Salonul din sală - Succesul ca obsesie

Sala Palatului. O seară supremă de vineri incununează, ca o capodoperă, săptămăna. De frig ne e foarte cald şi vrem să. Adică vrem să vedem şi noi cum e la Salonul ăsta de Psihologie, că i s-a făcut foarte mare reclamă şi am zis că să asta. Aşa ne poartă pe noi paşii spre. Sala Palatului.


Mai multe cabinete de psihoterapie s-au adunat sub aceeaşi umbrelă a, nu-i aşa, primitoarei Săli a Palatului care nu ştim cum se face că de această dată s-a dovedit incăpătoare, nu neincăpătoare ca alte dăţi. Deci intr-o incăpătoare Sală a Palatului, mai multe cabinete individuale de psihoterapie şi psihologie clinică şi-au dat măna, astfel incăt să se poată face incă şi mai cunoscute publicului traversat de emoţii psiho. Sau de psihoemoţii. Ca să se psihovindece. Vorbim, pentru inceput, cu un psihobăiat. Aşezat, desigur, la psihomasa lui, stă cu capul in psihomasă şi citeşte un psihoceva. Pentru că văd că n-are chef de vorbă, decid să-l enervez intrebăndu-l de. Vorbă. Ce-i aia "tehnica Silva". "Nu scrie pe fluturaş?" "Ba da, dar vreau să ştiu mai multe". "Tot ce trebuie să ştiţi găsiţi pe fluturaş". "Bine, dar totuşi, ce este aceea tehnica Silva? E vorba de o Silva blondă sau de una brună?". In sictir, răspunde că e vorba de o tehnică de gestionare a stresului, adică ce scrie şi pe fluturaş. I-am zis că asta ştiu şi eu să citesc, dohhh.


Tehnica asta e pentru ăia care vor să reuşească in viaţă, dar, cum eu nu vreau să reuşesc in viaţă, nu citesc mai departe de pe fluturaş, pentru că nu vreau nici să-mi imbunătăţesc creativitatea, nici sănătatea, nu vreau nici să fiu in armonie cu mine insămi şi nici să trăiesc in bunăstare. Şi nici să aflu ce am fost in vieţile anterioare. Astea sunt obiective ale omului postmodern, urmărit maniacal de obsesia succesului, că d-aia şi ajunge la psiholog, ca să aibă succes in viaţă, că de unul singur nu poate, aşa că mai bine-i dă psihologului nişte bani, să poată psihologul in locul lui; il invaţă pe el psihologul cum e cu visele astea şi cu... hmmmm... "recunoaşterea şi neutralizarea stresului". Sau cu "memorarea viselor şi utilizarea lor pentru rezolvarea problemelor".


SECRETUL REUŞITEI. Constatăm că toate cabinetele adunate aici deţin secretul reuşitei in viaţă şi ne intrebăm unde am putea şi noi să găsim un cabinet care să ne inveţe cum să nu reuşim in viaţă. Noi, cei care nu dorim să reuşim in viaţă, noi, nepreocupaţii de viitor şi de performanţe sexuale, noi, cei care nu vrem să fim buni manageri, cum rămăne cu noi, cei care nu luăm viaţa ca pe o competiţie acerbă, noi-prea-puţin-plurivalenţii, pe noi cine ne consiliază? Dacă eu vreau să fiu stresată şi nu sunt, dar vreau să fiu, cui să mă adresez?

Intrebată ce le răspunde celor care nu cred in puterea psihologului de a-şi aduce pacientul pe ceea ce indeobşte se numeşte "drumul cel bun", o doamnă psiholog răspunde cu superioritate că ea n-are ce vorbi cu persoane neavizate şi cu prejudecăţi şi deci.


SUCCESUL. Obsesia stresului şi a armoniei interioare e laitmotivul Salonului de Psihologie. Dacă e să ne luăm după titlurile lucrărilor expuse la standurile editurilor sau după minuţioasele descrieri ale activităţii cabinetelor, lumea in care trăim e o lume de sandilăi zbuciumaţi, angoasaţi şi vai de capul lor. De oligofreni fremătănzi, zbătăndu-se dramatic să-şi găsească succesul. O lume de Biff-i care ţine morţiş să inveţe după reţete ce-i aia fericire. "Psihosucces" e un termen care face carieră la Salonul de Psihologie. La fel şi "performanţe sexuale". Sau "viaţă implinită".


