Satul cu numai un singur locuitor

Pana de curand, Gheorghe Toader, singurul locuitor al satului Badila, isi facea mancarea la lumina lampii. Frigider nu are nici acum. E stapan insa peste un sat pustiu, peste coclauri si pajisti inflorite, peste lupii si ursii care-i dau tarcoale iarna.

Pana de curand isi facea mancarea la lumina lampii. Frigider nu are nici acum. E stapan insa peste un sat pustiu, peste coclauri si hartoape, peste pajisti inflorite si livezi incarcate de fructe, peste lupii si ursii care-i dau tarcoale iarna. La 32 de ani, singurul om din satul Badila, Gheorghe Toader, traieste cu convingerea ca numai plecarea la munca in strainatate ar putea sa-i aduca pe viitor o nevasta si un loc printre oameni.

Isi indoaie trupul subtirel, dar vanjos, sprijina mana noduroasa in sold si patrunde in camera joasa. Merge aplecat de spate, face doi pasi si a si traversat odaia mai scunda decat el c-un cap si mica asemenea casutelor din copaci. Gheorghe Toader are 32 de ani si de doi ani, de cand i-a murit mama, a ramas singur intr-un sat intreg. Un sat gol, in care pustietatea se intinde pe 4 km patrati, ca o ceata groasa si infricosatoare. Si care, cel mai adesea iarna, ataca sufletul singuratic al lui Gheorghe mai ceva ca lupii sau ursii care dau tarcoale prin zona, scormonind prin zapada, pe la radacina vreunui copac, doar-doar vor gasi ceva… Acum, doar cele cateva vaci pripasite pe pasunile ce se intind cat vezi cu ochii, cand innobilate de pomi plini de roade, cand uratite de mlastini si de gropi, amintesc ca dealurile sunt din cand in cand luate la pas de vreun om din satele alaturate. "Pe vremuri traiau aici cam 14 familii. Ce frumos era, mai ales seara, cand ne strangeam la claca, la dezvelit de papusoi, la copt dovleci sau la desfacut de fasole", isi aminteste barbatul cu fata rumena si ochii atintiti mai mereu in podeaua din pamant acoperit cu presuri proaspat maturate.

PENTRU MAMA. Gheorghe Toader locuieste in satul Badila din comuna Valea Iasului, Curtea de Arges. Cele doua camarute, cat are casa din lemn lasata mostenire de la parinti, vaca, caruta cu calul si doi porci sunt tot avutul sau. Si-ar dori sa se insoare cu o fata care sa fie mandra si frumoasa, dar mai ales gospodina, care sa deretice prin odai si sa poata infrumuseta peretii manjiti cu var ingalbenit si crapat in zeci de locuri. Doar ici-colea, cate o candela atarnata sau un stergar de etamina, iar intr-un colt, soba de teracota buna si pentru facut mancare. Acu’ cativa ani, cand inca mai traiau parintii sai, a ochit el o tanara, hotarat sa puna de-o nunta. Curtea plina de acareturi, casa pipernicita si umeda, potecile abrupte si inmoroite la fiecare brumicica cazuta, au speriat-o pe fata. A dat inapoi. Si de-atunci, omul din Badila tot singur traieste. Din cand in cand ce se mai milostiveste vreun frate sa-i calce pragul si asta, cine stie, la zi de sarbatoare sau la vreo nevoie mai mare de-a tanarului care nu a vrut sa lase casa parinteasca ruina si nici cei 5.000 de metri patrati de pasune parloaga. "Am fost cinci copii la parinti", spune barbatul. "Trei baieti si doua fete, dara fiecare a plecat care incotro. Eu, mezinul, am zis sa raman cu mama. Dar si ea s-a prapadit si mi-e din ce in ce mai greu", spune soptit, in vreme ce aseaza pe masa rosiile, cascavalul afumat si mamaliga invartita in ceaun de fratele mai mare, venit sa-l ajute sa faca tuica la cazanul din curte. Pe camasa de strada a barbatului, curata si parfumata, aparusera pete mari de sudoare, pantalonii de stofa capatasera in jurul gleznei franjuri de noroi uscat. Fata, proaspat rasa. Pe toate le curatase si le spilcuise pentru oaspetii de la Bucuresti. Numai mainile muncite iarna, la taiat de lemne si carat bustenii kilometri intregi, si vara, la cosit fanul, adunat poame si sapat gradina de zarzavaturi, nu si-au putut schimba infatisarea. Unghiile taiate din carne, innegrite de pamant si bataturile din palme spun fara cuvinte, intr-un grai al singuratatii, povestea unui tanar care isi doreste o familie, o slujba si o casa din caramida. "Am invatat sa nu ma vait. Nici nu am cui", spune el razand amar. "Pofta e asa de mare cateodata, ca am inceput sa-mi fac si sarmale, si ciorbe, desi nu as fi crezut ca o sa pot sa-mi spal singur, sa deretic prin casa, sa matur curtea."

