Romani in forta ONU din Sinai

ARHIVE BRITANICE - Ceausescu a dorit sa fie organizatorul pacii in Orientul Mijlociu Levantul, taram de vis poftit de multi. O retrospectiva ne proiecteaza imaginea a cel putin o mare putere pe secol care a ravnit si actionat pentru a-si adjudeca spatiul respectiv. De la Republica venetiana la Republica sovietelor, multi actori de frunte ai scenei politice mondiale si-au dat seama de importanta strategica a acestui spatiu asezat intre trei mari si trei continente. Si fiecare a actionat cu mijloacele pe care le-a considerat cele mai potrivite.

ESEC. Dincolo de zambete, se simte esecul intalnirii cu arabii. Nicolae Ceausescu si Abba Eban, in noiembrie 1973, la Bucuresti

DOI PREMIERI. Doamna Golda Meir si Ion Gheorghe Maurer, pe Aeroportul Otopeni. Urma o noua runda de discutii in problemele de interes comun

Pe masura ce ne apropiem de zilele noastre, constatam multiplicarea instrumentelor cu ajutorul carora cei interesati au urmarit instituirea controlului asupra zonei, de la forme directe pana la cele indirecte, inclusiv folosirea unor terti.

PRIMELE ABORDARI. La aproape o luna de zile dupa proclamarea statului Israel (mai 1948), guvernul Romaniei, prin vocea ministrului sau de Externe, Ana Pauker, recunoaste de jure noua constructie politica. Relatii speciale se vor dezvolta intre cele doua tari, determinate de existenta unei minoritati evreiesti in Romania care dorea sa emigreze si de intentia Israelului de a-i recupera. "Speciale" nu inseamna si bune, nu de putine ori ajungandu-se la o reala incordare determinata de conditiile emigrarii. Dar s-au depasit si aceste asperitati. Timp de cativa ani nu s-a petrecut nimic deosebit intre cele doua state, membre ale unor sisteme sociale si politice diferite, dar in legatura datorita unor realitati demografice. Nici cu statele arabe, relatiile Romaniei nu excelau prin ceva anume. Legaturi, destul de subtiri, ce datau din perioada interbelica, au fost rupte de razboi si, mai ales, de contextul politic postbelic.

La jumatatea deceniului sase, drumul Romaniei se intretaie cu acela al tarilor din zona. Intr-un context strategic creat de noua confruntare arabo-israeliana (octombrie - noiembrie 1956), in care au intervenit in modul cel mai direct cu putinta Franta si Marea Britanie, Romania se implica diplomatic in ghemul de interese regional. Reprezentantii sai de la Cairo si Tel Aviv fac adevarate carari intre sediile misiunilor lor diplomatice si cele ale Ministerelor de Externe, ducand si aducand propuneri si contrapropuneri sau raportand despre evolutia situatiei militare si politice. Ei comunica la Bucuresti felul in care se acumuleaza contradictiile intre tarile arabe si statul evreu, cum acestea rabufnesc si se transforma in razboi, cum apare in regiune corpul expeditionar anglo-francez, cum evolueaza luptele. Rutina zilnica este intrerupta de o telegrama de la Ministerul Afacerilor Externe de la Bucuresti din 12 noiembrie catre misiunea de la Cairo. Guvernul roman, se transmitea, a solicitat Secretarului General al ONU ca Romania sa participe la constituirea fortelor internationale de mentinere a pacii in Sinai. Documente aflate in Arhiva diplomatica a Romaniei, accesibile in urma cu cativa ani, pun in lumina faptul ca Centrala MAE isi instruieste reprezentantul sa solicite audienta "la ce mai inalt nivel" si sa comunice demersurile pe care guvernul de la Bucuresti le-a declansat. La 16 noiembrie, seful statului, colonelul Gamal Abdel Nasser, l-a primit pe ambasadorul Ionescu, caruia i-a comunicat ca "va folosi oferta RPR daca pozitia secretarului ONU va arata ca propunerea e oportuna". Lucrurile s-au oprit la acest nivel, putand presupune ca apartenenta Romaniei la nou creatul Pact de la Varsovia nu reprezinta o garantie.

