DECEMBRIE 1989 - 15 ANI DE LA REVOLUTIE
BUCURESTI â89 - Blindatele Armatei, militienii si securistii au invadat Piata Universitatii
Fortele Ministerului de Interne au actionat neasteptat de prudent in primele ore de dupa dezorganizarea mitingului.
ALEX MIHAI STOENESCU
DISPOZITIVUL. TAB-urile au intrat in forta in Piata Universitatii
|
ORDINELE LUI MILEA. Studierea manevrelor facute de fortele M.Ap.N. in intervalul orar 15:00 - 18:30, asa cum rezulta din Documentarul comandantului Armatei 1, arata o succesiune de ordine ale ministrului Milea pentru: angajarea unui numar sporit de blindate, imprastierea manifestantilor din strada, stabilirea si restabilirea comunicatiilor, reconfirmarea unor ordine care nu s-au executat. Pentru a putea comenta atitudinea ministrului Vasile Milea vom reproduce in continuare notele luate de generalul Voinea:
(Ora) 15:11 - 2 Cp (companii) de la B(atalionul) 98 Pz.Instr. (paza-instructie) la Intercontinental despresureaza - ce prinde la R.Trs (regiment transmisiuni) de la Baneasa (cele doua companii s-au deplasat, dar ordinul de despresurare si de capturare a manifestantilor nu s-a executat datorita amplasamentului dispozitivelor MI - n.a).
Citește pe Antena3.ro
(Ora) 15:42. a iesit pe poarta Cp. De la B.98 Pz.Instr.
2 Cp. V.M/B.20VM ( vanatori de munte) au trecut la aparare pe marginea Brasovului ( pod. Bartolomeu si intrarea cealalta).
(Ora) 16.00 - o coloana de 1500 oameni au trecut prin fata SRTM ( scandeaza lozinci - "Armata e cu noi").
(Ora) 16:14 Gl.mr. Florea raporteaza - este chemat de primul secretar si de tov. Pana la sediul Comit. Jud. de partid Brasov ( se incerca constituirea comandamentului de aparare prevazut de Legea Nr. 14/28 decembrie 1972 privind organizarea apararii nationale a RSR - n.a).
(Ora) 16:20 - Cpt. Grecu/B98 - 166596 - sed. CC - nu poate intra la Intercontinental deoarece e blocat de Securitate (subunitatile de infanterie evocate mai sus nu pot trece de barajele trupelor de Securitate de pe strazile adiacente, dar este inca o data de subliniat ca trupele MApN nu aveau comunicatii, comandantul fiind nevoit sa intre in cladirea CC pentru a da telefon - n.a).
(Ora) 16:25 - Tov. ministru la 127 pe guvernamental.( numarul de telefon la care putea fi gasit Milea, n.a.)
(Ora)16:35. - Gl. Bogdan - a cerut sa-i asiguram paza in caz(arma) R(egimentului)45 Trs.
(Ora) 16:37 - Tov. ministru
(Ora) 16:44 - Tov. ministru.
(Ora) 16:48. S-a transmis ordin lt.maj. Dafinescu de la P.C. ( punctul de comanda) al lt.col. Oana sa duca 2 TAB la intrarea principala de la CC la dispozitia tov. ministru (Milea a vrut sa iasa din cladire - n.a).
(Ora) 17:00 - Gl.mr. Florea raporteaza ca la Brasov s-au tras focuri de avertizare (putem afirma ca Armata a deschis focul in ziua de 21 decembrie, la Bucuresti si Brasov, in intervalul orar 16.40-17.00 - n.a).
(Ora) 17:00. Tov. ministru
(Ora) 17:30 Lt.col. Oana raporteaza ca a descongestionat 6 martie si pleaca spre Intercontinental sa faca jonctiunea cu cpt. Marin care actioneaza pe Magheru.
(Ora) 18:00 Tov. ministru
(Ora) 18.13. Cpt. Marin raporteaza
(Ora) 18:25 (notat gresit 17.25) Cpt.Marin raporteaza
SCUTIERII. Trupele Ministerului de Interne nu i-au speriat pe demonstranti
|
REGIZORUL. Sergiu Nicolaescu a surprins o secventa - si ea foarte interesanta - care contine amanunte destul de credibile, fiind vorba iarasi de o personalitate cu simtul observatiei dezvoltat, prin natura meseriei.
Sergiu Nicolaescu: Am sa va spun un lucru curios: in toate cele trei puncte de regrupare... asta inseamna la Piata Romana, la Dalles si la Piata Unirii se propunea numirea lui Corneliu Manescu ca prim ministru... apoi ceva si Mazilu, dar asta a fost un truc al Securitatii, era un manipulator, tot ce a facut si asa numita lui dizidenta a fost un aranjament al Securitatii ca sa-l promoveze, sa ni-l bage Securitatea pe gat. Dar la "Dunarea", liste... cu Iliescu, asta a fost mai tarziu, spre seara. Eu seara pe la 17:30 am luat-o pe bulevard in jos si am ajuns la coltul acela unde este un restaurant al sportivilor. Am mancat si eu acolo cand eram sportiv...
