Revolutia uitata

Arad: Orasul-martir de care nu-si mai aminteste nimeni

Aproape nimeni nu-si mai aminteste acum de Revolutia de la Arad. Totusi, acolo au murit 19 oameni, iar alti 38 au fost raniti in lupta cu nevazutii teroristi. Iar pana acum, la fel ca in tot restul tarii, nimeni nu a raspuns in fata legii pentru aceste tragedii. Ori de cate ori s-a vorbit despre Revolutia din ’89, in ultimii 14 ani, s-a discutat doar despre Timisoara, Bucuresti, Cluj, Sibiu ori Brasov. In schimb, Aradul a fost plasat undeva la coada listei si despre el s-a vorbit foarte putin. Atat de putin incat straniile evenimente petrecute acolo au intrat, pana la urma, intr-un nemeritat con de umbra si uitare.

ECHILIBRU FRAGIL. Zecile de mii de manifestanti din Arad au fost despartiti de fortele de represiune printr-un hotar subtire pe care nimeni nu l-a incalcat

FATA IN FATA. Tancurile si TAB-urile nu i-au impresionat prea mult pe manifestanti

MANIFESTANTI. In dupa-amiaza zilei de 22 decembrie, centrul Aradului fusese ocupat de peste o suta de mii de oameni

Cine isi mai aminteste acum despre Revolutia de la Arad? In afara de localnici, aproape nimeni. Si totusi, acolo a fost o revolutie ciudata care, daca ar fi continuat asa cum incepuse la 21 decembrie, avea toate sansele sa ramana o "revolutie de catifea", incheiata pasnic, fara nici o victima. Nu a fost sa fie asa si, incepand cu noaptea de 22/23 decembrie, acolo au murit 19 oameni, iar alti 38 au fost raniti. Acestor victime li se adauga alti patru oameni, originari din Arad, care au murit atunci in alte orase ale tarii. In contrast cu situatia inregistrata in restul tarii, evenimentele de la Arad au luat o intorsatura dramatica doar dupa fuga cuplului Ceausescu. Abia dupa aceea, intregul oras a devenit o "scena" imensa, pe care diversiunea "teroristilor" si-a facut de cap nestingherita. O alta caracteristica specifica a acestui centru revolutionar este ca, in zilele si noptile in care toata tara parea angrenata intr-un razboi straniu, dus pe viata si pe moarte cu nevazutii "teroristi", aradenii au fost probabil singurii romani care nu au crezut nici o clipa ca "agentii super-instruiti care trag din orice pozitie" ar fi apartinut, cu adevarat, Securitatii. In schimb, ei au inteles rapid si adeseori pe propria piele ca lozinca "Armata e cu noi" a fost doar partial adevarata.

VECINII TIMISOAREI. Locuind la 50 de kilometri de Timisoara, aradenii au stiut exact, inca de la inceput, ce se intampla in orasul de pe Bega. La fel ca timisorenii, si ei erau satui de "raiul comunist". De asemenea si ei au fost la curent, poate mai mult decat restul tarii, cu "bisnita de stat" pe care autoritatile comuniste o facusera, ani la rand, prin vanzarea "la export" a etnicilor germani. Fapt care nu avea cum sa aduca vreun dram de simpatie nici pentru angajatii Militiei si ai Securitatii, implicati direct in acel "comert" imoral cu fiinte umane, si nici pentru "capeteniile" comuniste de la carma tarii. Astfel se face ca, incepand cu 16 decembrie, dupa ce timisorenii se adunasera in jurul pastorului Tökes, protestand contra "rasadirii" lui fortate intr-o alta localitate, pe zidurile si gardurile din Arad au aparut din ce in ce mai multe inscriptii anticeausiste, iar manifestele anticomuniste au inceput sa circule "pe fata", aproape la lumina zilei.

