In sanatoriile TBC, bolnavii mananca de 20.000 de lei pe zi si dorm in cearsafuri putrede. In Europa, Romania detine suprematia la numarul de cazuri TBC. Saracia a imbolnavit de tuberculoza, in ultimul an, alti 29.470 de romani. Peste doi ani, sanatoriile TBC vor fi desfiintate. Boala insa va ramane. "Nu avem cum sa coboram de pe primul loc", spune prof. dr. Paul Stoicescu, o somitate in domeniu.

Sanatoriile TBC, locuri de veci fara rezervare

Mananca de vreo 20.000 de lei pe zi si dorm in cearceafuri aproape putrede. In batranele sanatorii TBC, bolnavii de tuberculoza trag in plamani un aer irespirabil. Dupa ce ies din spital, n-au voie sa faca efort, iar cei mai multi se pricep doar la munci fizice. N-au voie sa stea in frig, dar saracia ii obliga. Trebuie sa continue tratamentul si nimeni nu-i supravegheaza. Multi abandoneaza medicatia, se imbolnavesc din nou si se-ntorc in sanatorii.

Judetul Caras-Severin, mai 2004. Lipsite parca de pudoare, peste brazii din Muntii Aninei, se arata zidurile sanatoriului TBC Marila, zdrelite ca dupa un atentat. Dincolo de ele, 150 de bolnavi hraniti cu fasole, doi medici care nu mai stiu cum sa imparta putinii banii pentru sanatoriu si vreo 20 de asistente cu frica-n san sa nu ia boala. O ploaie dusmanoasa i-a indesat pe toti prin saloanele in care colcaie bacilii Koch (vinovati de aparitia TBC), eliminati din plamanii cavernosi. O pacienta da sa iasa din salon si, cand vede fete straine, se ascunde inapoi. Bezna din holuri e taiata la rastimpuri de scartaitul si lumina aruncate de vreo usa deschisa prin care se strecoara, infrigurat, cate-un pacient. WC-urile, comune, sunt vecine cu dusurile. Apa calda se da doar o data sau de doua ori pe saptamana. Caldura din calorifere s-a oprit de cateva saptamani, desi la munte e inca rece, iar bolnavii de TBC nu trebuie sa stea in frig.

Sub peretii coscoviti, bolnavii, nici ei nu mai stiu a cata oara internati, asteapta ziua externarii cu ochii prin ziarele de-alaltaieri. Mic si uscat ca o stafida, hunedoreanul Gheorghe Grosu pare nemultumit. Drege ceva c-o surubelnita, sub zambetul larg al lui Iliescu, lipit cu pasta de dinti la capul patului. "Imi place mie Iliescu! Tot cu el votez acuma, ca a facut mai multe. Taranistii ce-a facut?", se revolta el. Gheorghe are 64 de ani si s-a pensionat de la mina Lupeni. E bolnav de TBC de cinci ani si tot trage la tutun. "Vreo 5-6 tigari pe zi, nu mai multe." Ca e medicul de fata.

Invidii de salon

Nea Mitica, un carasean din Bozovici, rade de se prapadeste de incurcatura in care e colegul lui de salon, Gheorghe Grosu. Isi permite, ca el s-a lasat de fumat de o luna. Ameteste, nu de alta! Inainte fuma un pachet jumate pe zi. Sprijinit intr-o mana pe cearceaful ponosit, povesteste amuzat ca obisnuia si sa bea. Votca, rom, orice "de la motorina-n sus": "Si spirt sanitar, cu apa si zahar, am baut". Isi da pe ceafa basca verde. Acum s-a lasat de prostii si a inceput sa manance, chiar s-a ingrasat putin. Si n-a mai scuipat sange de-o luna. Are TBC din ’72. Il mai lasa, il mai supara... Dupa 70 de ani de viata, nea Mitica a invatat sa treaca peste bune si rele cu umor. Nu numai ca nu se plange de calitatea si consistenta mancarii de la sanatoriu, ba chiar se distreaza: "Cand nu-i carne, nu e bine. E mancare de post". Si asta se intampla sase zile din sapte, spun, gravi, colegii lui de salon. Dar isi mai cumpara el, din pensia de 2 milioane si-un pic, un ou, o conserva... mai trimite bani si acasa, la nevasta. Medicul, dr. Lucia Turcu, il lauda pe nea Mitica. E ascultator si va iesi curand din sanatoriu. Petre Borea il priveste de sub patura jerpelita cu oarecare pizma. Pai, da! Ca nea Mitica a lucrat la drumuri si poduri, nu la scos carbuni. "Io m-am imbolnavit in subteran, ca-n mina nu-i farmacie!", se revolta Petre, fara sa se simta vinovat ca fumeaza si-un pachet pe zi, desi are o ditamai caverna in plamanul stang si nici dreptul nu-i intreg.

