x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje Cernobîlul de pe muntele de sare: Cum se vede „sfârșitul de la Praid”

Cernobîlul de pe muntele de sare: Cum se vede „sfârșitul de la Praid”

de Razvan Popa    |    03 Iun 2025   •   07:00
Cernobîlul de pe muntele de sare: Cum se vede „sfârșitul de la Praid”

Peisajul de astăzi al exploatării: apă care bolborosește peste mină, cratere negre ca niște pâlnii de explozie: „Io nu știe româna. Dar e rău. În orice limbă poți să zice asta. Lume fugit, frică, mina e adio”

„S-a întâmplat repede. Au fost cam 50 de metri cubi pe secundă. Așa de tare a bufnit apa. Și prin gaura aia, și de deasupra, de la ploaie. Și gândiți-vă...ritmul ăsta a durat timp de 48 de ore. E normal să se adune inundație de la ultimul nivel până la suprafață. Vreo 20 de metri”. Minerul de la salina Praid, Iosef zice că-l cheamă, crede că i s-a terminat viața. Atât e de abătut: „Io nu știu să fac altceva. De mic lucru aici. A mai fost inundație, dar ca acuma niciodată. Eu cred că ăsta e sfârșitul Praidului. E gata!”.

Comuna Praid este o așezare care începe să semene cu orașul Pripiat, după explozia Cernobîlului. După ce salina a fost inundată, iar planșeul minei riscă să se prăbușească – fiind semnalate, în paralel, și alunecări de teren – autoritățile au decis evacuarea unei zone, un mic cartier al localității. În pustiul locului se auzeau ieri bufnituri: stânci mari se prăbușeau în apa adâncă ce bolborosea deasupra minei. La intrare huruiau două motopompe. Nimeni nu era lângă ele. Niciun comandant n-ar lăsa vreun pompier să rămână lângă motopompe cât timp pământul se prăbușește iar hăul de dedesubt gâlgâie periculos. 

Intrarea în cartierul pustiit se face pe o stradă la capătul căreia cineva își ridică o casă. Omul a plecat cu tot cu muncitori. Se vede că au plecat în grabă: oamenii și-au lăsat gustarea și sticlele cu apă minerală de-o parte. În jurul construcției și acolo unde trebuiau să fie ușile s-au îndesat niște saci cu nisip. De aici pleacă un fel de dig care străjuiește casele ce se înșiră până spre intrarea la exploatare. Acolo, accesul e restricționat cu barieră, noroiul abia ce se zbicește în transmisiunile live ale televiziunilor. Patrule de jandarmi dau ocol, geană pe forme de viață ascunse prin bătături. „Sunt unii care nu au plecat”, știe un subofițer – „treaba lor, când o să fie necazul mare or să vină singuri să-i scăpăm”.

Într-o zonă mai înaltă, la câțiva pași de cartierul evacuat, Tibor rade iarba din șanț cu o motocoasă ce pârâie peste bolboroseala ce se aude dinspre mină. „Io nu știe româna. Dar e rău. În orice limbă poți să zice asta. Lume fugit, frică, mina e adio”, arată omul o cușmă de unde se poate privi sfârșitul salinei. De acolo se vede tragedia: apa face vârtejuri lângă motopompele pompierilor ce au fost părăsite, semn de alarmă și adâncime mare. „Acolo fost intrare la mine. Dumnezeul mamei ei de mine, că a stricat-o șefii. Ei bătut joc la ea, ea bătut joc la noi” – crede Tibor. După ceea ce zice localnicul că a fost intrarea, apa mușcă din malurile fostului drum. Bucăți mari de pământ cad cu zgomot în apă. Mai încolo sunt ca niște cratere – pâlnii mari și mici, negre în care se scurge încă mâl și ceva ce pare a fi nisip negru. Furtunurile albastre care sunt cuplate la motopompe sar în ochi în maroniul locului care zici că a fost bombardat, atât de rupt este. 

