"Visul spaniol" - Faiantarii nostri din Castellon de la Plana

In provincia spaniola Castellon de la Plana traiesc 60.000 de romani. In Alcora auzi vorbindu-se romaneste la orice colt de strada. Invadati de emigrantii veniti din Romania, Maroc sau America de Sud, spaniolii au devenit minoritari. "Noi suntem cei mai multi", se mandresc romanii. Cei mai multi, deveniti faiantari in industria ceramica, traiesc "visul spaniol".

Oficial, aproape 40.000 dintre emigrantii romani din Spania traiesc in provincia Castellon de la Plana. In realitate, numarul lor se apropie de 60.000. Pentru cei care nu s-au stabilit in capitala regiunii, Castellon, munca la una dintre fabricile de gresie si faianta din zona reprezinta "visul spaniol".

Regiunea de est a Spaniei este renumita pentru industria ceramica. In Castellon de la Plana sunt aproape 140 de fabrici care exporta faianta si gresie in toata lumea. Majoritatea celor care lucreaza in aceste fabrici sunt romani.

ACASA. Alcora este o localitate aflata la 10 kilometri de Castellon. "E un sat, ca la noi la tara, dar cu blocuri", imi spune Razvan, un tanar ajuns in Spania de aproape un an. Seara, cand oamenii se intorc de la munca, la orice colt auzi vorbindu-se romaneste. Numarul emigrantilor l-a intrecut de mult pe cel al spaniolilor. "Noi suntem cei mai multi", spune Elena, care se afla de patru ani in Alcora. Aici nu s-au facut niciodata controale. Majoritatea romanilor au stat ani buni fara acte, muncind la negru. Femeile faceau menaj sau ingrijeau copii si batrani. Barbatii lucrau in constructii. Salariile erau insa mici si abia ajungeau pentru acoperirea cheltuielilor lunare. De aceea, cei care au reusit sa obtina actele de rezidenta si permisul de lucru in Spania s-au indreptat catre fabrici, pentru "o munca".

AJUTOARE PENTRU MASINI. "Ceramica Altenar" este una dintre fabricile in care lucreaza cei mai multi romani. "Primul roman a ajuns la noi in fabrica in urma cu 5 ani. Avea acte si voia sa munceasca. De atunci, multi au venit si au plecat", spune directorul Alfonso Alcon. Acesta recunoaste ca romanii au "mala fama" (n.r. - faima proasta), dar spune ca nu a tinut cont de asta niciodata atunci cand a angajat un om. "Cunosc faima romanilor… Nici la noi nu e padure fara uscaturi. Si nu poti pedepsi pe cineva pentru ceva ce a facut un compatriot de-al sau. Daca mie imi demonstreaza ca poate si vrea sa munceasca aici, poate sa fie roman, marocan, ecuadorian, columbian, spaniol nu conteaza. Eu il angajez! Uite, in sectia de smaltuire am, din 11 muncitori, patru romani. La cuptor, patru din cinci, iar la clasificare la fel. Doi dintre romanii de aici ocupa functii de raspundere si sunt responsabili pe sectiile unde lucreaza".

MAI MULT. Filostenia Dobra sau Filo e din Arad, are aproape 30 de ani, doi copii si e o mana de om. Sta in fata ecranului de comanda al masinii de clasificat si impachetat gresie si, din cand in cand, apasa incruntata cu un deget pe ecran, ca si cum ar vrea sa-i arate masinariei cine-i seful. Un barbat in salopeta se apropie si se uita lung la "clasificator". Filo da drumul unei ploi de cuvinte spaniole, incercand sa-i explice mecanicului unde e defectiunea. Nu se pricepe, dar computerul ii spune cu exactitate care sectiune a masinii e afectata si din ce cauza. "Ba, in unele cazuri, imi da si solutii posibile. Pe unele as putea sa le rezolv si singura, fara mecanic, dar sunt obligata sa-l chem, pentru ca asta e treaba lui", zice Filo razand.

E de opt ani in Spania si de doi la "Altenar". In tot acest timp a invatat, zice ea, sa nu se lase calcata in picioare. A ajuns sef la sectia de clasificare a fabricii in toamna lui 2006 si, spune, munceste mai mult ca toata lumea. "Eu aici am program standard - sapte zile schimbul unu, sapte - schimbul doi, sapte - schimbul trei si sate zile libere. Asa au toti muncitorii. Numai ca eu, ca si responsabil de sectie, niciodata nu imi termin programul dupa opt ore. Trebuie sa fiu disponibila 24 de ore din 24. Parca as fi chirurg!"

Ia 1.500 de euro pe luna. "E dublu fata de cat luam cand am ajuns aici, cand lucram ca menajera sau chelner. Dar, pentru cat muncesc, e putin. Un spaniol care ar fi fost angajat pe munca mea lua cel putin 2.000 de euro", spune Filo.

CASTELLON. Terasele din Piata Centrala sunt pline in fiecare seara de romanii care ies la o bere si la un pahar de vorba. Romaneasca…

PLUS SI MINUS. Langa banda fierbinte pe care ies placile de ceramica din cuptor sta Ionut. A venit din Targoviste acum patru ani si a muncit in constructii pana acum trei luni. S-a casatorit in Spania cu o romanca, si-a facut un imprumut la banca si au cumparat un apartament in Villareal. Acum face zilnic naveta, 60 de kilometri, ca sa ajunga la serviciu, la "Ceramica Altenar" din Alcora. "Cand eram singur, mergea sa lucrez in constructii. Nu aveam munca fixa, dar eram platit bine. Acum suntem doi si am nevoie de un serviciu stabil, sa pot plati rata la banca si sa-mi intretin sotia. Asa ca am apelat la o firma de intermediere, de «trabajo temporal», cum se numeste aici, si ei m-au adus in fabrica", povesteste Ionut. In cateva zile ii expira contractul de muncitor temporar, iar directorul va trebui sa decida daca il pastreaza sau nu. Alfonso Alcon spune ca nici nu se pune problema ca Ionut sa fie trimis acasa. "De oameni ca el avem nevoie aici. Daca lui ii convin conditiile, ii facem contract." 21 de zile de munca pe luna platite cu 1.200 de euro ii surad targovisteanului. Ionut scapa o injuratura printre dinti si se repede sa salveze placile de ceramica. "’Tu-ti mama ta azi si maine! Ce ard astea! Se incurcara pe banda…", zice el cu naduf.

MENTALITATE

Ionut crede ca in Romania nu se va indrepta nimic daca nu se schimba mentalitatile. "Romanii gandesc ca pe vremea comunismului - sa-ti dea statul, sa-ti faca statul. Pana cand cei care au invatat ca trebuie sa te descurci si sa nu astepti nimic de la nimeni nu se vor intoarce, totul va ramane la fel."

VIATA "ALTFEL"

Alfonso Alcon, directorul "Ceramica Altenar", e multumit de romanii din fabrica lui. "Eu incerc sa-i inteleg pe romanii care vin in Spania. Nu pleaca din Romania, pentru ca le e bine acolo. Nu se descurca… Iar cand ajung aici, vad viata altfel. Au o familie la 4.000 de kilometri pe care trebuie sa o scoata la lumina. Eu am familia aici dar, de la o anumita varsta noi ne gandim - OK, am muncit, am ce-mi trebuie, nu mai am nevoie de 1.500 de euro pe luna. Si atunci ne cautam munca de birou, mai lejera. Iar posturile din fabrici sunt ocupate de emigranti, pentru ca ei isi cunosc valoarea muncii. Si ii invata si pe spanioli sa o faca."

Foto: Gabi Boholt