România în 1990: pe marginea prăpastiei

Ion Iliescu şi-a publicat reflecţiile despre haosul din care se aştepta naşterea iminentă a democraţiei, în 1994, la Editura Enciclopedică, sub titlul "Revoluţie şi reformă". O "pregătire operativă a Revoluţiei" nu a existat, recunoaştea fostul lider FSN. Astfel că, în 1990, situaţia României era deosebită faţă de a altor ţări foste comuniste. Ungaria şi Polonia, bunăoară, făcuseră pregătiri de schimbare cu un deceniu, chiar două în urmă.

"Revoluţia a fost pentru noi ca un «salt în gol», o aventură născută mai mult din disperare şi abia apoi din speranţă", afirma Iliescu. După detonarea sistemului, a urmat "primejdia haosului", forţele şi categoriile sociale ţâşnind din explozia cazanului totalitar. Aşa cum a descris-o primul preşedinte al României postcomuniste, situaţia primei jumătăţi a anului 1990 fusese explozivă. "Toate grupurile sociale cereau să li se facă dreptate, deodată şi imediat", a rememorat Ion Iliescu.

"Nimeni nu mai avea răbdare. În prima parte a anului '90 am fost de câteva ori pe marginea prăpastiei. Eram într-un vid legislativ, instituţional, când vechile structuri de autoritate şi de ordine publică erau destrămate, iar cele noi, democratice, nu erau încă închegate."

Existase chiar riscul de război civil sau etnic. Pentru multe dintre anomaliile acelei vremi a învinuit "o serie de intelectuali şi jurnalişti de marcă". Explicaţia ce-o dă "opoziţiei radicale" a acestora e de factură psihologică: "Pentru a-şi răscumpăra obedienţa şi complicitatea cu vechiul regim, pentru a-şi spăla «biografiile», s-au gândit că puteau recupera ceea ce nu făcuseră la timp". A avut, concluzionează Ion Iliescu, "o opoziţie care se teme să spună DA pentru că n-a spus NU la timpul potrivit".

În privinţa economiei, Ion Iliescu aplica tactici propagandistice rodate: "Moştenirea extrem de grea" a trecutului comunist era vina capitală a răului. Nu lipsesc comparaţiile. Ceauşescu compara indicatorii din 1965 cu "victoriile" din 1989. Iar Iliescu, anul 1980, cu scăderile din '89. Convins în 1994 că arhivele CC al PCR sunt la loc sigur în depozitele Armatei pentru multă vreme, n-a scris nimic despre risipirea rezervei valutare adunată de zgârcitul Ceauşescu după încheierea plăţii datoriei externe din martie 1989. Cele 2 miliarde de dolari fuseseră cheltuite până-n alegerile din mai 1990 pe importuri de alimente şi subvenţii de salarii pentru populaţie.