 

 

 

Mii de suflete or să sufere

Ceva lume s-a adunat să vadă spectacolul apei care rupe din mina de sare. „Așa rău nu a fost niciodată. Nu știm care e cauza. În 2022 s-a mai inundat, dar nu a fost așa mare amploare. Și salina – cea vizitabilă – e plină. Sunt 320 de metri adâncime. Și e plină toată“, vorbesc oamenii. Unul spune că vede cum moare Praidul, trage din țigară și filmează cum cade parte din drum în apa mare: „Așa se duce o comună. Dacă pică salina, oamenii nu or să mai aibă din ce să trăiască. Toată viața comunei era în jurul acestei mine. Și, fiindcă directorii companiei (Salrom - n.n) au fost indolenți, mii de suflete or să sufere acum. Ca să nu mai vorbim de impactul ecologic”. Sătenii știu că în urmă cu trei ani a mai bubuit apa în adânc. Atunci au fost evacuați turiști, dar nimeni nu a făcut nimic. „Am văzut eu ceva? Nimic. Să vă spună minerii. Dar ei nu zic nimica, au ordin. Și dacă deschid gura, rămân fără pâine”, știe unul mai bătrân. E fost miner, ca mai toți de locuiesc în partea asta de comună, aproape de gura minei. „Minerul de la sare nu are aceeași muncă ca și minerul de la cărbune. Dar sfârșitul e același: puțini prind pensia. Nu contează că ai săpat de alb sau la negru. Alb – la sare, negru – la cărbune”, știe omul. Privește de jos către ceata de pe cușmă, aflată la spectacolul minei inundate, trece cu mâna peste sudoare – lucrează să pună în picioare un gard. Și acum, la bătrânețe, e disciplinat – „nu știu ce s-a întâmplat clar la inundațiile astea. De aceea nu îmi dau cu părerea, că pot să greșesc. Știu că au fost infiltrații, astea sunt de când e mina. Din ce am mai auzit, acum ceva timp a apărut într-un perete o gaură care s-a mărit. Iar apa a lărgit-o, după care a crăpat totul. Pe acolo a intrat Corundul, pârâul care a umplut salina”, povestește fostul miner. “....și care o să ne ducă pe toți ori la pușcăria datornicilor, ori la sapă de lemn”, completează unul cu cuvinte urâte aruncate spre intrarea în exploatare, acolo unde „ar fi trebuit să fie ăia de la companie. Dar nu-i mai vezi niciunde acum”.

„Au trecut zilele când picam în fund că a venit cineva de la București”

Când mina s-a umplut cu apă a venit lume din trei sate să scape măcar casele dimprejur. Au cărat nisip, au construit diguri cu saci plini. Pe urmă au venit autoritățile, repede cei de la „Situații de Urgență”. Experții lor au decis să pună în zonă panouri noi – dintre cele folosite la inundațiile de pe Dunăre. Pe urmă a sosit președintele României. „Ce să zicem noi că a venit președintele? Scoate el apa. Cum a venit, așa a plecat. Au trecut, băiatule, zilele alea când picam în fund că a venit cineva de la București. A scăzut apa în salină că a trecut Nicușor Dan pe aici? Și primul ministru, cum îl cheamă, așa, Predoiu, ce să facă? Cu vorbe nu îți umpli burta. Nici frigiderul”, zice Ghiula, supărat. Omul spune că după ce au plecat oficialitățile, lumea s-a pus și mai vârtos la treabă: s-a dat alertă și vreo 50 de case au fost evacuate. „De aceea e pustietatea asta pe aici”, explică omul. Un câine dă din coadă când vede umbra de om, altul zace-putoare, nu-l deranjează zgomotul ce vine dinspre mină și taie liniștea locului. De sus se aude zgomot de motor: o fată încearcă să își ascundă Q5-ul în hambar. „Noi nu prea credem că e adevărat. De ce nu am fost evacuate? A, ba da, am fost, dar mi-am uitat telefonul și am venit după el”, zice puștoaica și se închide în curte, după niște porți mari. 

