Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Fundatia Concordia e, in felul ei, o gara de triaj. Vin trenuri umane, din subteran, incarcate cu intuneric, cu paduchi, cu vedenii. Stau o vreme pe linie moarta, pana sunt descarcate, spalate, vopsite frumos, apoi reincarcate cu putin viitor, cu speranta. Pe urma sunt trase catre gari adevarate, unde se intersecteaza liniile mari. Unii ar spune chiar: liniile vietii. Pe drum, unele trenuri deraiaza. O iau pe alaturi, aluneca din nou in tenebre sau ajung, distruse, in cimitirele de vagoane. Altele ajung la nodurile importante; de acolo o iau pe calea lor si continua sa strabata lumea pana la gara finala.
Abandonat de mama, de toti
De curand s-a inaugurat o noua linie: dinspre inchisoare spre Concordia. Pe langa tinerii adunati de pe strazi, din canale, pe langa copiii veniti din familie sau din centrele de plasament, acum sunt asteptati si tineri liberati din penitenciar. Unii care n-au unde sa se duca. Si care, daca nu li s-ar intinde o mana, s-ar intoarce dupa gratii.
Colaborarea dintre Concordia si Administratia Nationala a Penitenciarelor a inceput cu un tanar oarecare, pe numele sau Constantin Stupu, de 20 de ani, din Slobozia. El a fost singurul detinut din Penitenciarul de Minori si Tineri din Tichilesti care a vrut sa intre in program. Asta a sustinut pana in ziua liberarii. In ziua aia cineva a tras brusc macazul in fata lui si Costel a cotit-o neasteptat spre...
Dar sa vedem cu s-au petrecut lucrurile.
Pe la inceputul lui mai 2012 am ajuns la inchisoarea Tichilesti. Constantin Stupu urma sa se libereze cam peste o luna. Daca trecea de comisia de liberare conditionata. Ceva din trecutul lui m-a facut sa-l caut inainte de ziua liberarii. Un amanunt care ar fi trezit curiozitatea si nerabdarea oricarui jurnalist.
Constantin Stupu are un frate geaman. Geaman univitelin — seamana amandoi ca doua picaturi de apa. Mama lor i-a parasit in spital la patru ani. Pe la sapte-opt ani au fost infiati amandoi de o familie din Statele Unite. Dintr-un motiv anume, Constantin a fost trimis inapoi in Romania dupa aproape un an. Era abandonat a doua oara. Daca nu chiar a treia oara, dupa ce tatal il abandonase, intai, de cand era in burta mamei. Si va mai fi abandonat inca de cateva ori — din nou de mama, de stat, de prieteni — pana va ajunge in infernul inchisorii. Acolo l-am gasit, in colivie, visand la fratele lui geaman si la raiul american din care a fusese izgonit.
Raia penitenciara
De dupa gardul interior apare, aproape lipit de gardian, un baiat blond, bine facut. Tuns scurt pana in varful capului, dar cu o coada de apas la spate. Ce-o fi vrand sa arate cu coama aia ridicola? Bratele ii sunt pline de bube cu cap rotund, parca-s niste nituri batute in carne.
Te-ai ars cu tigara?
Nu! sare directoarea penitenciarului, Gianina Craciun. E scabie. Se ia din penitenciar. Astea sunt conditiile. Si eu am luat cand am venit aici. Si gardienii. E un semn distinctiv al nostru incheie directoarea glumind.
Baiatul imi intinde mana. I-o strang larg, ca o domnisoara. Apoi ma apuc subit sa-mi caut pixul prin toate buzunarele, preocupat. Nu e decat un pretext ca sa ma sterg pe mana cu captuseala. Mai tarziu s-a dovedit, spre usurarea mea, ca raia penitenciara nu trece gardul in lumea libera. E doar o pedeapsa in plus, fara sentinta, pentru detinuti si pentru gardieni.
Inchisoarea a fost prin anii ’50 un lagar comunist, o colonie pentru detinutii politici pusi la munca silnica in Insula Mare a Brailei. Din 1958 a devenit sectie a penitenciarului Braila. In mijlocul perimetrului se afla celularul, locul de detinere. E improvizat intr-o hala, un fost atelier mecanic. In jur sunt numai baraci cu pereti din carton presat, de care e bine sa nu te sprijini. Igiena detinutilor nu e mai buna decat in anii ’50. Tevile vechi pocnesc in pereti si scot la vedere igrasii masive, cu desen alandala. Singurele bariere impotriva asaltului mut al scabiei sunt linia de fier a robinetelor si podelele de mozaic frecate din gros cu sapun. Aluneci pe ele ca pe omat.