Surprinzator este ca si cealalta parte aflata in conflict - Israel - se gandeste sa abordeze Guvernul roman, tocmai pentru ca acesta sa uzeze de "pozitia sa internationala si sa ofere bunele sale oficii pentru a influenta Egiptul sa intre in tratative cu Israelul". Guvernul de la Tel Aviv dorea, desigur, interventia Cabinetului de la Bucuresti la Kremlin, ca acesta, la randu-i, sa sugereze egiptenilor sa negocieze incetarea razboiului.

RAZBOIUL DE SASE ZILE. In iunie 1967 s-a consumat cea de-a treia criza arabo-israeliana. Blocul socialist, urmand exemplul Moscovei (care dupa o timpurie atitudine proisraeliana a imbratisat cauza araba), s-a grabit sa acuze statul evreu. Romania a reprezentat exceptia, liderul regimului de la Bucuresti declarand la o intrevedere cu responsabilii de la Kremlin, din 9 iunie, ca "Nu suntem de acord sa definim Israelul drept agresor". Era continuarea afirmarii unei individualizari, a carei cea mai recenta "realizare" se numea reluarea relatiilor diplomatice cu Republica Federala Germania. Estimarile serviciilor de informatii americane apreciau ca "Moscova are prea putine motive sa fie incantata de atitudinea Romaniei si, de asemenea, are motive considerabile sa se indoiasca in viitor de Romania ca aliat, exceptand acolo unde interesele lor nationale coincid". Ca si cum nu era destul, in 1969, Romania si Israelul ridica nivelul de reprezentare diplomatica, masura generand o vie reactie emotionala in lumea araba si de condamnare in blocul comunist.

ATENTATUL DE LA MÜNCHEN. S-a scris mult in ultimul timp despre relatiile regimului comunist cu diferite segmente ale lumii arabe, inclusiv miscari teroriste. Pana vom putea privi intregul edificiu realizat prin contributia documentara a tuturor institutiilor implicate, sa "punem mici caramizi" oferite de arhivele britanice. Oamenii Londrei, extrem de atenti la evenimentele din Orientul Apropiat sau care aveau legatura cu regiunea respectiva, monitorizau atitudinile ce se exprimau in patru zari fata de derularile dintr-o regiune pe care o considerau a fi in sfera lor de influenta.

Desi au trecut peste trei decenii de la tragicele evenimente, lumea inca isi aminteste atentatul comis de un comando palestinian asupra delegatiei de sportivi evrei aflata in satul olimpic de la München, la inceputul toamnei 1972. Pana la acea data, Ceausescu sustinuse destul de clar cauza palestinienilor, dar erau lucruri peste care nu putea trece. Din Ambasada Majestatii Sale de la Bucuresti, Patrick Yarnold transmitea in regim "confidential" ca presa romaneasca a publicat un "articol ferm, nesemnat sera cunoscut ca acestea contineau puncte de vedere oficialet, care condamna atacul terorist al organizatiei «Septembrie Negru», ca si declaratia Comitetului Olimpic Roman de condamnare a atacului. Intelegem, scria diplomatul britanic, ca Nicolae Ceausescu si-a exprimat regretul fata de cele intamplate in prezenta lui Nahum Goldmann, presedintele Congresului Mondial Evreiesc, la 20 septembrie. In general, atitudinea publica a Romaniei fata de terorism, ca fiind altceva decat «lupta de eliberare nationala» este directa si neechivoca. Romanii nu doresc sa contribuie la sporirea anarhiei in viata internationala".

INTAMPLARI IN LUMEA DIPLOMATICA DE LA BUCURESTI. In septembrie-octombrie 1972, dl Yarnold este foarte activ, informandu-si superiorii cu evolutiile din spatiul romanesc, si el ravasit de sangerosul atentat de la München. Grija cea mare a oficialitatilor romane era asigurarea sigurantei personalului diplomatic acredit la Bucuresti. Masurile luate pentru asigurarea ambasadelor Israelului, a RFG sunt vii in memoria rezidentilor din vecinatate.

