Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nicaieri, splendoarea Renasterii din secolul al XVI-lea italian nu ni se ofera mai prietenos si mai convingator ca la Venetia, orasul lagunar unde Jean Cocteau spunea ca porumbeii merg pe jos, iar leii de piatra inaripati zboara prin vazduh!
Nu despre trimful sculpturii venetiene as vrea totusi sa scriu, ci despre cel al picturii.
A doua jumatate a secolului al XVI-lea consemneaza, in Serenissima Republica, o rara coincidenta a geniilor concurente. Tizian, Tintoretto si Veronese impart si isi disputa, timp de treizeci de ani, gloria unui fecund triumvirat artistic, in care artistii rivali se influenteaza si se inspirea unul de la celalalt, fara sa recunoasca vreodata explicit acest lucru.
Tintoretto, a carui casa e nu departe de Palazzo Correr – sediul Institutului Roman de Cultura si Cercetare Umanistica de la Venetia, a fost, la inceput, ucenicul lui Tizian; apoi, intre cei doi, s-a instalat o durabila antipatie. Tintoretto, la randul sau, a fost devansat de Veronese, care, profitand de neintelegerile maestrilor, le-a suflat comenzile.
Imaginati-va un concurs de proiecte la care participa cei mai mari pictori ai scolii venetiene, scoala care a impus uleiul pe panza, clarobscurul, detaliile, portretul si o noua interpretare plastica a scenelor biblice... Apanaj al clasei dominante, portretul punea in valoare functia personajului si dadea unui patrician dreptul la imagine publica, la fel ca Papa Paul al III-lea, Carol Quintul, Francois I, pictati de Tizian.
Daca portretul trecea drept un gen minor, scenele biblice erau teme de capatai ale secolului al XVI-lea. Tizian, Tintoretto, Veronese au pictat, de exemplu, fiecare, scena Dejunului de la Emmaus, descris in Evanghelia lui Luca. Aceasta il reprezinta pe Iisus care frange painea, alaturi de doi tovarasi de calatorie carora li se releva adevarata lui identitate... 'Si ochii lor s-au deschis si l-au recunoscut', scrie evanghelistul.
Tizian a pictat cateva versiuni ale acestei teme, in care se vede pasiunea pentru detaliu. Tintoreto l-a urmat, punand, prin jocul de clarobscur, accentul pe simplitate. La Veronese, naratiunea sacra se amesteca insa cu portretul aristocratic. El si-a ales scena cand Iisus binecuvanteaza painea, compozitie care degaja echilibru si armonie. Nu gasim, aici, pasiunea scolii venetiene pentru paradoxul Invierii lui Iisus. Nu observam, ca la ceilalti rivali, chipul trecut, trei zile, prin moarte fizica, al Mantuitorului. Nu ne invaluie clarobscurul expresiv care randuieste noaptea cu ziua, viata cu moartea...
Citește pe Antena3.ro
