x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Medicii ATI amenință: Vom boicota anesteziile pentru intervențiile programate

Medicii ATI amenință: Vom boicota anesteziile pentru intervențiile programate

de Monica Cosac    |    07 Aug 2023   •   00:05
Medicii ATI amenință: Vom boicota anesteziile pentru intervențiile programate

​​​​​​​Ignorați constant de decidenți, medicii specialiști în Anestezie Terapie Intensivă - una dintre cele mai grele și solicitante specialități și cu cel mai mare deficit de personal - sunt hotărâți să își câștige drepturile „prin toate căile posibile”. Aceștia și-au exprimat „îngrijorarea profundă” privind problemele de funcționare din secțiile ATI într-o scrisoare deschisă adresată tuturor „forurilor pertinente” și avertizează că vor fi puși în situația de a boicota anesteziile pentru intervenții programate, asigurând doar urgențele sau chiar să demisioneze în masă din gărzi, pentru ca strigătul lor să fie auzit de decidenți.

Proiectul de OUG prin care se încearcă reducerea cheltuielilor bugetare și care prevede, printre altele, și eliminarea drepturilor la indemnizația de hrană – și, implicit, diminuarea salariilor – precum și eliminarea voucherelor de vacanță pentru o parte semnificativă a angajaților din Sănătate a pus paie pe focul nemulțumirilor care arde mocnit de mai mulți ani în rândul medicilor din specialitatea Anestezie Terapie Intensivă (ATI). 

„Această măsură va afecta cca. 24,4% din angajații din spitale, pierderea este de cca. 466 lei brut/lună. Este vorba atât despre medici (care reprezintă cca. 65% din angajații care pierd), cât și de angajații din alte categorii salariale”, a transmis Federația „Solidaritatea Sanitară”, precizând că cei mai afectați vor fi tocmai cei din ATI și Urgențe. Adică tocmai cei care muncesc în ture și în zilele libere legale și, pe fondul crizei majore de personal, sunt nevoiți să facă și multe gărzi suplimentare. 

Demisii în masă din gărzi

„Adresăm îngrijorarea profundă a medicilor ATI către toate forurile pertinente, în a găsi căi care să nu afecteze și mai mult o categorie profesională greu încercată, dar mai ales cu probleme foarte mari de funcționare. Drept urmare, căutăm forme de organizare juridică, forme care să ne permită declanșarea unor activități specifice de câștigare și respectare a drepturilor noastre prin toate căile posibile. Pentru ca strigătul nostru să fie auzit de decidenți, vom fi puși în situația de a boicota anesteziile pentru intervenții programate, asigurând doar urgențele sau să demisionăm în masă din gărzi. Așa veți înțelege importantă misiunii noastre!”, se arată în scrisoarea deschisă privind situația actuală în specialitatea anestezie și terapie intensivă din România. 

Inițiatorii adună semnături de la colegii de breaslă, prin intermediul unei petiții online. În ultimele două zile, nu mai puțin de 850 de medici au semnat această petiție. 

 

Specialitate 2 în 1, de care fug studenții la Medicină

În România, specialitatea ATI cuprinde, practic, două ramuri majore: Anestezia și Terapia Intensivă, astfel că, de cele mai multe ori, un medic face ambele activități pe parcursul unei zile. Mai mult, avertizează medicii, de această specialitate depinde și activitatea altor medici din spitale, în special cele chirurgicale: „Secția ATI este punctul nodal al unui spital și, practic, orice activitate chirurgicală este intrinsec legată de aceasta, iar activitatea de Terapie Intensivă acoperă toate secțiile medicale și chirurgicale. De aici rezultă efortul fizic și psihic deosebit al medicilor ATI, încărcarea specială incluzând numărul mare de gărzi efectuate din lipsa personalului specializat, având deseori drept urmare fenomenul de «burnout»”.

Din păcate, dificultatea acestei specializări nu este compensată cu un număr mai mare de specialiști. Din contră, este specialitatea cu cel mai mare deficit de personal.      