Pentru sambata, 30 septembrie, Ambasada Marii Britanii organizase un bazar pe langa Biserica Anglicana din Bucuresti. "Noi am primit o atentionare de la Securitate, prin Eugen Schental spersoana neidentificata in cursul cercetarilort, relativa la ingijorarea fata de posibilitatea producerii de catre palestinieni a unui «incident» in timpul desfasurarii bazarului. Din aceasta cauza, ei intentioneaza sa sporeasca masurile de protectie a Ambasadei. Schental ne-a spus ca sefilor Securitatii li s-a transmis personal de catre Ceausescu ca, daca pe pamantul romanesc va avea loc vreun act ostil palestinian, capetele lor vor cadea. Prin Schental, acesti sefi ne-au transmis ca din punctul lor de vedere ambasadele din Bucuresti nu iau suficent in serios aceasta amenintare. Ei cu siguranta sunt ingrijorati si i-au luat pe oamenii lor de la o activitate de supraveghere normala si i-au trecut la una de asigurare a securitatii diplomatilor in fata acestei noi amenintari (Nu am reusit sa vad dife-renta intre supravegherea noastra pentru a nu comite vreo crima si supravegherea noastra pentru a fi feriti de vreo crima - dar nu imi place sa fiu nerecunoscator). Sunt si alte semne din partea Securitatii care dovedesc grija autoritatilor in acest moment de a-i proteja pe diplomati. Aceste precautii includ cresterea numarului de patrule de militie imprejurul ambasadelor sau in zonele unde locuiesc diplomatii si garzi militare inarmate in aceleasi zone dupa caderea intunericului".

BAZARUL BRITANICILOR. Raportul lui Patrick Yarnold, transmis lui PJ Walker din Departamentul Securitate al Foreign Office, are si o doza apreciabila de umor britanic, in spatele caruia se simte experienta diplomatului care a vazut si stie multe. Dar care mai poate sa se mire. "Militianului care statea de obicei la poarta noastra i-au fost adaugati alti patru, iar aceasta masura cuplata cu propriile noastre precautii a avut un succes teribil, gonindu-i pe toti cei ce aveau bilete de intrare. Rezultatul a fost ca, desi bazarul a fost un succes, vanzand totul, a fost cea mai linistita adunare de cand ma aflu aici. Am descoperit in curte un numar de «vizitatori» in care am identificat agenti ai Securitatii; in fapt, in persoana norocoasa care a castigat la tombola ce a urmat trei premii, Anthony Rowell sun coleg al lui Yarnoldt a recunoscut pe omul care in mod normal il urmareste. Sa fie acestea semne prevestitoare ale unei noi ere in cooperarea dintre Ambasada si Securitate?" Astazi ne putem intreba daca "norocosul castigator" o fi raportat sefilor sai despre "pleasca" ce i-a picat la bazarul britanicilor din Bucuresti, din ultima zi de septembrie 1972.

