W.A. Mozart a fost intr-adevar otravit?

DILEMA - Un amant gelos, francmasonii sau cauze naturale Un copil-minune in lumea muzicii, Wolfgang Amadeus Mozart a inceput sa cante pentru aristocratia Europei si si-a compus primele lucrari la varsta de sase ani. 30 de ani mai tarziu, aflat la apogeul carierei, a murit dupa o scurta suferinta la Viena. Fusese oare otravit?

Decenii mai tarziu, Sophie Haibel, sora mai mica a sotiei lui Mozart, Constanze, isi mai amintea inca strania premonitie. In prima duminica din decembrie 1791, se afla in bucatarie, unde pregatea o ceasca de cafea pentru mama sa. Cu o zi inainte fusese la Viena ca sa-si viziteze cumnatul care se imbolnavise, dar revenise cu vesti imbucuratoare. Acum, in timp ce astepta sa fiarba cafeaua, Sophie privea fix, cazuta pe ganduri, flacara aprinsa a unei lampi cu gaz si se gandea la sotul suferind al surorii sale. Deodata flacara s-a stins "complet, de parca n-ar fi fost niciodata aprinsa", avea sa scrie ea mai tarziu. Cuprinsa de un presentiment ingrozitor, a fugit la mama sa, care a sfatuit-o sa se intoarca acasa la Mozart fara intarziere.

BOLNAVUL. Constanze si-a intampinat sora cu un sentiment de usurare, povestindu-i ca Mozart avusese o noapte agitata, si a rugat-o sa ramana. "Ah, draga mea Sophie, cat ma bucur ca ai venit, a spus muzicianul. Trebuie sa stai la noapte aici si sa vezi cum mor". Langa el se afla un tanar asistent, caruia Mozart ii dadea instructiuni pentru a incheia ultima sa compozitie, un recviem. A fost chemat un preot, apoi un medic; la 12:55 dimineata, pe data de 5 decembrie 1791, Mozart murea. Peste nici doua luni ar fi implinit 36 de ani.

COMENZI. Mereu in lipsa de bani, Mozart lucrase intr-un ritm febril pentru a incheia comenzi importante pe care le primise in cursul anului, iar prietenilor si rudelor le parea tensionat si epuizat de prea multa munca. Dar cand a cazut la pat pe 20 noiembrie, nimeni nu a banuit ca putea fi vorba de o boala fatala. Georg Nikolaus Nissen, cel de-al doilea sot al lui Constanze, a consemnat simptomele in biografia pe care i-a dedicat-o compozitorului in 1828. "Boala a inceput cu umflarea mainilor si picioarelor si o aproape totala incapacitate de a se misca; apoi au urmat varsaturi bruste, si aceasta se numeste febra miliara acuta".

Mozart insusi banuia ceva necurat la mijloc. Cu cateva saptamani inainte sa moara, i-a spus lui Constanze ca fusese otravit: "Cineva mi-a dat acqua toffana si a calculat exact data cand voi muri". O otrava inodora si cu actiune lenta, pe baza de arsenic, acqua toffana isi tragea numele de la Giulia Tofina, o vrajitoare italiana din secolul al XVII-lea, care inventase potiunea si o vindea asa-zisilor criminali. Mozart aiura si ajunsese sa creada ca recviemul, pe care i-l comandase un necunoscut, era destinat propriilor sale funeralii.

Pe 31 decembrie 1791, un ziar berlinez informa asupra mortii compozitorului si specula in privinta cauzei acesteia. "Deoarece trupul i se umflase dupa moarte, s-a crezut ca fusese otravit".

Dar cine sa fi dorit moartea lui Mozart?

INVIDIE. Cu numai cinci ani mai varstnic decat Mozart, Antonio Salieri fusese numit in 1774 compozitor la Curtea imparatului Iosif al II-lea, la varsta de numai 24 de ani. Cand Mozart a ajuns la Viena sapte ani mai tarziu, italianul era cel mai de seama muzician al capitalei austriece. Salieri era un compozitor facil si prolific, printre elevii sai avand sa se numere mai tarziu Beethoven, Schubert si Franz Liszt. Dar in Mozart el a recunoscut imediat un rival. Putini erau cei care se indoiau in cercurile artistice vieneze de invidia pe care o avea Salieri fata de Mozart, iar acesta din urma nu facea nici un secret din dispretul pe care-l nutrea pentru compozitorul Curtii.

Salieri a trait sa vada intreaga Viena sarbatorind 50 de ani de la numirea sa in calitate de compozitor al Curtii in 1824. Dar cu un an inainte facuse o declaratie surprinzatoare. In octombrie 1823, un elev de-al lui Beethoven, Ignaz Moscheles, i-a facut o vizita batranului Salieri, la acea vreme internat intr-un spital de la marginea orasului. Nereusind sa vorbeasca decat in franturi de fraza si preocupat de moartea sa iminenta, Salieri a jurat ca "nu este nici un strop de adevar in acest zvon absurd; stii, cum ca l-as fi otravit pe Mozart". La mijloc era doar rautate, i-a spus lui Moscheles; "Spune lumii… ca batranul Salieri, care va muri curand, ti-a spus asa". O luna mai tarziu, Salieri a incercat sa se sinucida. Cei care l-au vizitat pe patul de moarte povesteau ca delira despre rolul pe care l-ar fi avut in moartea lui Mozart si voia sa-si marturiseasca pacatul. Biograful italian al lui Haydn, Giuseppe Carpani, a incercat sa salveze onoarea compatriotului sau. A cautat un medic care fusese consultat in faza finala a bolii lui Mozart si a obtinut de la acesta diagnosticul de febra reumatica. Daca Mozart fusese otravit, a intrebat Carpani, unde erau dovezile? "Inutil sa mai intrebati. Nu exista nici o proba si este imposibil sa se mai gaseasca una vreodata".

