Soartă - Din ucigaş de frate a devenit artist de elită

Un om simplu, Ion Rodoş. Un nume care nu spune nimic. Un om care şi-a ucis fratele, l-a sculptat pe Ceauşescu şi a dorit să moară. La 51 de ani incă mai plange. După fratele Gigi. Povestea sa depăşeşte orice scenariu. Lama unei custuri a transformat un om din criminal intr-un artist incredibil al lemnului.

Icoana din temniţă

Un om simplu, Ion Rodoş. Un nume care nu spune nimic. Un om care şi-a ucis fratele, l-a sculptat pe Ceauşescu şi a dorit să moară. La 51 de ani incă mai plange. După fratele Gigi. Povestea sa depăşeşte orice scenariu. Lama unei custuri a transformat un om din criminal intr-un artist incredibil al lemnului.

Laşi Domneştiul in urmă şi apeşi acceleraţia spre Nucşoara. Un loc despre care, in urmă cu 60 de ani, se vorbea doar in şoaptă. Un cuib al rezistenţei impotriva comunismului. După caţiva kilometri, pe dreapta, ţi se arată splendid săpată in stancă celebra mănăstire Corbii de piatră. După alţi cinci kilometri, pe o muchie de deal, se vede o casă. In ea trăieşte Ion Rodoş. Este cel mai cunoscut artist al lemnului din zonă. Un om care rade cand lucrează şi plange cand priveşte in zare. Plange după fratele pe care l-a ucis in 1979, o crimă care l-a trimis după gratii şi care i-a schimbat radical viaţa. Rade doar cand lemnul prinde expresia dorită sub lovitura ciocanului şi scrijelitul daltei.

"JOACĂ". Un şpriţ prelungit după o zi de muncă. O glumă de copii in drumul spre casă şi lama custurii cu care a tăiat painea pe camp pătrunde fără milă in inima lui Gigi. Ion il reazemă pe Gigi de braţele sale şi realizează că şi-a ucis fratele. "Am avut o familie blestemată. In anul ăla mi-au murit părinţii şi mi-am ucis fratele. Am rămas singur. M-au dus la tribunal. Am refuzat să mă apăr. Eram nevinovat de moartea lui, dar vinovat că o joacă banală, frecventă la ţară, m-a transformat intr-un criminal. M-au dus la Gherla. Am intrat pe etajul trei, loc unde era cel mai sever regim. După puţin timp ne-au băgat la lucru. Acolo am pus mana pentru prima dată pe o daltă. Aveam 23 de ani." A inceput să lucreze lemnul de paltin şi fag aurit cu precizia unui meşter care işi făcea treaba de ani de zile. Miliţienii l-au reţinut rapid şi l-au transformat in "meseriaşul care le intruchipa cu dalta toate dorinţele." "Am făcut acolo de la schimbătoare de viteză pană la tablouri, pipe şi mobile pentru Comitetul Central al PCR."

POVESTE. A scrijelit in celula povestea care l-a trimis dupa gratii

ICOANA. In casa din lemn construită pe muchia dealului din Sboghiţeşti, Ion Rodoş ţine o icoană. Una pe care a sculptat-o in puşcărie şi pentru care e dispus să-şi dea viaţa. "Eu nu puteam să fac pe nimeni să mă creadă că nu am vrut să-mi omor fratele. Viaţa nu imi mai arăta nici un rost. Aşa că la Gherla m-am apucat să fac această icoană. Pe spatele ei, in versuri, am trecut toată povestea. Am scos-o din puşcărie printr-un angajat civil şi l-am rugat să o trimită, dacă mor acolo, la biserica din Bădeşti (satul natal). Să ştie oamenii că nu sunt un criminal. Această icoană m-a făcut să cred că dacă Dumnezeu vrea ceva de la tine, acel ceva se va intampla. Spun asta pentru că un deţinut m-a parat că lucrez la ea. Şi m-au căutat gardienii şi in gaură de şarpe. Era in dulap, mascată, iar ei nu au văzut-o. Aia a fost o minune" - spune Rodoş despre capodopera sa artistică.