INCEPUTUL. Primele miscari "de strada" ale Aradului au inceput inca din dupa amiaza de 20 decembrie, cand numerosi localnici, adunati in grupuri razlete, s-au "plimbat" tacuti pe strazile orasului, adunandu-se pentru scurt timp in cele mai importante dintre pietele sale. Dupa cum se stie, a doua zi, pe 21 decembrie, in toate marile intreprinderi si platforme industriale din tara erau planificate "adunarile populare" comandate de "organele de partid si de stat" in cadrul carora urma ca intreaga clasa muncitoare sa-i infiereze si sa-i condamne pe timisorenii recalcitranti contrar "directivelor", la Arad nu s-a putut organiza nici o astfel de adunare. Primele semne ale revoltei au aparut la Intreprinderea de Orologerie Industriala (I.O.I.). A fost un alt fel de protest pasiv, incepand cu 19 decembrie. Acolo s-a manifestat sub forma unor intreruperi periodice ale lucrului, de cate exact zece minute fiecare, in majoritatea sectiilor din intreprindere. A doua zi, pe 20 decembrie, situatia s-a complicat din cauza unui amanunt tehnic a carui cauza nu a fost elucidata nici pana acum. Revolutionarul Ovidiu Paius, fost angajat al I.O.I., isi aminteste ca, in dimineata acelei zile, curentul electric s-a oprit in cele mai multe dintre sectoarele intreprinderii. Alti martori relateaza ca tot asa s-a intamplat si la Fabrica de Confectii si in cateva dintre cele mai importante sectii ale Intreprinderii de Strunguri. Pana acum nimeni nu a putut afla din ce cauza sau din ordinul cui s-a intrerupt atunci curentul. Cert este ca aceasta "pauza tehnologica", care a durat mai mult de o ora, i-a facut pe oamenii care nu au putut incepe lucrul sa se adune in grupuri, in cadrul carora isi comunicau ultimele noutati legate de Timisoara. Fara sa stie, cei care au dispus oprirea curentului au creat un soi de "camera de presiune" care, ridicand tensiunea acelor momente, a facut ca muncitorii din cele mai importante intreprinderi ale orasului sa se sincronizeze, chiar si fara sa comunice unii cu altii.

Scanteia propriu-zisa a revoltei din Arad s-a iscat in dimineata de 21 decembrie si a pornit de la Intreprinderea de Orologerie Industriala. Acolo au existat mai multi "lideri de opinie" si fiecare in parte a avut rolul sau in declansarea protestelor. Unul dintre acestia a fost Danila Onofrei, un muncitor mai in varsta, respectat de toti ceilalti colegi, cu mult mai tineri decat el. Intr-un interviu acordat la inceputul anilor ’90, Onofrei a relatat ca in dimineata de 21 decembrie, dupa ce curentul a fost pornit in intreprindere, cativa dintre tinerii sai colegi au refuzat sa inceapa lucrul. Apoi i-au cerut si lui sa li se alature. A facut-o rapid, pentru ca si el gandea la fel ca ei. Iar peste cateva minute, cand sefii ierarhici au venit sa-i intrebe ce vor, Onofrei a fost purtatorul de cuvant al tuturor. Dupa esuarea tentativei de dialog, tot el a fost cel care a decis in numele tuturor: "Copii, acuma-i clipa! Plecam". Fosti angajati ai IOI, si participanti activi la acele evenimente, fratii Mihai si Pavel Sturz isi amintesc si acum ca inginerul-sef si directorul intreprinderii au coborat in sectie printre muncitori si le-au cerut, inutil, sa se potoleasca. In schimb, secretarul de partid a fost ceva mai categoric: "Mihai, Pavele, nu faceti gasca! Vedeti ca sunteti pe lista!". Activistului nici nu-i trecea prin cap ca, incepand cu acele momente, "lista" lui nu avea sa mai intereseze pe absolut nimeni. In scurt timp, 25-30 de oameni au iesit in curte cantand "Desteapta-te, romane". Aradenii considera ca ora opt dimineata, cand nucleul de protestatari inchegat la "Orologerie" a iesit in strada, indreptandu-se catre Uzina de Strunguri, poate fi considerata "ora exacta" la care a inceput revolutia in orasul lor. Marcat precis in memoria oamenilor, acest reper cronologic ar fi trebuit sa asigure Aradului gloria de a fi cel de-al doilea oras din Romania care s-a ridicat contra comunismului. Din pacate, din cauza unor motive inca neclare, in ultimii 14 ani, nimeni nu s-a aratat interesat de clarificarea acestei "ierarhii".