FINALA CUPEI DAVIS SI PALESTINIENII. Toata lumea dorea sa cunoasca felul relatiilor dintre anumite organizatii arabe si tarile din blocul sovietic. In aceeasi zi in care Yarnold scria cele de mai sus, el redacteaza un alt raport cerut de Foreign Office, avand ca subiect activitatile organizatiilor teroriste palestiniene in Europa de Rasarit. Acest al doilea raport era de fapt raspunsul la o circulara pe care FO o expediase catre toate reprezentantele sale din statele socialiste europene. "Impresia noastra, scria Yarnold, este ca legaturile romanilor cu aceste organizatii sunt foarte limitate si, intr-adevar, avem dovezi ca autoritatile romane sunt ingrijorate de posibilele activitati ale palestinienilor in Romania si sunt preocupate sa evite producerea unor asemenea incidente." Sigur, britanicii cunosteau pozitia oficiala a Romaniei in problema palestinana: nici o reglementare in Orientul Apropiat nu se poate face fara participarea Organizatiei pentru Eliberarea Palestinei si fara recunoasterea drepturilor palestinienilor la o viata independenta. "Dar, continua Yarnold, detinem informatii sigure ca insusi Ceausescu a devenit temator dupa atentatul de la München, sa nu aiba loc o actiune asemanatoare pe teritoriul romanesc. In particular, am inteles de la americani ca romanii se tem de posibilitatea producerii unui asemenea incident la viitoarea finala a Cupei Davis, care este planificata sa se desfasoare aici, spre sfarsitul lunii." Yarnold era insa un diplomat cu foarte multa experienta, care vedea mai departe decat fortele desfasurate de Militie si Securitate in zonele rezidentiale ale diplomatilor. Dar ceea ce vede este destul de departe de imaginea omnipotentei si omniprezentei Securitati. "Ca singur stat comunist in relatii diplomatice cu Israelul, poti sa privesti cu simpatie ingrijorarea romanilor fata de o actiune palestiniana aici, Romania fiind o tinta tentanta. Pe de alta parte insa, controlul strans al tuturor activitatilor (atat ale romanilor, cat si ale strainilor) pe care Securitatea il exercita, trebuie in mod sigur sa parcurga un drum lung pentru o inlatura orice posibilitate a producerii unui atentat."

RAZBOIUL DE YOM KIPPUR. In octombrie 1973, folosind ceea ce credeau a fi un moment de slabiciune a statului evreu, Siria si Egiptul au declansat operatii militare, pentru a determina trupele israeliene sa abandoneze teritoriile cucerite in urma razboiului de sase zile (1967). Desi aflasera despre intentiile celor doua state arabe, israelienii au fost obligati de americani sa nu declanseze loviturile de prevenire, ci sa astepte producerea atacului. Criza militara afecta echilibrul precar din regiune, putand avea consecinte, in afara celor economice, in lumea intreaga.

Intre cei care se amesteca, incercand sa dezamorseze conflictul, se numara liderul regimului de la Bucuresti, care cauta sa foloseasca bunele relatii pe care le are in toate capitalele din zona de conflict. Prima interventie a ambasadorului Popa la Foreign Office, 23 octombrie, este incurajata de britanici. "Impartasim, scria la Bucuresti Sir Alexander Frederick Douglas-Home, ministru de Externe, la 24 octombrie, grijile lor asupra crizei, ca si convingerea ca singurul mod de a rezolva problema Orientului Apropiat este prin mijloace politice." Si Declaratia Solemna a Guvernului roman fata de criza din Orientul Apropiat retine atentia responsabililor de la Foreign Office. "Ei sunt sinceri, scria un oficial de la FO la Bucuresti, in ingrijorarea lor fata de posibilele repercusiuni ale conflictului din Orientul Apropiat si se tem de-a dreptul de o escaladare a conflictului, care ar duce la o confruntare intre puterile majore care se afla in spatele celor doua parti. In special, se tem de consecintele ce pot aparea in Balcani. In ultimele zile s-au aratat ingrijorati de posibile masuri militare sovietice la frontierele lor si despre stanjenitoare cereri de tranzit. Asemenea evenimente pot genera aici efecte chiar si dupa incetarea ostilitatilor in Orientul Apropiat." Oficialul britanic considera ca "declaratia serveste si unor scopuri interne, fiind o alta manifestare a cultului personalitatii, Ceausescu aparand ca un om de stat de recunoscut in lumea intreaga, un peacemaker international". Nu pe de-a intregul aproba britanicii opiniile romanilor. Daca sunt de acord asupra trimiterii unui numar sporit de observatori ai Natiunilor Unite si dislocarii unei forte ONU in regiune, ideea crearii unei zone neutre intre beligeranti "se cere studiata". "Dorim sa fim curtenitori cu romanii, dar nu (repet, nu) dorim sa ne implicam intr-un dialog relativ la ideile lor", transmitea la Bucuresti, Sir Alexander Frederick, la 25 octombrie.