Reporter: Da, pe colt, vizavi de Dalles, il stiu. Era ceva al sindicatelor...
SN: Ala, da, acolo. Eu treceam fara probleme. In toata aceasta perioada nu m-a oprit nimeni, am trecut prin toate barajele fara sa ma intrebe cineva ceva, de la ofiter la soldat, ma cunosteau si nu aveam probleme. Nimeni nu a facut vreun gest sa ma opreasca. Cand am ajuns acolo, pe coltul celalalt erau Dinca, Milea, Vlad si alti cativa, si m-am oprit. Ii vedeam vorbind, iar pe Dinca cum dadea ordine, sa faca, sa atace. Pentru ca tocmai avusesem un conflict cu el si nu voiam sa ma vada, am ocolit prin bulevard, prin strada, spre baricada cu intentia de a-i vorbi de acolo lui Milea. Sa nu traga, sa... ma intelegeti. Cand am ajuns la baricada, trecand bulevardul, il vad pe cascadorul Dide si langa el pe Dan Iosif. Langa ei insa erau 4-5 indivizi pe care ii stiam foarte bine, erau securisti. Domnule Stoenescu, eu pe astia ii stiam bine de tot, pentru ca veneau, faceau figuratie in filmele mele, asistau, uneori erau consultanti. Veneau la mine la filmari, faceau figuratie. Stiam foarte bine si lumea interlopa, pentru ca aveam nevoie sa-mi explice niste lucruri, cum se sparge o banca...
R: Filmul "Duelul", daca nu ma insel..
SN: Vreo patru-cinci filme... Am discutat cu lumea interlopa, fiindca astia cunosteau viata ascunsa a Bucurestiului. Iar astia lucrau toti cu Securitatea. Ei spun ca erau bisnitari, ca faceau schimb de valuta... totul se facea sub controlul Securitatii, nu exista, nu se putea altfel. Si cand i-am vazut... i-am recunoscut pe aia 4-5 langa Dide si Dan Iosif... vedeti ca el recunoaste undeva asta ... Ah, si inca ceva: erau imbracati foarte strident, culori stridente, usor de recunoscut...
R: Sa nu traga in ei?
SN: Sa nu traga... Atunci m-am intors pe trotuarul de la restaurantul sportiv si acolo am dat peste cei de la scoala Ministerului de Interne. Domne, astia erau rai, rai de tot, ingrozitor de rai, m-am cutremurat si eu, si sunt un barbat tare. Era mai ales unul inalt, frumos, l-am observat ca era bun de film, bine facut, extrem de violent. I-am vazut cum au tras din multime pe un individ, intr-adevar suspect, era foarte dinamic, agitat, organiza, striga, era ardelean, inalt si el, la vreo 22-23 de ani, actiona in zona "Societ... generale". L-au tras intr-un gang, cred ca unde este acum ziarul Ziua (pe strada Ion Cimpineanu - n.a.) si l-au omorat in bataie. L-au omorat! O femeie aflata pe celalalt trotuar, unde era, este, nu mai stiu, un magazin de incaltaminte, i-a vazut si i-a apostrofat. S-au repezit la ea s-o calce in picioare. Am intervenit atunci, au sarit si altii si au scos-o de acolo ca o faceau praf. Domnule, erau de o rautate extraordinara".
MARTOR. Scena a fost vazuta si de un alt martor, Constantin Manea, seful de cabinet al lui Nicolae Ceausescu. Accelerarea violentelor fortelor de ordine a fost legata de ceea ce se intampla intre timp in cladirea CC, mai ales la cabinetul lui Nicolae Ceausescu. Aproximativ intre orele 17:00 si 18:00, Ceausescu cere sa fie gasiti poetii Dan Desliu si Adrian Paunescu si romancierul Dumitru Radu Popescu, nu pentru a vorbi la radio, cum s-a acreditat in presa postdecembrista, ci pentru a-i trimite in randul manifestantilor cu scopul de a-i convinge sa renunta la protestul lor. Desliu nu a fost gasit, iar Paunescu a refuzat. Apoi, in jurul orei 20:00, Nicolae si Elena Ceausescu hotarasc sa raspunda apelurilor repetate ale grupului Verdet, Burca, Valcu de a fi primiti - insistau inca din jurul orei 17:00 - si Verdet este primit de Ceausescu, in timp ce Valcu si Burca intra in biroul Elenei Ceausescu. "Am fost de fata - va relata mai tarziu Constantin Manea - cand Verdet i-a propus lui Nicolae Ceausescu, avand in vedere situatia, sa se caute o intelegere cu cei care sunt deja instalati si au facut o baricada in fata la Inter si in fata carora s-au moblizat deja trupe... si nu e bine, ca se incordeaza situatia. Poate ca formeaza manifestantii din piata o delegatie care sa fie primita la cine crede el sau poate chiar de el. In orice caz, sa se gaseasca o cale de mediere, sa nu se apeleze la forta ca nu e bine".
