Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Neasemuit a fost şI rămâne Amza Pellea, cel mai iubit oltean al ţării ăsteia! Căci nu e nimeni care să-şi închipuie că Decebal sau Mihai Vitezu ar fi avut alt chip decât al lui, nimeni care să-şi imagineze că olteanul simplu, de la ţară, e altceva decât Nea Mărin şI nimeni care să perceapă o mai adâncă suferinţă şI dârzenie ca cea a personajelor interpretate de el: Ipu din “Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte” sau Manlache Preda din “Osânda”.
Nemuritorul Nea Mărin
Actor total, a intrat demult în conştiinţa oamenilor, ajungând chiar să se ţeasă în jurul lui legenda cum că atunci, în 1983, de fapt n-a murit, ci a fugit în America de Sud, prigonit fiind de Elena Ceauşescu, căreia într-un scheci îi spusese din greşeală (sau voit) în loc de “Leana din capu' satului”, “Leana din capu' statului”. ŞI să vedeţi cum! Cu 20 de ani în urmă, mergeam cu un coleg de serviciu la Băileşti, la dezvelirea bustului lui Amza Pellea şI la casa lui, care tocmai primise statut de casă memorială. Dintr-o pornire adolescentină, cu gândul de a întreprinde un act iniţiatic, am luat trenul de la Craiova la Băileşti ca să refacem traseul pe care Nea Mărin venea la “procest” în a Craiovă în litigiul cu “porcul lor sparsă gardu' nostru, ştii?” şI să rememorăm celebrul film văzut cu această ocazie la “cimotograful” unde “pif-paf din pistoale, opşpe muriră, doi scăpară”. În faţa noastră, pe banchetă, doi olteni curioşi şI iscoditori. După ce ne-au întrebat cine suntem, de unde venim, unde lucrăm şI cu ce treburi venim pe la Băileşti, s-au dumirit şI ne-au spus, aşa, ferit, în şoaptă, conspirativ: “Auzi, domne, ştiţi că de fapt Amza n-a murit? Se zice că ar fi păcălit securitatea şI pe aldeo Ceauşescu, ar fi fugit din ţară şI ar trăi undeva mai la sud de a Americă”. Aşadar, oamenii nu se împăcaseră cu ideea şI nu le venea să creadă că Amza putea fi mort, atâta vreme cât ei îl simţeau viu în sufletele lor. Sau, altădată, Amza filma o scenă undeva într-un sat. Curioşi, sătenii erau strânşi ciorchine în jurul echipei de filmare. La un moment dat, Amza observă că un moş se tot agita în mulţime zâmbindu-i şI făcându-i semne cu mâna. Cum îi prindea privirea, îndată moşul ţopăia ca un flăcăiandru gesticulând afectuos. “Mă, ne-om ştii de undeva”, gândeşte Amza şI se îndreaptă spre el. “Tataie, ne cunoaştem de undeva, om fi rude şI eu nu ştiu?, îl întreabă. “Păi cum să nu ne cunoaştem, mă, Nea Mărine, că de câte ori apari tălică la televizor, numai în ochii mei te uiţi, auzi, numai în ochii mei!” Aşa şi-l asumau oamenii pe Amza, ca pe un prieten drag care, atunci când apărea la televizor, le intra în case şi-n suflete uitându-se numai în ochii lor.
Firul luminii lui Amza Pellea
Deşi vremea a trecut “uşor, uşor, pe nesimţite”, ca-n scheciurile sale spuse în noaptea de Revelion, băileştenii nu numai că nu l-au uitat ci de câţiva ani îl comemorează pe 12 decembrie, data morţii sale. Miercurea trecută, la căderea serii, în parcul din centrul oraşului, la troiţa închinată lui Amza, meşterită în Ţara Lăpuşului, dezvelită şI sfinţită anul trecut de un sobor de preoţi, locuitorii din Băileşti s-au adunat cu mic, cu mare, pentru comemorarea locală numită “Firul luminii lui Amza Pellea”. Înaintea începerii manifestaţiilor primarul Băileştiului, Costel Pistriţu, spunea: “Din parc, de la troiţa marelui actor, se vor aprinde candelele şi se va merge în şir indian până la casa comemorială. Acolo, primul din şir aprinde candela, iar în acel moment se aprind luminile festive în oraş. Sensul este ca lumina lui Amza să dea lumină sărbătorilor de iarnă. Anul acesta am montat şI nişte proiectoare ca lumina noastră, de aici, de pe pământ, să ajungă până sus, la cerul de unde ne veghează sufletul lui Amza”. Viscolul pornit cu o zi înainte, care a urgisit întreaga Oltenie, nu i-a putut ţine în case pe băileşteni. Zeci de copii de şcoală, oameni în vârstă sau părinţi cu copii de mână au înţesat parcul. Prezent ca de fiecare dată, Liviu Dumitraşcu, finul lui Amza Pellea (soţia sa e nepoata actorului) se învârtea prin mulţime. Ţinea sub braţ o sticlă cu zaibăr şI câteva pahare să dea la oameni, pentru veşnica pomenire. “Adusăi nişte vin pentru pomenirea lu' naşu Amza, care pe 12 decembrie s-a hotărât să lase lumea asta rea şI să meargă într-o lume mai bună. De atunci, în fiecare an l-am pomenit. Amza a fost sufletul nostru, mare băileştean care ne-a arătat cum sunt de fapt băileştenii, oameni mari, su suflet mare, muncitori şI vorbăreţi”. După aprinderea luminilor de iarnă, cei prezenţi au aprins la rândul lor candelele şI-au pornit spre casa comemorativă. În viscolul alb, protejate în palme, luminiţele pâlpâiau viu, dând şirului uman înfăţişarea unei procesiuni de care numai cei aleşi au parte. În drumul lor spre casa lui Amza, pe la porţi, ieşeau oameni să ia lumină. În curtea unde s-a strâns adunarea se împart mere, covrigi şI nuci. După un timp, locuitorii s-au împrăştiat pe la casele lor pregătiţi să întâmpine sărbătorile cu Naşterea Domnului şI noaptea de An Nou. ŞI parcă încă mai aşteaptă ca în seara de Revelion să apară la televizor Amza Pellea, să înceapă cu “Auziţi, bă, fraţilor, uşor, uşor, pe nesimţite se scurseră şI zilele lui 2012...”, să le mai spună o poveste cu Sucă şI Nea Mărin, să le ureze de sănătate şI să închine împreună cu ei un pahar cu zaibăr, fala vinului oltenesc.
________________________________
