Visul spaniol - Muzicantii din Madrid

Au 50 de ani, studii superioare si-si castiga traiul cantand la vioara in piete sau la guri de metrou. Sunt doi romani care au pus bazele sin-gurei orchestre ce canta pe strazile Madridului. Visul lor de a patrunde in industria muzicii capata contur.

Marin Raica/JURNALUL NATIONAL UN PRIM PAS... Dupa ani de cantat pe strazile Madridului, cei doi romani au devenit cunoscuti, sustinand spectacole in teatre si licee

E singura orchestra ce canta pe strazile Madridului, vrajind cu muzica lui Bach sau a lui Vivaldi si pe cei mai sceptici si fini cunoscatori. Doi dintre ei, cei care au pus bazele orchestrei, sunt romani. Au trait zile in care au castigat doar doi euro de persoana, altele in care erau fugariti de politisti. N-ar renunta insa la visul lor de a fi recunoscuti in lumea muzicala nici daca ar mai trebui sa faca foamea inca ani buni de-acum.

E sambata seara. Pe cea mai scumpa strada din lume, Preciados, lumea a blocat circulatia. De departe, muzica razbate printre zgomotele masinilor si vorbele agitate ale oamenilor de toate natiile. Tinerii, asezati pe bordura, cu aparatele foto in mana, incercau sa fure din atmosfera de sala de spectacole. In mijlocul lor, cinci oameni in toata firea dadeau un adevarat spectacol. Trei viori, un violoncel si un contrabas vibrau la unison, lasand cu gura cascata zeci de persoane venite la cumparaturi in unul dintre cele mai mari supermarketuri: El Corte Engles. Cu partiturile prinse cu carligul de rufe, cei cinci muzicieni strunesc arcusul instrumentelor cu o tehnica de invidiat. "Bravooo!", se auzea dupa fiecare piesa interpretata, si zeci de maini se ridicau in aer, aplaudand. Cei cinci isi pleaca capul in semn de multumire. Dupa mai bine de o ora de cantat, am aflat ca cel care a pus bazele orchestrei este roman get-beget, din Bucuresti: Daniel Costea. In stanga lui, un alt roman violonist care a impresionat multimea cu talentul sau: Stefan Tajti. Nici unul si nici altul nu mai sunt la prima tinerete, dar dorinta de a-si realiza visurile a fost atat de puternica, incat de ani in sir, chiar si acum, indura traiul in camarute mici si scumpe sau mesele saracacioase cu unele dintre cele mai ieftine alimente: orez, lapte sau cartofi.

PRINTRE INGERI SI DRACI. Daniel Costea a ajuns in Spania acum cinci ani. Doua luni a tremurat de frig si de foame, tot asteptand ca un prieten sa-l ia ca angajat la firma sa de costructii. Dupa alte doua luni, timp in care de-abia se acomodase cu munca, firma a dat faliment. S-a vazut iar fara loc de munca si fara o letcaie in buzunar, ba chiar cu vreo 600 de euro datorii. "Spania e o jungla. Daca scapi de escrocii romani, dai de cei spanioli, te afli tot timpul intre ingeri si draci", spune Daniel Costea, fara insa a se plange. S-a invatat cu greul. In Germania, impartea ziare si anunturi publicitare sau lucra prin restaurante. Nici Romania nu i-a oferit prea multe satisfactii, "atata tot ca as fi putut sa am casa mea", marturiseste violonistul. A plecat din tara nu pentru ca nu ar fi avut un loc de munca, mai cu seama ca facuse trei ani de Conservator si a avut ca dascali pe mari maestri ai viorii: Schwartzman Beno si Ladislau Csendes. A preferat insa altceva in locul meseriei de reparator de instrumente sau de sofer pe tir. Visa sa aiba propria orchestra. Sa-si infiinteze o agentie de management artistic si sa impresarieze oamenii talentati. "Pana atunci stiu ca mai e cale lunga, dar nu am devenit cunoscuti. Suntem, practic, singura orchestra care canta pe strazile Madridului", povesteste Daniel, stergandu-si fruntea de sudoare. Isi aminteste de inceputurile sale, cand, cu vioara la subrat, cutreiera strazile Madridului, avand grija sa nu intalneasca politisti, cantatul in strada fiind interzis. Nu uita nici de cosmarul prin care a trecut cand vioara cu care venise de la Bucuresti si care valora peste 1.000 de euro i-a fost furata. "Mi-a cumparat o chinezarie pe care am dat cam 100 de euro, pentru ca mai mult nu-mi permiteam. Cine crede ca aici gasesti caini cu covrigi in coada o sa ia teapa!" In 2001, cand a respirat pentru prima data "aerul imbacsit" al Spaniei, a locuit intr-un apartament cu inca sapte persoane. Iar ca un muzicant sa poata ocupa locul corespondenta la metrou, trebuia sa se trezeasca la ora 4:00, ca la 5 fara un sfert sa fie acolo, altfel risca sa ti-o ia altcineva inainte. "Corespondenta e acolo unde se intersecteaza mai multe linii si implicit trecatorii sunt mai multi. Timp de doua ore, pana la 7:00, cand ei incepeau sa soseasca la metrou, stateai degeaba, doar iti pazeai locul", ne explica Daniel singurul mecanism prin care putea sa stranga o bruma de bani din muzica. Daniel insa a refuzat sa se vada infrant. Si a continuat, largindu-si din ce in ce mai mult echipa de oameni. Desi au fost dati cand la sfarsitul zilei suma pe care o adunau fiecare era de 2 euro.