Mai încolo, la o intersecție de ulițe, unde jandarmii și polițiștii s-au montat în filtru, șade Șandor, om născut în sat, în ’60. „Așa veneau la mină, ca la înmormântare. Nu că erau triști mineri, erau în coloană. Pe urmă le-au pus autobuz. Lumea a muncit greu aici, lucruri s-au mai întâmplat. Dar ca acum, bistoiș, că nu a fost. În timp, locul ăsta a prosperat. S-au făcut pensiuni, acolo unde era școala e centru de spa. Toată România venea aici. Acum....”, își amintește omul – „înainte, sarea era dusă de aici cu un trenuleț. Până la moară. Acum, acolo e ștrand. Și alte pensiuni. Acolo, deasupra minei au apărut niște găuri.” Deasupra minei, dealul e mușcat în câteva părți, zici că a căzut pădurea se văd, sus, ca niște despicături locuri în care nu mai este vegetație. Șandor spune că nu a văzut când a alunecat pământul, dar își aduce aminte că apa a mai intrat în sare de mai multe ori. „Dar n-a fost grav. Acum, nu știu, dar cred că situația asta era de evitat. O să fie rău dacă o să cadă mina. O să cadă toată lumea de aici. Dar, pentru mine, mai păcat este de istorie. Când nu o să mai fie Salina Praid, o parte din istoria locului o să dispară”, e tulburat bătrânul. Mai sus, unuia nu prea îi pasă – „“eu merg la Mureș, la lucru”. 

 

„Noi lucrăm cu explozii”

În centrul comunei, la intrarea pentru turiști în salină, locul e la fel: pustiu. Panoul electronic care contabiliza numărul de turiști intrați în galerie arată cifra zero. Lângă ghișeul de bilete, la bancomat, un slăbănog în salopetă face calcule în gând cu privirea la chitanțe. Nu-I prea iese socoteala, mai scoate un petic de hârtie, extras de cont. Ioșca – „nume de scenă”, să nu-l afle administrația – spune că munca în  sare este ca orișice muncă de miner: grea. „E o diferență între noi și minerii din carbine. Că noi nu ne băgăm pe burlane din cele mici, la noi sunt galerii mari. De zece – douăzeci de metri. Sunt înalte ca un bloc de patru etaje. Ce s-a întâmplat acum? Nu pot să vă spun, că nu știu precis. Atâta pot să zic: la noi nu se lucrează cu picamerul, se lucrează cu explozii”, zice bărbatul. Un individ apare de nicăieri: „Poftiți, domnu’. Foarte bine că vreți să aflați cum e pe aici. Succes”. Iar Ioșca se scurge repede spre mașină – „mă amendează Poliția că am parcat neregulamentar”, zice arătând spre doi subofițeri de la Pompieri. 

 

Dinspre Biroul de Informații apare altcineva trist-nervos: „De atâtea zile nu pot să mai dorm. Că muncesc de numa. Și mă sună mereu ăia de la firma aia să mă întreabă: <>. Bine, ce să facă, plutește prin adâncuri. E submarin”. Tipul e nervos pe o companie care avea în galerii puncte de desfacere, iar acum încearcă să-și recupereze electrocasnicele luate de ape. „Fiecare cu treaba lui, na. Noi suntem în prag de dezastru, pe ăia îi interesează frigiderul”, dă din mână supărat angajatul. Se repede la o cafea în cârciuma de vizavi pustiită acum -  la fel ca și celelalte magazine, de alimente sau mărunțișuri, care nu mai produc nimic.

Nici sus, la intrarea în exploatare, unde se află centrul de sănătate nu mai e nimeni. Doar unul în maiou caută cu disperare pe cineva din conducere: bate la geamuri, încearcă ușile. Apare și administratorul, omul se plânge: „Eu sunt venit din Moldova. Ce facem? Mă lăsați să intru sau îmi returnați banii?” Deoparte, într-o dubă a Pompierilor – cu inscripția CRBN – unul își bârfește colegii. L-au băgat aiurea pe tura asta, de Praid. În pustiu se mai aude bolborositul minei inundate și pleoscăitul bolovanilor în apă. A început să plouă.

 

 


››› Vezi galeria foto ‹‹‹






 

 

 

×
Subiecte în articol: cernobil salina praid miner inundatie