În România, sunt 55.000 medici înregistrați cu aviz de liberă practică, dintre care 54% (aprox. 30.000) sunt concentrați în București și cinci județe care au și centre universitare (DJ/TM/CJ/MS/IS), iar restul de 46% (aprox. 27.000) în celelalte 36 de județe. „Din totalul medicilor, numai 1.884 sunt medici ATI, aceștia având o distribuție total neuniformă, de la 523 în București până la 3 în Călărași, conform datelor publice prezentate în evidență Colegiului Medicilor din 2021”, spun inițiatorii petiției, subliniind că doar 3,4% din totalul medicilor din țară sunt medici ATI. În același timp, la rezidențiat, la specializările ATI și Urgență locurile rămân neocupate.      

Prof. Dr. Dorel Săndesc, preşedintele Societăţii Române de ATI explica, nu de mult, că deficitul major de medici de ATI este un fenomen global, dar că la noi dimensiunea acestui fenomen este îngrijorătoare, ajungând la 30%. Și mai îngrijorător este că lipsa specialiștilor ATI nu se face simțită doar în spitalele mici, ci în majoritatea spitalelor din țară.

 

Un audit al Curții de Conturi a României privind performanța managementul resurselor umane și a dezvoltării infrastructurii unităților sanitare spitalicești, realizat în anul 2022 în cele 58 de unități sanitare spitalicești aflate în subordinea/ coordonarea Ministerului Sănătății – practic, în spitalele județene și alte spitale mari – anestezia și terapia intensive se situează pe primul loc în top 10 specialități medicale cu cel mai mare deficit de medici. Psihiatria, cardiologia, radiologia-imagistica medicală, chirurgia generală și medicina de urgență se regăsesc, de asemenea, printre aceste specialități. 

Un caz sugestiv pentru situația actuală este cel de la Spitalul Colţea din Capitală, care a căutat medic ATI, în această primăvară, dar la concurs nu s-a prezentat nimeni. Deși postul era pentru un medic primar, acesta a fost transformat în post pentru medic specialist tocmai pentru a crește şansele să fie ocupat, însă tot nu s-a prezentat nimeni. 

Din cauza crizei de ATI-ști, chiar și în spitalele mari din Capitală, specialiștii sunt nevoiți să penduleze între mai multe săli de operații, astfel că anesteziile nu pot fi făcute în deplină siguranță. „Dacă ai în mâini viața cuiva, cum este cazul în timpul unei anestezii, este complet lipsit de responsabilitate să fugi în 2-3, chiar 4 săli”, explică unui dintre medicii semnatari, pe pagina sa de Facebook. 

„Din păcate, pentru toți oamenii va fi un pericol efectiv să se supună unei intervenții chirurgicale în condițiile în care anestezistul este forțat, din lipsa medicilor, să dea anestezii în mai multe săli”, conchide specialistul ATI. 

 

Regulamentul de funcționare, respectat în 1 din 5 spitale   

„Este foarte simplu de constatat că, în acest moment, privind activitatea în specialitatea ATI la nivel național, deficitul de medici reprezintă o problemă uriașă. Ordinul 1.500/2009, ce reprezintă regulamentul de funcționare al secțiilor ATI, probabil că este respectat în maxim 20% dintre spitale, asta datorită penuriei de resurse umane și materiale”, avertizează medicii ATI.      

În aceste condiții, medicii nu își explică de ce decidenții nu rezolvă unele aspecte „care vor aduce la un clivaj profesional considerabil în practicarea acestei specialități”.  Este vorba de lucruri pe care specialiștii ATI le reclamă de mai mult timp, și anume: plafonarea generală a sporurilor la 20%; neconsiderarea ca vechime în muncă a timpului de lucru din gărzi și discrepanțele majore între plata gărzilor (timp de lucru suplimentar) și plata timpului normal de lucru (40 lei versus 100 lei). „Cu alte cuvinte, muncești mai mult, dar ești plătit mai puțin”, mai spun aceștia, amintind și faptul că „este foarte neclar cum se vor aplica metodele de calcul ale salariilor prin componentă fixă și definirea criteriului de performanță profesională”.    

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×