SIRENELE REVOLUTIEI. Candva, comunistii facusera din "sunetul sirenei" un simbol al luptei pe care pretindeau ca ar fi dus-o contra "oranduirii capitaliste", dar nu este prea clar daca acele povesti aveau si vreun graunte de adevar. In schimb, un lucru este cert: sfarsitul oranduirii comuniste din Romania a fost, cu siguranta, marcat de suierul sirenelor. In marile intreprinderi din tara, acest sunet tanguitor a fost semnalul care i-a adus in strada si pe restul localnicilor. La Arad, primele sirene au sunat in jurul orei 8:30, la Uzina de Vagoane. Peste doar cateva minute, sirenelor de acolo li s-au alaturat si cele de pe locomotivele care stationau in gara orasului si cele din zona CT-5 (Telecomunicatii CFR). Iesiti in strada, cele cateva zeci de protestatari plecati de la "Orologerie" au inceput sa treaca pe la intreprinderile vecine, cerandu-le angajatilor de acolo sa li se alature. Primul lor popas a fost la Uzina de Strunguri, unde au constatat insa ca usile halelor de productie erau blocate si pazite de secretarii de partid. In ciuda acelor masuri de protectie, cateva zeci de oameni de acolo au reusit sa scape de sub "ochiul vigilant" al politrucilor si s-au alaturat coloanei. La toate intreprinderile pe la care au trecut, in continuarea marsului, protestatarii au intalnit usile inchise si pazite de "stabi". Asa s-a intamplat la Uzinele Textile Arad (UTA), la Combinatul de Prelucrare a Mobilei si peste tot unde au incercat sa scoata alti muncitori in strada. Totusi, in ciuda masurilor de siguranta luate de sefii intreprinderilor, in fiecare dintre acestea au existat cateva zeci de angajati care au reusit sa iasa in strada, ingrosand astfel randurile demonstrantilor. Ajunsi in plin oras, manifestantii au oprit cateva tramvaie ai caror pasageri au coborat alaturandu-se si ei coloanei. Numarul demonstrantilor a crescut rapid: in mai putin de doua ore, celor cateva zeci de oameni plecati de la "Orologerie" li s-au alaturat alte cateva sute, apoi cateva mii. In cursul marsului, din multime au aparut mai multi "lideri" care, pentru un timp mai lung sau mai scurt, si-au asumat rolul de conducatori ai manifestantilor sau ai unei parti dintre ei. In jurul orei 11:00, printre manifestanti a aparut si Valentin Voicila, tanar actor angajat al Teatrului de Stat din Arad. El s-a alaturat muncitorilor, care il cunosteau foarte bine, si impreuna cu ei a inceput sa scandeze lozinci anticeausiste si de solidaritate cu Timisoara. In orele care au urmat, actorul a devenit conducatorul acceptat de catre toti manifestantii.

Prima intalnire cu fortele de represiune a avut loc in zona Postei Centrale, unde s-a tras chiar si o salva de avertisment, in aer. Cea de-a doua s-a petrecut in piata din fata Comitetului Judetean de Partid. Din fericire, de fiecare data ambele "tabere" au avut indeajuns tact, rabdare si diplomatie incat sa nu se ajunga la un conflict deschis, si in acea perioada nu s-au inregistrat nici un fel de victime.