SALVAREA DE PESTE GRANITA. Drumul anevoios de la casa omului pana la strada serpuia ametitor printre copaci si capite de fan cam un kilometru. Rotile masinii ar ramane intepenite in malul cand umed, cand zgrumturos, iar bicicleta ar fi azvarlita imediat de pietroaiele infipte peste tot pe poteca. Asa ca atunci cand porneste la cumparaturi, Gheorghe ia bicicleta de coarne si o poarta pe langa el pana coboara in strada, abia apoi se incumeta sa incalece pe ea si cutreiera satele vecine sau chiar orasul aflat la mai bine de 7 km in cautarea celor necesare casei. "Multe nu cumpar. Apai, cu ce? Din cele doua-trei milioane, cat castig io pe luna, putine lucruri imi permit. Asa ca iau niste ulei, zahar, din cand in cand paine, si cate ceva pentru igiena personala!" Acum o luna si-a luat inima-n dinti si a plecat in Spania, la nepoatele stabilite acolo. Cum a ajuns, cum a si cautat de lucru: "Am fost la cules de mere. Castigam cam 1.400.000 de lei pe zi. Era foarte bine. Io aici, daca castig 150.000 de lei pe un transport cu caruta cu lemne. M-am intors cand s-a incheiat sezonul fructelor. As mai fi stat", spune cu regret Gheorghe, mai cu seama ca acum vrea sa vina in Bucuresti, "ca sa ma interesez cum sa plec legal la munca. Oriune. Io pot face orice, si in agricultura, si la lemne, si in constructii, chiar si cioban pot fi!". Numai ca o singura temere s-a cuibarit de ceva vreme in sufletul sau: "Am doar 8 clase, fata de fratii mei care au scoala profesionala. Am fost cel mai mic si a trebuit sa muncesc, sa ma duc cu vacile, cu calul, ba si cu oile, la munte iarna. Am vrut sa fac scoala de soferi, numai ca in anul acela nimeni nu s-a inscris si nu s-a mai dat examen. Am facut clasa a IX-a la Liceul Silvic, dar am fugit de el ca de-o spaima, ca nu mi-a placut deloc!"

GANDURI. Dorinta lui Gheorghe e sa plece la lucru in strainatate

INGENIOZITATE. Acum, scoala de la Valea Iasului, unde a invatat cat a fost copil, s-a desfiintat. Copiii s-au imputinat si au plecat spre oras, iar invatatoarea rar ajungea la ore. In satul Badila mai sunt doar cateva case ce-si ascund peretii zdrentuiti si crapati printre tufisurile lasate sa creasca la intamplare. Iarna, zapada albeste ruinele, lupii urla a foame, ulitele se infunda si prin intunericul noptii doar o luminita plapanda palpaie in miezul intunericului. Semn clar ca Gheorghe, omul dintre dealuri, inca mai trebaluieste prin odaita. Sau se uita la televizorul mic, asezat pe patul alaturat si sprijinit de perete, pe TVR 1 sau TVR 2, singurele posturi pe care le prinde. "Am reusit acu’ putin timp sa-mi trag si io curent printr-un fir de la un vecin aflat la vreun kilometru de mine (n.r. - in satul vecin), ca altfel seara nici mancarea nu-mi mai ardea sa fac la lampa!", spune mandru barbatul cu ochi limpezi si vorba cumpatata. Si ca sa nu ramana mai prejos fata de vecinii din satele alaturate, Gheorghita si-a facut si o tasnitoare pe post de dus: a luat o galeata, a facut o gaura la baza ei, unde a infipt gatul robinetului, in vreme ce plasticul topit s-a mulat perfect pe fierul tuturoiului, nelasand nici un firicel de apa sa se scurga. Pe toate le duce cum poate. Ba fluierand vioi cu fanul in spinare, ba ascultand muzica la casetofonul mare si vechi, in timp ce amesteca in mancare. "Ce ma fac la batranete, cand n-oi avea de nici unele?", se intreaba el. Tocmai de-aia, luna de luna, isi pune de o parte 700.000 de lei pentru asigurarea de pensie si de sanatate, si 200.000 de lei pentru telefon, ca "Doamne fereste, poate cad si n-are cine sa ma ajute sa ma ridic!". "De ce nu vindeti aici?", intreb. "Nimeni nu se incumeta sa cumpere, nu e apa, curent, drum ca lumea", spune el repede. Apoi, abia soptit, adauga, poate, adevaratul motiv: "Apai, stiu io… si primaru’ din comuna mi-a zis: te induri tu sa lasi locul asta si sa pleci?". tArziu. E trecut de ora 14:00. Pana acum, omul nostru ar fi cules prunele de prin livada, ar fi strans fanul si l-ar fi urcat pe capra, si poate ca ar fi terminat si tuica inceputa din zori. Ne luam ramas-bun. Din poarta, ne petrece cu privirea ca pe cei mai dragi oaspeti. O clipa doar… Caci mugetul vacii il zoreste catre fundul livezii. Semn ca-i vremea mulsului…

PROSPERITATE PE AER CURAT

Badila este unul dintre cele noua sate ale comunei Valea Iasului. "Din cauza lipsei de curent electric, copiii, in special, au plecat la oras. In toata Valea Iasului mai sunt 2.850 de oameni", spune primarul comunei, Barbu Nicolae. Dorind sa puna in valoare frumusetea locurilor, edilul a luat deja legatura cu un posibil investitor interesat sa faca un muzeu care sa conserve acele case parasite, vechi de zeci de ani, din satele Badila si Ruginoasa, dar si un motel, sa electrifice zona, taman buna pentru agroturism. Avantajele sunt multe, se impauneaza primarul Nicolae: "Pretul metrului patrat de nici 10 centi si aerul cu proprietati curative, caci nu intamplator spitalul de TBC din comuna a fost amplasat tocmai aici".