Valea Plopului - Satul cu 26 de biserici

Intr-un an, satul sarbatoreste toate hramurile celor mai mari sfinti. Valea Plopului este unica in Romania. Nu pentru ca satul ar fi modernizat sau oamenii locului mai iesiti in lume decat altii. Ci pentru numarul de biserici pe care il detine: 26. Preotul satenilor s-a gandit ca pentru a fi mai aproape de Dumnezeu, cel mai bine ar fi sa inalte biserici. Asa s-a facut ca peste tot, la gradinita, la scoala, in curtile oamenilor, prin intersectii, pe dealuri sau prin vai, locasurile sfinte au impanzit satul. Daca-i o nebunie sau un lucru bun, localnicii nu prea indraznesc a zice. Caci, spun ei, cu supunere, "mai bine ne lasam pe mana preotului, care ne da haine si mancare!".

Prin Valea Plopului din judetul Prahova e bine sa o iei la picior. Sa mergi incet si cu rabdare si mai cu seama sa privesti in sus, catre cer. Sa te lasi ghidat doar de cladirile albe, cu turle bisericesti si de vorbele oamenilor din sat, mandri de avutia lor. De-ndata ai sa vezi o cruce inalta si semeatea cum rasare de dupa brazi, luminand in bataia soarelui. Langa ea, mai jos, o alta se iveste. Ba si a treia, subtire si micuta, dar stralucitoare ca o nestemata, brazdeaza cerul senin, de parca, pe bratele ei argintii ar fi stat toata Imparatia Cerului. Trei cruci. Trei biserici. Ciorchine, chiar in mijlocul satului. Le privesti pe fiecare in parte, doar cat sa rasufli o data, caci dintr-o parte vezi alta biserica, poate mai mica si mai scunda, in cealalta una mai mare si mai impunatoare. Intorci privirea si inca un locas sfant te face sa-ti duci mana la frunte si sa te inchini. Incerci sa le numeri. In zadar. Intr-o clipa insa, tanti Elena te dumireste. Ti-e dat sa vezi stranse la un loc, ca pe cea mai minunata si mai de pret comoara, ceea ce poate doar zeci de orase au impreuna: nici mai mult, nici mai putin de 26 de biserici ridicate in sat in mai putin de 15 ani.

"Noi nu mai zicem nimic!" Femeia sta in poarta. Acum, ca are cu cine vorbi, nu mai pridideste in a-l lauda pe omul care "ne-a scos la lumina", parintele Nicolae Tanase. Ba ca mai mereu le aduce haine pentru copii, ba ca, atunci cand barbatul sau a cazut bolnav la pat, parintele de-ndata s-a urcat in masina si l-a dus pana la Bucuresti, la Spitalul Fundeni, ba ca nu-i copil sarman de care sa nu ingrijeasca si tanara de oriunde din tara asta, aflata la ananghie, pe care sa nu o ajute. Le spune pe toate dintr-o rasuflare. Apoi sta o clipa si socoteste, de teama ca nu cumva sa fi uitat vreun amanunt. Zambeste in coltul gurii, mandra nevoie mare, caci zice ea, "asa ceva nu cred sa se mai fi vazut prin alte parti. La noi e unicat. C-o fi o nebunie, ca n-o fi, nu mai conteaza, nu mai zicem nimic. La inceput ne-am mirat si noi cand am vazut ca parintele tot construieste fara sa termine pe vreuna pe de-antregul, dar pe urma, am zis: ce poate sa ne strice?".

O biserica la 11 familii. Pe ulita inecata in namol, cativa mesteri tarsesc ghetele innoroite, carand in spate baloti de scandura. Parintele Tanase le-a dat misiune clara: sa se apuce de lucrul inceput de ceva vreme si stagnat din lipsa banilor la una dintre bisericile din sat. De altfel, dupa cum insusi preotul Tanase marturiseste "in afara de vreo doua biserici, nici una nu este terminata. Uneia ii lipseste pictura, alta trebuie tencuita si in mai toate avem nevoie de caldura". Preotul Nicolae Tanase nu se ingrijoreaza insa. Stie ca toate au randuiala lor. "Aveam 21 de ani cand am fost repartizat aici. Primul lucru pe care l-am facut a fost sa construiesc un veceu. Oamenii au inceput sa zica, indignati: avem un preot care a venit si a construit un veceu. Apoi am construit o fantana. Satul iar a inceput sa vorbeasca. Cand m-am apucat de construirea primei biserici din sat, caci pe vremea aceea singura biserica existenta fusese daramata la cutremurul din ’77, mesterii au vrut sa mearga la toaleta. Le-am spus atunci: "Nu puteti merge, ca doar ati spus ce-i trebuie parintelui toaleta?". Apoi au vrut sa bea apa. Le-am zis: "Nu puteti bea apa, ca doar v-ati plans de ce fac fantana". De-abia atunci oamenii au inteles si au inceput sa aiba incredere in deciziile mele. Cu ajutorul lor am reusit sa construim 26 de biserici. Daca ei nu-mi dadeau voie, mana de lucru si oaresce bani, nici ca reuseam sa fac toate acestea", spune parintele, sfiindu-se sa vorbeasca prea mult de realizarile sale. "Sa ridici biserici este un lucru normal, numai ca majoritatii ii pare ceva iesit din comun", ne explica preotul, mai cu seama ca este constient de vorbele unora care au inceput sa carcoteasca pe la coltul strazii cum ca, in loc sa se faca atatea biserici, mai bine dadea banii nevoiasilor. Parintele nu se necajeste. Se uita in ochii celor mai bine de 250 de oameni care vin la biserica si stie ca a facut un lucru bun. I-a apropiat de Dumnezeu. A adus in Casa Domnului copii care altadata injurau, furau si nu pridideau cu certurile cu parintii. A determinat zeci de gravide, unele doar de 14-15 ani, sa se razgandeasca, atunci cand in minte le venea ca unica solutie de a scapa de rusinea satului, avortul. Cu toate astea, parintele nu poate sa stea locului atata vreme cat, zice el, "nu o sa-i conving si pe cealalti sateni sa vina la slujba".