Despre o clinică aflăm că, dacă te duci la ea, te intălneşti pe tine. Ca şi cum nu te-ai mai văzut de mult, ţi-e dor de tine şi-ţi dai intălnire la o clinică, unde te intălneşti. La o altă clinică, dacă te duci, beneficiezi atăt de servicii de consiliere maritală, căt şi de servicii de astrologie. De la o altă clinică afli ce fel de orientare sexuală ai, iar de la yoghinii ăştia care o au ca idol pe doamna cu bulină roşie pe frunte (ştiu c-o ştii, trebuie s-o ştii, nu se poate să n-o ştii) iţi descoperi energia kundalini. Ne-am găsit şi noi energia kundalini. Şi colegul meu Bogdan Iuraşcu, şi eu. Amăndoi ne-am găsit-o, după ce ne-am concentrat la fruntea lui tanti şi am descoperit că simţim cald in palmă, ceea ce e bine, dar era şi mai bine dacă simţeam răcoare sau chiar furnicături, că dacă simţeam furnicături din prima era clar că aveam o energie kundalini super de super şi n-aveam nici o treabă, dar aşa, nu. Domnul, un mare iniţiat in tainele energiei kundalini, zice că, dacă vrem, să mergem la cursuri de sahajayoga. Da, sigur. O să.

BRUNO. Sus, la etaj, un copil trănteşte de podea, cu mişcări repetate, o maimuţă din pluş. La căt de tare o trănteşte, te găndeşti că e imposibil să n-o doară pe maimuţă, chiar dacă e din pluş. Tot la etaj l-am intălnit pe italianul Bruno. Italianul Bruno e un băiat frumos, cu foarte mulţi muşchi expuşi, cu un tatuaj maaaaare pe brandul stăng şi cu blugi mulaţi peste tot, lăsănd vederii. Un delicios accent italienesc aureolează spectacolul de trup şi inteligenţă al italianului Bruno. Care, urcat in picioare pe un scaun, patronează audienţa aşezată cuviincios pe scaune. Bineinţeles că vorbeşte despre succes şi cum să-ţi setezi mintea la succes, succes şi iar succes. Aflăm că din minte vine totul şi că, dacă nu credem că vom reuşi, nici nu vom reuşi. Pe urmă ne pune să fim "a" şi "be" şi fiecare "a" să-şi găsească un "be", nu contează că nu se cunosc, asta n-are importanţă. Aşa s-a făcut forfotă in sală, pentru că "a"-urile erau in căutarea "be-urilor" şi cănd in sfărşit s-au găsit, n-a mai fost forfotă in sală, s-a făcut iar linişte. Şi a zis Bruno: "Acum, «a-urile» trebuie să vorbească neincetat pănă zic eu stop, să vorbească orice, nu contează, doar să vorbească pănă zic eu stop". O muzică asurzitoare, un rock obscur ceva, acoperă vocile tuturor "a-urilor" care vorbesc cu "be-urile". Constatăm că, in mod ciudat, deşi intrarea e liberă, numărul "a-urilor" este egal cu cel al "be-urilor", adică numărul de fete este egal cu numărul de băieţi şi bineinţeles că fetele s-au cuplat cu băieţii şi băieţii cu fetele. Un ameţit a rămas totuşi pe afară şi nu şi-a găsit "be-ul" şi zic că să fiu eu "be-ul" lui, şi atunci "a-ul" care este el incepe să vorbească non-stop, după cum a zis Bruno să facem. "Vreau să fiu manager de resurse umane pentru că-mi place să lucrez cu oamenii şi e o meserie de viitor, vreau să fiu manager de resurse umane pentru că-mi place să lucrez cu oamenii şi e o meserie de viitor, vreau să...", aşa a zis "a-ul" meu pănă a zis Bruno că "acuma să vorbească «be-urile»", adică eu, cum ar veni, şi i-am zis "a-ului" meu că mă simt ca intr-un experiment reuşit şi că ce prost eşti, băi, "a-ule", că pui botul la ce-ţi spune şarlatanul ăsta, păi ce, mă, tu chiar nu-ţi dai seama că ăsta te lucrează la creier, bă, deşteptule şi, uită-te la mine, că execut ce-mi zice Bruno in loc să ies din camera asta in care nici unul n-are privirea intreagă, se vede clar că Bruno ne face pe toţi la creier, "stop" a zis Bruno şi am zis că gata, nu mai stau in locul ăsta in care se toarnă acid clorhidric peste creiere.


MANIILE. Mă găndesc că Bruno ăsta e in totală contradicţie cu orice inseamnă tehnică isihastă de găsire a liniştii interioare. Că zgomotul ăsta infernal şi vorbitul de-a brambura, unii peste alţii, unii simultan cu alţii, preocuparea maniacală pentru reuşita cu orice preţ. Că isihaştii fugeau de oameni ca să nu vorbească cu ei, nu care cumva să devină preocupaţi de cele lumeşti şi să se piardă. Că Bruno. Care merge pe cărbuni incinşi. Ce tare e Bruno. Ce succes are Bruno. Ce frumos şi ce deştept e Bruno. Ce blugi mulaţi are Bruno.