Rivalii din opoziţie: Raţiu şi Coposu

După o jumătate de secol de absenţă din ţară, Ion Raţiu a revenit în 1990 la Bucureşti. Nepotul memorandistului Ioan Raţiu şi al scriitorului Ion Codru-Drăguşanu se autoexilase la Londra după război. Declara că astfel urmase sfatul lui Iuliu Maniu de a continua, din străinătate, lupta pentru democraţie şi libertate în România.

Căsătorit cu urmaşa unei familii de industriaşi în branşa sticlăriei, reuşise să se îmbogăţească din afaceri navale şi imobiliare. Din diaspora românească, doar el şi Iosif Constantin Drăgan erau pe-atunci miliardari în dolari! În spiritul crezului politic asumat, Ion Raţiu a fondat Uniunea Mondială a Românilor Liberi (1984), organizaţie prin care încercase să sprijine manifestările de disidenţă contra regimului Ceauşescu şi pe supravieţuitorii Partidului Naţional Ţărănist (PNŢ). "Eu am venit în România ca să ajut la instaurarea democraţiei", a declarat el cât ce-a pus piciorul pe pământul patriei. A fost o vreme cel mai vizibil dintre fruntaşii PNŢ şi candidatul lor la Preşedinţia României. A contat - poate prea mult - pe avantajele lobby-ului englez şi american în succesul scontat la Bucureşti.

Cel care anunţase reînfiinţarea PNŢ fusese Corneliu Coposu. În tulburarea libertăţilor nou-dobândite, biografia lui a devenit element de referinţă pentru discursul public anticomunist. Fostul secretar al lui Iuliu Maniu suportase 17 ani de închisoare şi domiciliu obligatoriu doar pentru "vina" de a fi fost militantul unui partid destinat dispariţiei după instaurarea regimului comunist. Se declara şi el mandatat de legendarul lider ţărănist, povestind cum înainte de moarte, în închisoare, Maniu îi încredinţase conducerea partidului.

Se pare că Raţiu şi Coposu nu se văzuseră până în 1990. Un scandal îi alăturase în vremea lui Ceauşescu, când foştii deţinuţi ţărănişti intraseră în ancheta Securităţii pentru banii ce li-i trimisese Ion Raţiu prin intermediari. Din notele zilnice consemnate de Raţiu, în relaţia cu Coposu reies cu precădere aranjamente financiare. Înainte de a fi ajuns în România, la 15 ianuarie 1990, Raţiu menţiona o conversaţie telefonică despre reeditarea ziarului Dreptatea. Coposu cerea, iar Raţiu se angaja să pună la dispoziţie mijloace de transport pentru distribuţia gazetei, hârtie şi "tot felul de maşini şi aparate mici" de birou.

Flancat de vechii tovarăşi de detenţie şi domiciliu obligatoriu, Corneliu Coposu avea puterea în partid. Suspiciunile, ambiţiile şi rivalităţile erau însă mari între foştii deţinuţi. Des izbucneau între ei certurile şi acuzaţiile de colaboratori ai Securităţii. Înţelegeau însă unanim ca fiind de resortul lui Raţiu rolul de mecena pentru partid, liderii ţărănişti şi protejaţii lor. I-au acceptat cu greutate candidatura la Preşedinţie şi numai din considerente pecuniare. Ţinut la distanţă de bucătăria peneţiştilor creştin-democraţi, chiar funcţia de responsabil cu problemele externe ale partidului i-o refuzaseră.

Conflictul Raţiu-Coposu se declarase deschis în partid la finele verii. Numit şef al Departamentului de Studii şi Doctrină pentru Strategia Reformelor Economice al PNŢ de Coposu, Raţiu l-a refuzat printr-o scrisoare. Discuţia între patru ochi şi acuzele ce i le-a adus Coposu au fost rezumate astfel de Raţiu în notele sale: "A tot vorbit. Fără nici o noimă. Era jenat, dar a ascuns-o destul de bine. L-am întrebat: Tu ce ai face în locul meu? Nu mi-a răspuns. A făcut o lungă şi încâlcită divagaţie. Ba că sunt acuzat de asta şi de aia. Că nu le-am dat 100.000 de dolari aşa cum le-am promis, că nu vorbesc despre PNŢ în interviurile mele, că sunt vedetist. Am să-ţi dau o listă cu banii pe care i-am cheltuit cu partidul. «Ştiu. Peste 100 milioane de lei. Mi-ai spus.»".

Ceilalţi capi ai partidului îl hărţuiau, de asemenea, cu solicitări de ajutoare suplimentare pe miliardarul căzut în patima politicii. După întâlnirea cu un anume trimis al lui Ioan Lup să-i ceară bani şi sprijin pentru studii în străinătate, Raţiu răbufnea în jurnalul său: "Sunt, poate, peste 1.000 de oameni care mi-au fost trimişi de corifei ai partidului - Coposu, Puiu, Lup, Klaps şi alţii - şi pe toţi i-am ajutat cu zeci de mii, chiar sute de mii de lei. Cu toate acestea, sunt acuzat că nu le-am dat destui bani!!!".

Nici Coposu n-a fost cruţat de durităţi. Spre sfârşitul anului fusese sfătuit de Emil Ghilezan să se dea la o parte, deoarece... e urât şi bătrân, şi n-are charismă! În intrigile din pregătirea congresului ţărăniştilor, Klaps şi fostul doctor al lui Maniu, Jovin, i-au propus lui Raţiu să candideze la preşedinţia partidului. Căci, "pentru binele partidului", ziceau ei în numele altora, Coposu trebuie înlăturat.