ARMATA ARADULUI, CONTRA TIMISOAREI. Amplasarea dispozitivul de paza intalnit de manifestanti in zona centrala a orasului fusese deja decisa cu cateva zile inainte. Cadrele militare de la toate unitatile din zona fusesera chemate in cazarmi inca de pe 16 decembrie. Pe 17 decembrie, esaloanele superioare au dispus trecerea in starea de alarma de lupta partiala, o data cu intrarea in vigoare a indicativului "Radu cel Frumos", indicativ de alarma care, teoretic, ar fi trebuit sa intre in vigoare doar in cazul unei agresiuni externe iminente. In acele zile, in cadrul informarilor si instructajelor facute in cazarmile din Arad, militarilor li s-a explicat ca intrarea in starea de alarma de lupta a fost decisa datorita faptului ca Romania este tinta unei posibile agresiuni straine, iar la Timisoara se incearca destabilizarea politica a tarii prin actiunile coordonate ale unor grupuri de agenti specializati in diversiune si terorism. Pe 17 decembrie ’89, din ordinul direct al Ministerului Apararii Nationale, o mare parte a efectivelor UM 01380 - Cetate, cu tot cu transportoarele blindate din dotare, a fost dislocata la Timisoara. Aflate sub conducerea maiorului Dumitru Marcu, comandantul Garnizoanei Arad, toate acele efective au fost puse la dispozitia Diviziei 18 Timisoara. Aceste efective au ramas acolo pana in dimineata de 21 decembrie, cand au fost retrimise "la baza" la Arad. Din restul judetului au mai fost trimise contra timisorenilor si efective de militie care urmau sa asigure ordinea in unitatile agricole, cateva echipaje de pompieri precum si unul dintre cele doua plutoane ale Trupelor de Securitate stationate in Arad. Pe 16 decembrie, la ora 23:00, Inspectoratul Judetean Arad al MI a primit ordinul de intrare in "Situatia nr. 2", prin care se punea in aplicare "Ordinul 2.300/1973", privitor la intrarea efectivelor in stare de alerta. Apoi, pe 17 decembrie, la ora 20:00, s-a dispus intrarea in "alarma de lupta" a tuturor efectivelor MI din zona Arad.

IN SPATELE USILOR INCHISE. Pe 19 decembrie 1989, la Arad a sosit Ilie Matei, secretar in CC al PCR. O zi mai tarziu, pe 20 decembrie, acolo s-a constituit Comandamentul Judetean de Coordonare, din care, alaturi de primul secretar (Elena Pugnea) si de secretarul adjunct al Consiliului Judetean PCR mai faceau parte comandantul garnizoanei Arad, mr. D. Marcu, seful Inspectoratului Judetean MI, col. Salceanu, seful Militiei judetene, col. Cioflica, si seful de stat major al Garzilor Patriotice, lt.col. Stranschi. Pe 20 decembrie, alaturi de acestia a mai "aterizat" inca un secretar CC al PCR, Radu Constantin. In jurul pranzului si-a facut aparitia, sosit de laTimisoara, generalul locotenent Ilie Ceausescu. El nu a stat acolo decat doua ore, in cursul carora a expus, la UM 01380 - Cetate, pozitia oficiala a PCR in legatura cu evenimentele din Timisoara. In aceeasi perioada, la Arad a sosit un grup de ofiteri de la Statul Major al Diviziei Mecanizate de la Oradea, grup condus de maiorul Eugen Badalan, seful de stat major al Diviziei. Apartinand esalonului superior care coordona fortele militare din Arad, acest grup a preluat comanda intregului dispozitiv de aparare constituit in oras.