"JOS TIRANUL!" Ceausescu va cere generalului Neagoe sa-i aduca cativa manifestanti pentru a dialoga cu ei. Neagoe s-a limitat la cei cativa prinsi deja si adusi in cladirea Directiei V sau la parterul cladirii CC, care insa erau crunt batuti, in stare de ebrietate sau drogati (dupa cum arata Raportul SRI). Aceasta scena nu trebuie confundata cu cea de mai tarziu, cand s-a produs o intrare in forta in grupul de manifestanti si au fost capturati mai multi tineri. Sunt doua secvente diferite si vom arata de ce. In jurul orei 21:00, la Ceausescu au venit copiii sai, Valentin si Zoia, aceasta impreuna cu sotul, si familia s-a asezat la masa. In zona Sala Dalles-Hotel Intercontinental se inregistrau 13 morti din randul manifestantilor! In urma unui telefon primit pe firul scurt, Ceausescu afla, in jurul orei 22:00, de deraparea controlata a camionului cu butoaie de motorina si de incendierea baricadei si, accidentala, a TAB-ului. Apoi este informat de Barbulescu, de la Militie, ca in randurile manifestantilor este o duba dotata cu difuzoare din care o femeie "striga lozinci impotriva lui Ceausescu si da indicatii luptatorilor de dincolo de baricada ca sa mareasca aceasta baricada de la "Dunarea" si in alte locuri". Ceausescu va iesi furios din birou si-l va chema din nou pe generalul Neagoe. De data aceasta, el va cere arestarea capilor manifestatiei, ordin de folosire a fortei care, repet, nu trebuie confundat cu cel de aducere a unor reprezentanti ai manifestantilor pentru un dialog. Totodata, Ceausescu ii ordona lui Manea sa se duca si el la Inter. El va declara senatorilor: "Am vazut si eu cele doua forte fata in fata. Am vazut la (str.) 13 decembrie acolo in colt, pe scuar, era colectivul de comanda trimis de Nicolae Ceausescu in cap cu Milea, erau si Andruta, Dinca, Vlad, Postelnicu. Am vazut in fata doua camioane in partea ocupata de manifestanti cu doua pancarte mari; era intuneric. Pe una am distins "Jos tiranul!", pe cealalta nu am distins. Galagie, strigate. Am observat cum s-a aruncat si din balcoane, din camere sticle goale, in zona ocupata de militari. Deci populatia nu agrea situatia la care asista din apartamente. Am auzit tipete. Vreo cativa din gorilele (care) au plecat sa faca liniste si sa-i cucereasca pe cei care vorbeau impotriva lui Nicolae Ceausescu, cred ca asta le-a fost indicatia data de el lui Neagoe. Asta mi-am dat seama dupa aceea, pentru ca am auzit zgomot si vaietele unui om care era tarat de doi dintre astia si omul spunea ca nu e vinovat si intamplator a trecut pe acolo, dar astia si-au vazut de treaba si l-au inhatat, probabil ca sa aiba o performanta. Si l-au dus catre fostul sediu al Dir.V vis-a-vis de poata B, coltul de langa biblioteca".
Fragment din volumul "Istoria loviturilor de stat in Romania - o tragedie romaneasca" de Alex Mihai Stoenescu, Editura RAO-2004.
|
FIGURANTII
"Cand am ajuns la baricada, trecand bulevardul, il vad pe cascadorul Dide si langa el pe Dan Iosif. Langa ei insa erau patru-cinci indivizi pe care ii stiam foarte bine, erau securisti. Eu pe astia ii stiam bine de tot, pentru ca veneau, faceau figuratie in filmele mele, asistau, uneori erau consultanti. Veneau la mine la filmari, faceau figuratie" Sergiu Nicolaescu FURIA "Ceausescu va iesi furios din birou si-l va chema din nou pe generalul Neagoe. De data aceasta, el va cere arestarea capilor manifestatiei, ordin de folosire a fortei care, repet, nu trebuie confundat cu cel de aducere a unor reprezentanti ai manifestantilor pentru un dialog. Totodata, Ceausescu ii ordona lui Manea sa se duca si el la Inter" Alex Mihai Stoenescu HUIDUMELE "Vreo cativa din gorilele care au plecat sa faca liniste si sa-i cucereasca pe cei care vorbeau impotriva lui Nicolae Ceausescu, cred ca asta le-a fost indicatia data de el lui Neagoe. Asta mi-am dat seama dupa aceea, pentru ca am auzit zgomot si vaietele unui om care era tarat de doi dintre astia si omul spunea ca nu e vinovat" Constantin Manea - seful de cabinet al lui Nicolae Ceausescu |
Nu ratati!
|
In numerele viitoare puteti citi o alta analiza a lui Alex Mihai Stoenescu despre evenimentele din decembrie 1989.
|