Marin Raica/JURNALUL NATIONAL INITIATOR. Daniel Costea este romanul care a pus bazele orchestrei

CU CONSERVATORUL IN STRADA. Stefan Tajti, la fel ca si Daniel, are 50 de ani. Numai el stie cate orase din Romania a schimbat pana sa-si incropeasca o gospodarie: Borsa, Bacau, Piatra-Neamt, Roman. Ajuns in Bucuresti, Stefan s-a apucat de Conservator la varsta la care cei doi baieti ai sai faceau liceul. A terminat si facultatea si masterul, s-a angajat la un liceu ca profesor de muzica, dar neajunsurile erau parca din ce in ce mai mari. A preferat sa vina in Spania si sa cante in strada. Nici o afacere pe care o incepuse in Romania nu-i reusise: atelierul foto, cel de servicii funerare, toate au esuat. Nu se sfieste sa spuna tare si raspicat ca-si canta muzica pe strada, si nici nu face caz de succesul pe care il are la public. Cand se infatiseaza oamenilor sta drept in fata lor, ii priveste in ochi si le ofera "muzica de calitate". La gura de metrou, in piete sau in preajma magazinelor mari, Stefan isi sprijina vioara pe umar si incepe sa cante. "Cu timpul, lumea a inceput sa ne ceara sa cantam la nunti, la tot felul de sarbatori, ba chiar in scoli, colegii, pentru a educa copiii in spiritul muzicii", spune Stefan. Impreuna cu Daniel se zbate pentru succesul suprem: patrunderea lor in industria muzicala. Caci, indiferent cat de greu i-a fost, n-ar da muzica pentru nimic altceva. Un singur lucru spune ca ar schimba, si ochii sai albastri, pierduti intr-un punct, certifica vorbele sale: "Nu m-as mai lasa strivit de sistem si nici coplesit de toate piedicile. As investi mai mult in mine. Poate ca pana acum as fi reusit sa fiu dirijor intr-o orchestra de camera, ceea ce mi-am dorit inca de la inceput!".

PRIMII PASI. Daniel si Stefan sunt doi romani care accepta sacrificiul in favoarea visului. Sunt constienti insa ca evolutia lor artistica pe strazile Madridului e doar o cale de supravietuire. Cu bani putini, dar cu sperante mari, chiar la o varsta la care nu multi s-ar incumeta sa porneasca pe un drum presarat cu cativa centi aruncati in cutia unei viori, cei doi violonisti isi traiesc viata fara regrete. In Romania, bilantul de sfarsit de an se rezuma la suma de bani castigata. Acum, la pasii pe care i-au facut catre semnarea de contracte cu teatre si sali de spectacole. Pentru moment, strada ii gazduieste primitoare, iar publicul ii rasplateste cu aplauze si consideratiune pentru talentul de care dau dovada.

PIERDERI

Dorind sa intre in legalitate, Daniel Costea a mers la Politie, pentru a cere aprobare sa cante pe strada. Nu s-a putut. Cu timpul insa, a reusit sa obtina rezidenta, ba mai mult, a inceput sa lucreze autonom, platind statului o parte din veniturile spectacolelor sale. "Atunci cand cantam intr-o sala de teatru, de exemplu, noi dam chitanta celui care ne plateste. Cheltuielile noastre sunt foarte mari. Cam 20% din castigul nostru pe un an se cheltuiesc pe corzi, arcusuri, pe intretinerea instrumentelor", explica Daniel Costea.