ECHILIBRU FRAGIL. Asa cum spuneam, cele doua "intalniri" ale coloanelor de manifestanti cu dispozitivele de ordine organizate in oras au fost relativ pasnice. Si asta pentru ca fiecare dintre cele doua tabere a evitat sa-si "arate muschii". Grija cea mai mare a liderilor ridicati din randul protestatarilor a fost evitarea unor acte de vandalism indreptate contra magazinelor sau a unora dintre "obiectivele" social-politice. De asemenea, manifestantii s-au ferit sa intre in vreun fel de conflict cu militarii care faceau parte din dispozitivele de paza si mentinere a ordinii. "Tot timpul ne-a fost teama ca printre noi s-ar fi putut strecura anumiti agenti provocatori care sa-i instige pe oamenii nostri la violenta. Eram foarte constienti ca, daca un singur soldat ar fi fost ranit, armata ar fi iesit din expectativa si ne-ar fi atacat dur. Intr-o astfel de situatie, si la noi s-ar fi declansat o baie de sange, la fel ca in restul tarii", este si acum convins Viorel Voicila, actorul care a fost "sufletul" revolutiei de la Arad. Acest echilibru fragil a fost mentinut pe tot parcursul ultimelor ceasuri ale "regimului" Ceausescu si nu s-a frant decat in noaptea de 22 spre 23 decembrie, cand primul aradean a fost ucis de niste misteriosi "teroristi" care nu au fost descoperiti nici pana in ziua de astazi.

CONTRADICTIE

"Pe Badalan l-am gasit la Consiliu. I-am spus cine sunt, iar el a zis doar «Bine! Ii imprastiem si-i zburam acum din piata». Cand am aflat ca a murit ministrul Milea am plans. Am simtit ca am ramas ai nimanui. Dar asta mi-a dat curaj sa nu mai execut ordinele lui Badalan" - Neculae Diaconescu, Col. (r)

SIRENELE

"La Uzina de vagoane s-a tras sirena. Apoi au rasunat si sirenele de pe locomotivele din gara. Din acel moment a inceput sa se stranga din ce in ce mai multa lume. Pe drum am fost fotografiati. Stiam ca, din aceasta cauza, ne semnasem sentintele" - Ion Virtaci, revolutionar

"TERORISTII"

"Am prins doi presupusi teroristi. Erau tuciurii. Nu vorbeau si noi am crezut ca, intr-adevar, sunt iranieni. Dupa ce i-am «scuturat» putin au recunoscut insa ca sunt romani. Au fost luati de armata si nimeni nu i-a mai vazut" - Gheorghe Curt, revolutionar

BLINDATELE

"Noi am stabilit ca ora de intalnire ora opt si jumatate. Cand am ajuns noi in centru, de la Teatrul de Stat si pana la Cofetaria Libelula erau numai TAB-uri" - Nicolae Ieran, revolutionar

MILITARI

In ziua de 21 decembrie, in Arad a fost constituit un dispozitiv complex de forte militare care urma sa asigure paza si ordinea in oras. Initial, acesta a fost format din 99 de militari de la UM 01380 - Cetate si 151 de militari de la Unitatea Militara Gai. In jurul orelor 13:00, speriati de valurile de manifestanti care ocupasera centrul orasului, autoritatile locale, civile si militare au solicitat intariri care au si sosit la fata locului. Este vorba de 850 de militari si 7 TAB-uri de la UM 01191 Lipova. In jurul orei 14:00, un detasament de 107 militari, cu tehnica de lupta, proveniti de la unitatea din Ineu, a fost si el pozitionat in Arad. In aceeasi zi s-au intors in oras si efectivele militare ale UM 01380, dislocate anterior la Timisoara. Este vorba despre aproximativ 300 de militari si 21 de TAB-uri care au fost incluse rapid in "dispozitiv". Alaturi de fortele MApN in oras au fost amplasate si cateva subunitati de Militie, pompieri si luptatori de la USLA - Compartimentul "Arta" din Inspectoratul Judetean de Interne.

NU RATATI

In ziarul de maine, continuarea dezvaluirilor legate de Revolutia de la Arad, referitoare la razboiul dus impotriva "teroristilor".