CEAUŞESCU. După caţiva ani de detenţie, Ion Rodoş spune că lucra in puşcărie doar pe comandă: "Procurori, ofiţeri, politicieni, veneau să le fac mofturile. Norocul meu pot spune ca a plecat din istoria acestui neam. Comandantul puşcăriei m-a chemat intr-o zi şi mi-a spus că vrea să ii sculptez tabloul care infăţişează moartea lui Gelu. I l-am făcut. Ulterior lucrarea a fost admirată de generalul Gal.
L-a impresionat. A intrat in puşcărie, m-a căutat, mi-a strans mana şi m-a luat intr-un birou. Mi-a arătat un desen in care Nicolae şi Elena Ceauşescu primeau ghiocei de la doi pionieri. M-a intrebat dacă pot să fac in relief la scară mare imaginea in lemn. L-am realizat. Un tablouin lemn cu o dimensiune de 2,40 x 1,20 metri. Pentru acea lucrare mi-au dat o primă de 3.000 de lei şi mi s-a redus la opt ani sentinţa. Cu banii ăia mi-am pus dantura. Iniţial aveam doisprezece ani de puşcărie". Rodoş scoate de sub patul din dormitor un catalog. In el are schiţate toate lucrările din inchisoare. Ne mai arată o mobilă, de sufragerie. "Pe asta am văzut-o recent la televizor. Era intr-un palat al celor care ne guvernează. Mă bucur că incă mai e considerată modernă."

MODEST. Chiar dacă un ciot de lemn se transformă in mainile sale intr-o masă ornamentală, iar o tăblie de lemn capătă uşor chipul lui Iisus, omul transformat in artist in inchisoare nu poate spune că trăieşte uşor. "Cand m-am mutat aici am stat cu nevasta intr-un grajd timp de doi ani. Oamenii m-au acceptat mai greu. O crimă nu se uită niciodată. Am construit casa asta eu cu nevasta mea. Aşa cum o vedeţi. Acum trăiesc din ce vand. Sunt luni in care nu primesc un leu. Sunt luni in care iau şi 1.000 RON. La mine nu vine Gigi Becali să işi facă mobilă. Vin oameni săraci. Văd lucrări care nu au pic de expresivitate, nu au viaţă in ele, dar care sunt vandute pe bani grei. Pe mine nu mă cunoaşte nimeni, dar nici Dumnezeu nu mă lasă să mor de foame. Sunt mulţumit aşa cum sunt acum. Cu imaginea fratelui in vis şi cu zambetul afişat de cei care imi văd lucrările cand calcă pragul acestei case."

A SCULPTAT LANGĂ CADAVRE

Chiar dacă la Gherla torturile au incetat oficial in anii '60, unii torţionari au continuat să "lucreze" liniştiţi pană in 1989. Ion Rodoş işi aminteşte că uneori a lucrat inclusiv cu cadavre in jurul său: "Uneori mă scoteau noaptea din celulă să lucrez pentru medic sau pentru miliţieni. Şi mă duceau jos, la dispensar. Oricum nu era folosit, că ei ne tratau cu apă oxigenată pentru orice. Şi tot acolo erau celulele pentru unii deţinuţi. Era locul in care nimeni nu voia să ajungă. Acolo era unul Şombrea, de doi metri inălţime. Şi foarte rău. Ii juca pe deţinuţi cu cizmele pană le spărgea ficatul şi plămanii. Apoi ne spuneau că i-au trimis la spital, la Jilava. Vedeai in curte apoi un mormant proaspăt, cu un ţăruş pe care era gravat un număr de dosar. Ştiai că a mai murit unul. Uneori zăceau cadavrele pe ciment mult timp. Pe unii nu-i mai luau rudele de acolo. Costa mult să scoţi omul mort din inchisoare. Şi ii lăsau acolo. Eram deprimat. Atunci am făcut şi icoana asta. Am scris povestea mea pe spate. Am vrut să mă spovedesc eu in faţa lui Dumnezeu".