Pana dupa-amiaza, cat am stat impreuna, dar si la urmatoarea vizita, Constantin Stupu s-a scarpinat intruna pe tot corpul. Bratele lui mi s-au parut nefiresc de lungi, parca ii crescusera intr-un an si ceva de puscarie inadins ca sa ajunga sa se scarpine peste tot.
Prizonier in propriul trup
Intai vorbim intr-un foisor din gradina inchisorii, departe de ochii celorlalti detinuti. Fiindca, asemenea copiilor, detinutii se itesc in obiectivul camerei de filmat, se baga in vorba, au mereu ceva de spus, ceva de transmis celor de dincolo, oamenilor liberi.
Baiatul nu are un strabism evident, dar ochii ii fug mereu intr-o parte. In primele trei ore de discutii nu ma priveste nici o clipa in fata. Se uita mereu pe langa mine, parca mi-ar reteza urechile cu ferastraul privirii. Sau pune capul in piept si vorbeste ca si cum ar fi singur. Sunt momente lungi in care nu inteleg nimic din ce spune. Ceva il tine legat pe tanarul asta, nu-l lasa deloc sa iasa din el.
Are tot timpul ceva de ascuns, mereu se teme de ceva.
Pot sa-ti spun Costel? Sau... cum ti se spune tie, cum iti zic prietenii?
Si Costel, dar vreau sa-mi ziceti Alex.
Nu-l cheama si Alex, nu e al doilea prenume al lui. Dar asa se recomanda si asa vrea sa i se spuna. Parca ar fugi de numele lui de botez.
Inainte de a ajunge la puscarie, Costel avea un prieten cu vreo douazeci de ani mai mare decat el. Ii dadea sa manance, il lasa sa doarma la usa lui, pe o canapea din casa scarilor, din cand in cand ii gasea cate ceva de lucru in constructii. Si acel prieten avea un baiat mic pe care-l chema Alex. De cand a ajuns la Tichilesti, Costel Stupu a luat numele prietenului sau mai mic. "Ca si cum, luandu-i identitatea, i-ar fi luat si tatal, ocrotitorul amandurora, dar si toata dragostea de care Alex avea parte, iar el nu" explica psihologul inchisorii, doamna Sita Popa.
Costel e un nume frumos. O sa-ti spun Costel. E numele tau si eu vorbesc cu tine, nu cu Alex. Deci, Costel, spune-mi ce e cu tatuajul de pe mana ta. Ce inseamna?
Pe dosul antebratului drept are tatuat numele Vasile. Cu litere mari, strambe, de la cot pana la incheietura mainii. Vasile e fratele lui geaman. Fratele din America. Si-a scris numele lui in piele, pentru totdeauna. Pentru ca atunci cand se vor vedea Vasile sa stie ca fratele lui Costel s-a gandit la dansul clipa de clipa.
Mi-am scris numele lui pe mana, pe partea asta, asa, ca sa-l vad in oglinda de cate ori ma spal la chiuveta. Si daca eu merg pe strada, din fata lumea ma vede pe mine. Dar din spate vede Vasile.
Fara sa stie, Costel este si Alex si Vasile. Se simte prizonier nu doar in penitenciar, ci si in propriul trup. Si atunci incearca sa evadeze in Alex si in Vasile. Psihologul penitenciarului are teoria asta.
De ce familia din America l-a pastrat pe Vasile, iar pe tine te-a adus inapoi in tara? Vad ca n-ai niciun betesug, esti baiat frumos, istet... Ce s-a intamplat acolo?
Nu stiu.
Ba stie.
____________________________________________
Cititi in episodul urmator de ce a fost Costel abandonat si de parintii adoptivi din SUA
____________________________________________
Salvezi un om, salvezi o lume
episodul 1 - Omul fara amintiri
episodul 2 - La cersit, ca sa bea tata!
episodul 3 - Printre ciudatii cu plamanii in afara
episodul 4 - Micul revolutionar ia lectii de ciordeala
episodul 5 - Libertatea ca un abur de mancare
episodul 6 - Cu mana intinsa la Dumnezeu
episodul 7 - Foame la Venetia
episodul 8 - Patimile dupa Costel
episodul 9 - Ratacit intre Biblie si Codul Penal
episodul 10 - Mama ii desparte, Facebook ii reuneste
episodul 11 - Si painea l-a facut liber!
episodul 12 - Baiatul care aduce pizza
episodul 13 - Cimitirul de pe perete
episodul 14 - Pasarica si alti gugustiuci
episodul 15 - Fratele de pe mana dreapta
episodul 16 - Secretul fratilor gemeni
Citește pe Antena3.ro
