Un monarh constituţional: Carol I

Baronul Laveleye. Voiaj în România (3)
Impresii de călătorie, crochiuri sentimentale, amintiri despre oameni şi locuri, care denotă marele interes pe care l-a purtat României baronul belgian Emile de Laveleye. Paginile sale de memorialistică – traduse azi pentru prima dată în limba română – sunt utile şi în plan istoric. Le-am extras din cartea sa “La Peninsule des Balkans”, publicată în 1888, în urma voiajului întreprins în Europa orientală.    
__________________________

În timpul audienţei, regele Carol I îmi vorbeşte despre problema evreilor, la ordinea zilei, în România: "Occidentul, spune regele, şi chiar dumneavoastră, ceilalţi, domnii publicişti, sunteţi, în privinţa aceasta, foarte nedrepţi faţă de noi. La ce mi-ar folosi să vă spun că n-am nici o prejudecată în privinţa evreilor? M-am întors de la sărbătorile de la Iaşi, unde m-am aflat în mijlocul unei populaţii pe trei sferturi evreieşti; nicăieri, n-am avut o primire mai călduroasă. Pot fi şi primul care le recunoaşte aptitudinile comerciale şi am avut, recent, dovada. La ultimele noastre manevre militare, am fost sfătuiţi să încredinţăm serviciul de intendenţă unor furnizori creştini. În prima zi, aprovizionarea cu alimente a mers perfect. “Vedeţi, mi s-a spus, nu e necesar să recurgem la evrei.” A doua zi, însă, mâncarea a întârziat să vină, astfel că, într-a treia, armata risca să moară de foame. Am fost obligat, prin urmare, să cer, de urgenţă, să vină evreii. Fără furnizorii evrei, armata rusă, în ultima sa campanie, ar fi avut mult de suferit. Evreii ştiu să-ţi aducă, întotdeauna, tot ce-ţi doreşti, de la sticla de şampanie pentru ofiţeri până la tutunul ieftin pentru pipa soldatului. Israeliţii au o serie de calităţi rare: sunt inteligenţi, economi şi foarte activi; pentru noi, important e că sunt redutabili în domeniul economiei. Pe drept sau pe nedrept, singurul lucru de care societatea românească se teme este ca nu cumva evreii să monopolizeze suprafeţele de teren."

Departe de intrigi şi de mizerii
Observ că Regele Carol I şi-a înţeles şi îndeplinit perfect rolul său de monarh constituţional. Şi lui, dar şi ţării sale, acest sistem îi convine. Practica regimului parlamentar a dus aici, ca oriunde în lume, la crize penibile şi la situaţii complicate. Dar dacă monarhul se menţine în sfera elevată, care este propria lui sferă, departe de intrigi şi de mizerii, ocupându-se de interesele permanente ale ţării şi ajutând la progresul ei, atunci el îşi păstrează întreaga popularitate, iar naţiunea nu-şi poate decât sieşi imputa eventualele greşeli. Este exact ceea ce Louis-Philippe n-a înţeles şi, din această cauză, şi-a pierdut coroana. Este ceea ce nu vrea să înţeleagă nici regele Danemarcei, şi iată-l în stare de război deschis cu poporul său, unul dintre cele mai bune popoare din lume. Dacă şi prinţul Alexandru al Bulgariei l-ar imita pe vecinul său din România, nici el n-ar mai avea de ce să se plangă... şi nici bulgarii, bineînţeles.

O întâlnire cu C.A. Rosetti
La ziarul liberal progresist "Românul", sunt primit în modul cel mai elegant de unul dintre redactori, dl. Nicolae Xenopol, care se oferă să mă ghideze, oarecum, în timpul sejurului. El mă prezintă lui C.A. Rosetti, care, în calitate de preşedinte al Camerei, se bucură de o influenţă puternică şi binemeritată. Ilustrul patriot a cărui dramatică evadare, în 1848, a fost povestită în cartea lui Michelet, "Legendes du Nord", e încă destul de viguros; părul lui e de un alb argintiu, iar ochii, pătrunzători până la duritate, relevă o voinţă puternică şi un spirit clar. A murit, anul trecut.
“România, spune Rosetti, a făcut progrese uimitoare în practica libertăţii instituţionale. Ţara se autoguvernează, ne bucurăm de libertăţile cele mai depline şi, aşa cum vedeţi, viaţa noastră politică se derulează în linişte, ca în Belgia, fără alte furtuni decât cele ridicate, în Cameră, de partide, dar care nu sunt în măsură să agite întreaga ţară.”

