Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Dar nu strig. Pentru că strigătul nu vrea să iasă, doar coace ca o bubă în mine, zvâcneşte şi arde. Şi pentru că nu sunt singur.
Ai intrat cu mine, mamă. Stai la masa asta cu plasă de sârmă la mijloc şi te descompui de durere, te faci aer şi mă îmbrăţişezi de peste tot.
Şi tu, iubita mea, draga mea, scumpa mea, iartă-mă. Ţi se înfundă pumnii în cap de plâns. Tu te faci lacrimi. Ai grijă de fetiţă. Uite-o, merge în echilibru pe marginea plasei de sârmă dintre noi. Să nu cadă. Să o ţii numai în braţe până mă întorc. Să nu-i dai drumul.
Iar voi nu plecaţi, vă rog, mai rămâneţi cu mine. Încă puţin măcar. Vă spun mamă şi tată ca şi cum aţi fi mama şi tata. Şi chiar dacă nu-s fiul şi nu-s nici ca şi cum aş fi, măcar nu-mi întoarceţi spatele.
Întindeţi-vă mâinile, prieteni, peste gard, şi ţineţi-mă să nu tremur ca un papă-lapte, să nu mă prăbuşesc. Staţi scut în jurul meu ca să nu mă scuipe nimeni. Să nu mă lovească râsul şi batjocura nimănui.
Tu, fratele meu, fă cerc din braţele tale şi strânge-mă tare, să nu plece inima de la mine. O ţin şi eu cu amândouă mâinile.
Cineva să deschidă ferestrele să se facă lumină. Şi vorbiţi-mi cum vorbiţi cu un om obişnuit, un om ca toţi oamenii. Ca şi cum nu am fi aici. Spuneţi-mi orice. Dar mai ales spuneţi-mi că sunt la fel ca înainte, că nu-mi cresc gratii în loc de coaste şi zăvoare în loc de degete, că inima mea nu e un lacăt viu. Prin ochii mei nu se uită cineva la voi ca prin vizor. Eu mă uit şi vă văd aproape, suferind cu mine odată. Vă rog, nu mă certaţi. Nu-i vina mea că sunteţi şi voi aici. Iertaţi-mă, iertaţi-mă!
Aici e un vorbitor. Vă daţi seama după mesele astea cu despărţitură de sârmă cu ochiuri dese. Eu stau de partea asta a sârmei, voi staţi dincolo şi vă faceţi aer unul câte unul, vă destrămaţi. Ca să nu vă vadă poliţistul de pe hol prin ferestruica cu zăbrele. Cum? Vizetă, da. Prin vizetă. Dar noi îl vedem pe el şi auzim ce spune. Îl întreabă pe Costică de ce m-a adus fără cătuşe. Pentru că nu e periculos, îi răspunde Costică. Aţi auzit şi voi: nu sunt periculos. Ştiaţi asta. Ştiu şi Costică şi toţi poliţiştii de la comună. Ăsta de aici nu mă cunoaşte. Dacă vă daţi mai aproape, auziţi cum îl ia la refec pe Costică. Cu jumătate de glas, dar tăios. Îi spune că în regulament nu scrie că arestatul periculos să fie dus cu cătuşe, iar cel inofensiv de mânuţă, ca la plimbare în parc, eventual să i se dea şi o îngheţată. Îngheţată, nu. Dar fasole, da. La Costuleni mi-au dat fasole făcută de nevasta şefului de post, am mâncat chiar în biroul comandantului. Dar ăsta de la judeţ nu ştie. Îl auziţi şi voi cum recită poezia cu rimă încătuşată din regulamentul lor: toţi arestaţii sunt transportaţi cu cătuşe la mâini. Cei mai periculoşi, chiar cu lanţuri la picioare. Un bleg de deţinut poate oricând să-ţi scoată ochiul cu degetul. Nici nu ştii când ţi-o face. Veniţi şi voi aici, uitaţi-vă pe gemuleţ. Vedeţi cum poliţistul de la Iaşi îl trage de mână pe Costică? Auziţi şi voi cum îl înjură printre dinţi? E în civil, cu pistol la centură, dar sigur e unul cu funcţie mare. Costică stă smirnă şi zice permiteţi să raportez, în nota telefonică nu s-a comunicat fapta pentru care a fost condamnat, dacă e cu violenţa sau fără violenţă. Şi, dacă nu am avut dispozitiv special de transport, am considerat că aşa e mai bine pentru îndeplinirea misiunii, cunoscându-l personal pe urmăritul general. Să nu-mi spuneţi că joacă rolul poliţistului bun şi al poliţistului rău. Asta e o stratagemă a anchetatorilor. Or, de la mine nu au nimic de aflat. Costică nu joacă, pur şi simplu este poliţistul bun. Acum nu-l mai vedem, nu-l mai auzim. A intrat cu superiorul lui pe uşa aia din capăt. Sper să nu păţească ceva din cauza mea.
Să nu râdeţi de momentul meu de lirism. Voi ştiţi că aşa îmi trăiesc suferinţele, ca şi cum aş fi personaj într-o dramă. Acum, o piesă proastă. Şi dacă autorul cuvintele astea mi le pune în gură, ce să fac eu? În genunchi vă rog să mă iertaţi că v-am adus aici. Şi vă multumesc că împletiţi din mâinile voastre o punte ca să trec peste prăpastie. Şi pentru că îmi daţi curaj să bat cât pot de tare cu pumnul în uşă şi să strig să vină cineva. Trebuie să aflu de ce sunt aici. Costică îmi tot spunea că ne lămurim noi, vedem noi care-i treaba când ajungem la Iaşi, dar, vedeţi, m-au închis aici şi nu mi-au spus de ce.
Vine cineva. Să ne aşezăm repede la locurile noastre, eu aici, voi dincolo, să stăm cuminţi. E civilul. De la voi îmi vine puterea să întreb, umil, dar nu cu umilinţă, de ce sunt închis. S-a aşezat în faţa mea, printre voi, dar nu vă vede, staţi liniştiţi. În loc să-mi răspundă, se apleacă într-o parte, pe lângă masă, şi mă pipăie cu privirea de la tălpi până în vârful capului. Pare dezamăgit de costumul meu modest şi de cravata mea cam scămoşată. Trage dimplomatul la el şi ia fiecare hârtiuţă la mână, îmi numără banii, frunzăreşte cărţile, îşi bagă degetele în buzunăraşe, pipăie căptuşeala centimetru cu centimetru. Mă întreabă mirat dacă geanta asta o aveam la mine şi dacă aşa eram îmbrăcat când am fost prins. Nu ştie cum am ajuns aici. Îşi închipuie că m-au săltat ai lui de pe stradă.
– Mă aşteptam să fii îmbrăcat mai aşa, mai ţais. Ia spune, cât ai luat?
L-aţi auzit? Vă vine să credeţi? Nici el nu ştie ştie cât am luat. Mă întreabă pe mine.
Citiţi: Roman-foileton: Paişpe (31), Paişpe (32), Paişpe (33), Paişpe (34), Paişpe (35)
Vezi toate episoadele romanului foileton Paişpe