CASTI ALBASTRE ROMANESTI. In dupa-amiaza zilei de 30 octombrie, ambasadorul Popa cere sa fie primit de Lordul Balniel, ministru de stat la Foreign Office, inaintand o propunere surprinzatoare din partea guvernului sau. El spune oficialului britanic ca are instructiuni sa informeze ca "Romania doreste sa participe cu un contingent substantial de trupe la forta ONU" de mentinere a pacii in Orientul Apropiat. "Guvernul roman doreste sa cunoasca punctul de vedere al guvernului Majestatii Sale in vederea solutionarii prompte a situatiei", incheie ambasadorul. In memorandumul redactat dupa vizita, ministrul britanic manifesta indoieli asupra acceptarii unor contingente ale Pactului de la Varsovia in asemenea misiuni, "dar Romania, care are relatii atat cu Israel, cat si Egipt, este un caz special si s-a cerut Secretarului General sal ONUt sa asigure o selectie bazata pe principiile unei echitabile distributii geografice." De la Londra se va transmite la Bucuresti ca "nu va exista nici o obiectie din partea Marii Britanii, daca oferta romaneasca se va dovedi a fi general acceptabila". Confruntati cu o contrapropunere privind participarea Poloniei la misiunea de mentinere a pacii, britanicii sunt de parere ca, spre deosebire de romani, "Polonia este pe de-a intregul loiala Uniunii Sovietice in toate problemele de politica externa. Un contingent polonez in forta ONU se va conforma tuturor instructiunilor venite de la Varsovia, care in realitate isi au originea la Moscova". Sigur, spune Departamentul Europa de Rasarit si URSS, "putem considera ca unii dintre romani pot lucra pentru sovietici. Dar in totalitate, o componenta romana in forta ONU va juca acelasi rol pe care il joaca Romania in lume". Nu avea sa fie nici de data asta...

Paralel cu demersurile pentru participarea la forta ONU, Guvernul de la Bucuresti face eforturi pentru a aseza la aceeasi masa beligerantii. Documentele britanice vorbesc despre stradania de a-i aduce la Bucuresti pe reprezentantii partilor in conflict. Nu avea sa soseasca, la inceputul lui noiembrie 1973, decat Abba Eban, ministrul de Externe al Israelului. I-a asteptat patru zile pe arabi. In zadar. Consiliati de Moscova, acestia au refuzat sa se deplaseze la Bucuresti. Vor pleca, in aceste conditii, spre spatiile arabe Corneliu Manescu si adjunctul sau, Mircea Malita. Cu orice pret, Ceausescu dorea sa fie organizatorul pacii in Orientul Apropiat.

AMBASADE

"In aceasta problema exista ratiuni si pasiuni, si de aceasta nu se indoieste nimeni. Tarile arabe reactioneaza mai efervescent si mai putin elastic. Romania a avut ratiuni, poate calculate, poate sugerate chiar de presedintele SUA, R. Nixon, cu ocazia vizitei sale la Bucuresti" - A. Gajda, diplomat polonez, august 1969

NORMALITATE

"Bucurestiul pare normal. Nici o activitate neobisnuita la MFA, MStM sau la principalele unitati. Activitatile pentru a celebra Ziua Armatei au decurs normal: 99% din generalii si ofiterii superiori cu functii s-au aflat in Bucuresti. Nici un sentiment de tensiune, supranervozitate nu au fost observate. S-a discutat mai mult despre fotbal decat despre Orientul Apropiat" - Patrick Yarnold, diplomat britanic, octombrie 1973

SECURITATE

"Am descoperit in curte un numar de «vizitatori» in care am identificat agenti ai Securitatii; in fapt, in persoana norocoasa care a castigat la tombola ce a urmat trei premii, Anthony Rowell sun coleg al lui Yarnoldt a recunoscut pe omul care in mod normal il urmareste. Sa fie acestea semne prevestitoare ale unei noi ere in cooperarea dintre Ambasada si Securitate?" - Patrick Yarnold, diplomat britanic, octombrie 1973