Povesti... Nu intamplator, Nicolae Tanase a construit biserici peste tot unde a gasit loc si ingaduinta oamenilor: in curtea scolii, a gradinitei, in ograzile a trei oameni, pe dealuri, la raspantii de drumuri, in tabara de copii si mame nevoiase pe care le-a luat in grija. Ba mai mult, din dorinta de a cinsti viata daruita de Dumnezeu, parintele a inaltat si o biserica-monument in memoria celor 17 milioane de copii morti prin avort de la Revolutie incoace. "Avem si o biserica a copiilor, in care prichindeii se strang si se face slujba cu ei, baietii stau la strana si canta. Asa au invatat cantecele bisericesti si zeci de rugaciuni", ne povesteste Cristi, cantaret si pictor, mana dreapta a parintelui. Si arata catre scaunelele mici si joase ale prescolarilor, asezate semicerc in jurul stranei. S-a ajuns astfel ca in satul Valea Plopului sa fie mai mereu mare sarbatoare, mai cu seama ca, datorita puzderiei de locasuri sfinte, oamenii au ajuns sa praznuiasca la toate sarbatorile mari, hramurile bisericilor. "Biserica aceasta poarta hramul sfantului Ioan Botezatorul", spune Cristi si arata catre o bisericuta care mai are mult pana sa fie terminata. "Regula de mult stabilita aici este ca sarbatoritii sa pregateasca tuica fiarta, slanina si alte bucate pentru tot satul si sa sarbatorim la biserica care poarta hramul", povesteste dascalul. Slujbe se tin cu randul, la mai toate bisericile, iarna insa doar intr-una, singura in care se poate face focul.

Parintele samaritean. In satul cu case randuite, cand in poala vaii, cand pe culmea dealului, s-au adunat oamenii nevoiasi asemenea bisericilor. Zeci. "Parinte, am venit sa ma ajutati!" Atat a spus Ionela, o tanara de 22 de ani, cand a sosit in parohia preotului Tanase. Si preotul a si dat randuiala sa i se pregateasca un pat cald si o ciorba fierbinte. Zgribulita toata si cu ochii rosii, strangea la piept un baietel de doar cateva zile. Parintii au izgonit-o de la casa lor ca pe o cersetoare, iar tatal copilului, plecat in Spania, habar n-are ca undeva, pe drumuri de tara, copilul sau exista. "Nu l-ar accepta in veci. Aici ne-au primit ca si cum eram familia lor. Ne-au dat si haine, si mancare. De toate", spune Ionela si-i infige copilului in gura mai zdravan biberonul. Tanti Lenuta, o femeie rotofeie, a ajuns cu cei sase copii la mila parintelui Tanase cand, cu 13 ani in urma, a plecat din Suceava, de la barbatul sau care o obliga sa omoare copilul care tocmai prinsese viata in pantecele sale. Parintele a gazduit-o si, mai mult, pentru mancarea pe care o face zilnic celor cu care sta in curtea uneia dintre biserici, dar si mesterilor constructori, femeia primeste si cativa banuti, cat sa poata cumpara cate ceva copiilor sai pentru scoala.

Motivatie divina. Cu pantalonii plini de noroi pe margini, cu barba lunga si neagra, in care au inceput sa apara, de timpuriu ce-i drept, fire albe, parintele Tanase nu pridideste cu drumurile. Cand in Valea Plopului, urmarind lucrarile la biserici si asigurandu-se ca traiul celor peste 20 de oameni aciuati in curtea din spatele unei biserici este bun. Cand in Valea Screzii, "o ulita", cum ii spune preotul, unde a construit casute pentru 218 persoane, de la copii de 1 an si 6 luni pana la femei cu pruncii alaturi, in cadrul fundatiei careia i-a pus bazele din 1994, "Pro-Vita pentru Nascuti si Nenascuti". Se bucura pentru ceea ce a realizat si nu ar pregeta sa mai ridice inca o biserica, "daca este nevoie", caci zice el, "asa ne simtim mai aproape de Dumnezeu si poate Cel de Sus ne mai iarta din pacate!"

Un preot neobosit

"Nu-i zi in care sa nu ma duc sa cersesc pe undeva bani, pe la firme, pe la episcopi, pe unde pot!", spune parintele. Aflam astfel ca unele biserici s-au ridicat si din donatiile oamenilor impresionati de desfasurarea de forte din Valea Plopului. Un roman care lucra la 11 septembrie 2001 la World Trade Center, in America, a adus slava lui Dumnezeu pentru ca l-a scapat din infern, inaltand o biserica. Altii au donat terenul si o parte din bani pentru a se ridica un alt locas sfant. Iar parintele, pentru a nu pierde o bucata de pamant a turnat fundatia si peretii unei biserici impreuna cu 36 de oameni intr-o zi si noapte. Iar pe timpul lui Ceausescu a refacut o alta, lucrand ziua cu copii de nici 7 ani, carora securistii nu le faceau nimic, si noaptea aducand mesteri.

Salvare. La Valea Screzii, prin grija parintelui Tanase, si-au gasit adapost si liniste peste 200 de copii si mame