Dupa moartea sotului ei, Constanze si-a trimis fiul sa studieze cu Salieri. Intrebat despre zvonul conform caruia compozitorul Curtii ii otravise tatal, baiatul a declarat ca Salieri nu-l omorase pe Mozart, dar in schimb "nu incape indoiala ca ii otravise viata cu intrigi".

GELOZIE. Un al doilea suspect in banuita crima a fost Franz Hofdemel, un confrate din loja masonica careia ii apartinea compozitorul, a carui tanara si atragatoare sotie, Magdalena, s-a numarat printre ultimii elevi ai lui Mozart. La cateva zile dupa moartea lui Mozart, Hofdemel si-a atacat cu salbaticie sotia insarcinata, mutiland-o si desfigurand-o cu lovituri de cutit pe fata, gat si brate, dupa care si-a luat viata. Magdalena a supravietuit si cinci luni mai tarziu dadea nastere unui copil despre care gurile rele spuneau ca ar fi fost al lui Mozart.

INMORMANTAREA. Cum in momentul mortii sotului sau Constanze era stramtorata financiar, ea a ales cea mai necostisitoare inmormantare; s-a estimat ca ar fi fost vorba de 30 de dolari. Pe data de 7 decembrie, la ora 2:30 dupa-amiaza, trupul neinsufletit a fost dus la Catedrala Sfantul Stefan, unde cativa apropiati au participat la slujba intr-o capela laterala.

Ploaia amestecata cu zapada se spune ca ar fi impiedicat cortegiul sa insoteasca dricul pana la Cimitirul St. Marx, aflat la jumatate de ora distanta; astfel ca nimeni nu a fost de fata ca sa poata nota locul in care a fost depus trupul in mormantul anonim. Constanze, care mai tarziu a explicat ca ea crezuse ca biserica se va ocupa de punerea unei cruci sau a unei pietre la mormantul sotului ei, nu s-a ingrijit in nici un fel de mormantul lui Mozart. De-abia in 1859 a fost ridicat un monument funerar in Cimitirul Sfantul Marcu, amplasarea sa facandu-se cu totul aleatoriu.

RAZBUNAREA

In lunile de dupa moartea lui Mozart, mai circula inca un zvon: compozitorul ar fi fost pedepsit pentru ca dezvaluise secrete francmasonice in Flautul fermecat. Aceasta opera alegorica a avut premiera la Viena pe 30 septembrie 1791, cu Mozart insusi la pupitrul orchestrei, si a repurtat un mare succes de public, dar si de critica. Printre admiratori se numara si Salieri, care l-a insotit pe Mozart la o reprezentatie ulterioara si - dupa cum i-a scris Mozart cu mandrie lui Constanze - i-a declarat ca nu mai vazuse un "spectacol atat de frumos si incantator". Desi unii dintre confratii francmasoni ai lui Mozart poate au fost surprinsi de Flautul fermecat, compozitorul si libretistul sau, Emmanuel Schikaneder, au folosit opera pentru a propaga idealurile de curaj, dragoste si fraternitate ale societatii secrete in randurile unui public mai larg. Francmasonii din Viena nu numai ca nu au fost ofensati de opera, dar chiar i-au comandat lui Mozart si o cantata, pe care acesta a compus-o in cateva zile, intre premiera Flautului fermecat si izbucnirea bolii fatale. La cateva zile dupa moartea lui Mozart, marele maestru al lojii din care acesta facea parte i-a adus un omagiu numindu-l "cel mai iubit si valoros" dintre membrii sai si s-a referit la trecerea sa in nefiinta ca la "o pierdere ireparabila".

PRESUPUNERILE MEDICILOR

Moartea misterioasa a lui Mozart si inmormantarea pripita au constituit subiectul unor speculatii si dezbateri intense vreme de doua secole. In 1966, un medic elvetian pe nume Carl Bar a respins ca amatoristic si lipsit de profesionalism diagnosticul de "febra miliara acuta" pus la vremea respectiva. Bazandu-se pe dovezi ramase de la medicul lui Mozart, doctorul Nicolaus Closset, Bar a sugerat ca de vina fusese febra reumatismala. In 1984, un alt medic, Peter J. Davies, a publicat o analiza si mai documentata a istoriei medicale a lui Mozart si a bolii sale fatale. In 1762, anul in care geniul muzical in varsta de sase ani a avut concertul sau de debut si si-a inceput activitatea componistica, Mozart a contractat o infectie streptococica a sistemului respirator. Efectele unei astfel de infectii pot aparea luni sau chiar ani mai tarziu. Copilul a suferit ulterior de amigdalita, febra tifoida, variola, bronsita si hepatita de tip A.

In fiecare sambata, Jurnalul National va ofera "Mistere ale istoriei". Povestiri romantate despre diferite evenimente istorice, oameni de seama - conducatori, exploratori sau savanti - vin sa completeze o pagina care se vrea, in primul rand, o agreabila lectura de sambata. Suntem ajutati in acest demers de lucrarea "Mari enigme ale trecutului", aparuta la Editura Reader’s Digest.