când s-a întors, a văzut că Roxana nici măcar nu mai putea deschide gura. I se încleștase. Disperată, femeia a chemat salvarea. Iar de aici povestea devine un film cu un sistem cu lipsuri care omoară.

Absurd: să stai lândă ambulanţa, aşteptând să vină ambulanţa!
Au stat în fața blocului o oră și salvarea tot nu mai venea. Cel puțin așa spun martorii. Şi tot ei spun că în timpul lungii așteptări, Roxana și-a pierdut cunoștința și respira din ce în ce mai greu. Într-un final a venit și Salvarea, dar deși fusese anunțată că e un caz extrem de grav, aceasta nu avea un medic care să îi acorde primul ajutor.” Erau doar un șofer și o asistentă. Au urcat-o în ambulanță și atât. Au dat să-mi trântească ușa în nas și-am strigat: "Fetița mea nu are aer, puneți-i măcar o mască cu aer". Mi-au zis că nu au. Dacă era un medic pe ambulanță, fata mea trăia”, este convinsă mama.

Managerul spitalului din Câmpia Turzii, Ioan Tiberiu Vedean, oftează deznădăjduit când îl întrebi câți medici sunt pe ambulanțele din Câmpia Turzii. “Zero. Niciunul. Nu există medici de ambulanță. Vă spun cinstit: ambulanțele noastre sunt doar... dispeceri. Vin la intervenție și duc pacientul la prima unitate spitalicească”. Spitalul din Câmpia Turzii deservește 60 de mii de oameni, câți trăiesc în oraș și în comunele din jur. ”În tot județul avem un deficit de medici de 20 la sută. O mare parte au plecat în străinătate. Pe mine mă sună în fiecare săptămână: Haideți la noi în Elveția, că aveți salariu de... De ce nu mă duc? Mă întreb și eu. Încă sper că se mai poate face aici ceva bun, dar nu poți fi singur”, , ne spune managerul serviciului de ambulanță Cluj, Horia Simu.

Statistic, din zece pacienți care vin cu urgențe la Câmpia Turzii, doi depășesc competențele instituției sanitare pentru că nu există nici aparatură, dar nici medici. Anual, mii de pacienți, mulți aflați între viață și moarte, trebuie transferați la Cluj. Şi aici începe jocul la ruletă cu viața pacienților din Câmpia Turzii. Deși au propriile ambulanțele în curtea spitalului, s-a ajuns la situația absurdă în care trebuie să aștepte să vină o ambulanță de la Cluj ca să le preia bolnavii. Motivul? Protocolul prevede ca orice bolnav să fie însoțit pe ambulanță de un medic și, cum la Câmpia Turzii nu există doctori, mașinile de aici râmân pe loc. Iar cele de la Cluj ajung când pot. “Sunt cazuri când ne vine ambulanța și după patru ore, pentru că nu sunt medici de urgență suficienți în tot județul. Sunt ore întregi în care noi trebuie să supraveghem bolnavul, să-l stabilizăm și să așteptăm. Vă dați seama că medicul care e de gardă în acele ore trece prin clipe foarte grele, numai el știe cum, pentru că se gândește că oricând pacientul poate să moară și să fie responsabil”, spune purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal Câmpia Turzii, Cosmina Biriț.

Secţia chirurgie e inutilă: nu există anestezist
Un caz încadrat ca “depășind competența” a fost considerat și cel al Roxanei Danciu, ajunsă a treia oară la spitalul lor, de data asta mai mult moartă decât vie, într-o ambulanță fără medic. Cei din conducerea spitalului au refuzat să ne spună ce proceduri au aplicat pentru salvarea Roxanei, spunând că nu doresc să readucă acest caz în actualitate. Cert este că lipsurile din sistem au dus la moartea unei fete care, într-o altă țară, cu grijă pentru cetățenii ei, ar fi fost salvată fără probleme.

Poate că Roxana ar fi avut alte șanse și dacă spitalul din Câmpia Turzii ar fi avut o cameră de primiri urgențe. Dar nu are, tot din lipsă de medici. Primarul Radu Hanga declară că are suficienți bani să investească în aparatură și în pereți noi, dar astea singure nu pot salva nici o muscă, fără specialiști. Le-ar trebui cinci medici de urgență, dar sunt încă de negăsit.

Specialiștii din domeniu spun că în cazuri similare cu al Roxanei s-ar fi impus și prezenţa în spital a unui anestezist de terapie intensivă, care să preia pacientul și să-i susțină funcțiile vitale. Spitalul din Câmpia Turzii nu are nici anestezist angajat. ”Am scos postul la concurs de nenumărate ori, dar nu se prezintă nimeni! Fără anestezist în spital, avem două secții paralizate: chirurgia și ginecologia. Cu greu am reușit să facem un contract de colaborare cu un anestezist din Cluj, care poate veni doar de două ori pe săptămână la noi”, recunoaște managerul Vedean.

Au trecut cinci luni de la moartea Roxanei. Dar ea mai trăiește încă pe Internet, într-un clip video uitat de lume, unde se filmase înaintea unui Crăciun dansând cu foc. La final își face singură o apreciere șugubeață: “Am valoare în România!”.

Roxana a murit. În orașul fără cinci medici de urgență, fără medic pe ambulanțe și fără anestezist, toată lumea avea să afle că viața unei fete de 15 ani nu avea valoare în România.

×
Subiecte în articol: România fără doctori