“Prada aparţine întotdeauna învingătorului”
După câte înţeleg, românii se plâng, ca oriunde în lume, de schimbările dese din ministere şi, ceea ce agravează starea de lucruri, de obiceiul care se răspândeşte, din ce în ce mai mult, de a destitui sau a detaşa un mare număr de funcţionari de orice rang şi char magistraţi, după serviciile electorale făcute individual. Aici, mi se pare că s-ar potrivi faimoasa maximă a politicienilor americani: “Prada aparţine, întotdeauna, învingătorului". Adică, un lucru bine făcut pentru a otrăvi viaţa politică şi pentru a răspândi corupţia, fără a mai pune la socoteală dezorganizarea serviciilor publice! Consecinţele unei asemenea practici detestabile sunt mult mai funeste în Europa decât în America, unde rolul statului este foarte redus şi unde oamenii găsesc mai uşor posibilitatea de a-şi construi o carieră.

Iată ce se întâmplă, de exemplu, în Spania: “În Spania, există, la Ministerul de Interne, circa 1.500 de funcţionari, iar o schimbare de guvern duce la mutarea a circa 900 dintre ei; aceştia rămân pe tuşă, până când susţinătorii lor se întorc, după următoarele alegeri, când se schimbă, iaraşi, guvernul, iar jocul de-a numirile şi demiterile reîncepe. La fel stă situaţia şi în alte departamente ministeriale. De data asta, e vorba de a mulţumi diversele grupuri ale coaliţiei liberale care au, fiecare, un stat-major numeros. Nici nu ne putem închipui numărul incredibil de candidaţi care se prezintă şi care dau, fiecare în parte, asigurări că sunt vechi susţinători ai partidului." (Corriere de Madrid. Independance belge, 5 dec. 1885).
De câtva timp, Parlamentul român imită înţelepciunea Parlamentului ungar. El îl ţine la putere pe dl. Brătianu, tot aşa cum maghiarii îl ţin pe dl. Tisza, în folosul progresului constant şi al unei bune administrări a afacerilor statului.
Traducere din limba franceză de Tudor Cireş
Continuare în numărul viitor
____________________________________________

C.A. Rosetti şi Laveleye
Vom întâlni adeseori în cartea baronului Laveleye inspirate crochiuri ale personajelor politice – uneori şi ale celor mondene – ale epocii. Unul dintre aceste personaje este C.A. Rosetti (1816-1885), pe care profesorul belgian de drept internaţional îl întâlneşte într-o ultimă etapă a vieţii sale (Laveleye călătoreşte în Orient între anii 1883-1885, îşi scrie notele în 1886 – de aici şi amănuntul despre Rosetti: “a murit anul trecut” – şi le publică abia în 1887, în engleză, şi în 1888, în franceză). Despre participarea lui Rosetti la Revoluţia din 1848 s-au scris multe pagini; nu insistăm asupra lor. Atunci când l-a întâlnit Laveleye, C.A. Rosetti avea aproape 70 de ani. Desemnat de mai multe ori ministru sau preşedinte al Camerei Deputaţilor şi de două ori primar al Capitalei, Rosetti a avut o relaţie politică şi personală foarte strânsă cu regele Carol I (de altfel, s-a numărat printre miniştrii primului guvern din epoca lui Carol).
A fost unul dintre fondatorii Partidului Naţional Liberal, creat în anii 1874-1875, dar, la vremea la care Laveleye îl întâlneşte la Bucureşti, Rosetti intrase deja în conflict cu Ion C. Brătianu, iar la scurt timp, în 1884, avea să organizeze chiar o dizidenţă liberală. Cât despre “Românul” – ziarul a cărui redacţie o vizitează Laveleye în Capitală - să spunem că fusese înfiinţat în 1857 chiar de către Rosetti; era o publicaţie de esenţă liberal-radicală, care a jucat, în epocă, un rol important în susţinerea alegerii lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor şi în Ţara Românească (după ce, la 5 ianuarie 1859, fusese ales în Moldova). Timp de mai bine de patru decenii, “Românul” a fost “tribuna” de la care Rosetti a militat pentru unitate naţională şi pentru independenţă, ca şi pentru reforme democratice în tânărul stat unitar şi intependent, condus de Carol I. (Tudor Cireş)