Bautura si tigari in poarta unitatii

Cadrele medicale nu se mai tem de bacilul Koch si nici nu mai sunt impresionate de saracia bolnavilor. "Nu-si cumpara pijamale noi niciodata, isi beau pensia si-si cumpara tigari", ii paraste o asistenta. Un tanar sta in ploaia marunta, pe o banca, in fata magazinului din poarta Marilei. Cand vede masina de Bucuresti ascunde incet butelcuta cu coniac in sanul halatului gros. Tigara nu se-ndura s-o arunce. Pe rafturile magazinului lui Vasile Hristea, coniacul, berea si tigarile ieftine isi asteapta, bine-mersi, clientii. Amarastenii care continua sa se scuze pentru inconstienta lor ("E usor a spune ca te lasi de fumat!") au de ales intre Zorro (un fel de Marasesti), la 14.000 de lei, si tigari cu filtru Ronson, mai scumpe cu 8.000. Ar putea avea o sansa sa scape de ispite doar daca Vasile va da faliment. Chestia nu e sigura insa: "Daca merge tot asa, cu vanzare de 600.000-700.000 pe zi, inchid magazinul. Poate doar daca vor fi mai multi bolnavi si o sa scot si eu ceva profit...", spera Vasile. Fiu-sau, Miodrag, o frumusete de baiat la vreo 15-16 ani, e facut cu o sarboaica de lucra ca asistenta la sanatoriu. Miodrag tine uneori locul tatalui sau, intre tejghea si rafturile cu conserve, dulciuri si vrafuri de hartie igienica roz. Nu se teme ca s-ar putea imbolnavi de TBC. "Aici a copilarit, pe holurile spitalului. E imun!", ne asigura tatal, fost masinist pe santiere.

La magazinul lui Vasile sunt clienti doar in zilele de pensie, cand bolnavii simt nevoia sa mai manance si altceva decat ce primesc in sanatoriu. Ceai, margarina si marmelada - dimineata, ciorba de zarzavat si fasole, mazare, varza sau orez - la pranz, iar seara, o bucata de sunca. O data sau de doua ori pe saptamana, masa de pranz e cu carne.

Aparatura medicala veche de 60 de ani

Pe holurile Marilei, curentul flutura pijamalele pacientilor si mai smulge cate-o bucata de var. Dr. Felician Fara, directorul Spitalului Oravita, de care tine sanatoriul, este suparat ca de 50 de ani nici o autoritate n-a alocat bani pentru repararea cladirii. Aparatura de investigare a bolnavilor este cea cu care a fost dotat sanatoriul in ’39-’40, cand a fost infiintat. In sanatoriul TBC Marila nu exista medic radiolog. De fapt, sunt doar doi medici care au in grija 150-250 de bolnavi. Peste noapte ramane de garda doar o asistenta, iar legatura cu exteriorul este asigurata de un singur telefon. Centrala telefonica a fost desfiintata, din economie. Din acelasi motiv au fost dezafectate etajele 4, 5 si 6 ale cladirii. Spaima bugetului mizer al unitatii este centrala termica veche, pe care conducerea spitalului vrea sa o schimbe. Dar nu sunt fonduri.

Din 42 de miliarde alocate pe 2004, de la Ministerul Sanatatii pentru intreg Spitalul Oravita, au ramas de utilizat doar 39 de miliarde, pentru ca s-au platit datoriile unitatii pe 2002. Sectia externa Marila a primit jumatate din banii spitalului. Cu toate economiile, sanatoriul Marila nu va putea intinde decat pana in august de banii ce i-au revenit. Pe ce sa fie cheltuiti mai intai acesti bani? Pe medicamente, pe hrana, pe facturile de caldura? Cate putin pentru fiecare, a ales directorul Spitalului Oravita. Si a mai cerut fonduri. Degeaba. Pentru ca sanatoriul Marila "sa fie pus pe picoare", trebuie vreo 200 de miliarde de lei. Nu este nici aparatura corespunzatoare. De 10 ani nu se pot face radioscopii, esentiale pentru investigarea starii pacientilor. Tot ce face statul pentru bolnavii de TBC este sa le asigure tratamentul de baza. Dar, spun medicii, tratamentul de baza nu da rezultate bune, pentru ca un bolnav de TBC are nevoie de o alimentatie bogata in proteine animale, de medicamente pentru bolile asociate tuberculozei (alcoolism, afectiuni cardiace, diabet, boli psihice) sau induse de tratamentul dur contra TBC - afectiuni hepatice, renale si gastrice.

Fasole si ciorba de legume

In sanatoriul TBC Dobrita, din judetul Gorj, mancarea pentru bolnavi e la fel de proasta ca si la Marila. Doar bolnavii sunt altii. Constantin Ghilici, de 56 de ani, e de trei luni internat la Dobrita. A mai fost aici si se bucura ca "acuma-i mai bine cu mancarea": "Ne da fasole, inainte ne dadea numai mazare si orez". Inainte de ’89, pe holurile sanatoriului mirosea a levantica, iar talpile medicilor calcau pe covoare persane. "Le-a luat Partidul", comenteaza, dezamagita, Maria Parvulescu, statistician medical. Ea lucreaza la Dobrita din ’67 si a vazut multe. Hrana era consistenta atunci.

Directoarea sanatoriului, dr. Marilena Bracaci, stie ca, de 20.000 de lei pe zi, nimeni nu se poate hrani omeneste. Dupa lege, mancarea zilnica a bolnavilor TBC ar fi trebuit sa ajunga la 75.000 de lei. La Dobrita au fost si perioade in care masa unui bolnav a fost de 45.000 pe zi, dar si zile in care nu aveau nici un leu pentru mancarea pacientilor. Noroc cu rudele, care le mai aduc pacientilor de-ale gurii. Vasile Achim, internat de-asta vara pentru ca l-a-ntors boala dupa 15 ani, a mai fost internat pentru TBC pe vremea lui Ceausescu. Nu se plange de mancare, e vesel ca-i aproape vindecat. Tine sa precizeze totusi ca "in ’88, cand s-a imbolnavit prima data, nu lipsea carnea din meniul zilnic si nici suplimentele alimentare de la ora 10:00, dintre mese. Azi, nici vorba de suplimente!".

"Nu stiu ce ma fac daca n-am voie sa muncesc!"

Intr-unul din saloane, o mana de om supt la fata si cu obrazul innegrit de-atata boala. Pe masa, farfuria cu orez de la masa de pranz. Adrian Patrascu n-a mancat, ca mai primeste una-alta de-acasa sau isi gateste singur, pe un resou obosit. Se pricepe. Daca n-are muiere, a invatat sa faca mancare. Are 35 de ani si nu are colegi de camera. E chimiorezistent. Adica nu se poate trata, desi ia un pumn de pastile in fiecare zi. In ultimii 4-5 ani, vocabularul lui s-a imbogatit cu multi termeni medicali. A tot zacut prin sanatorii. Stie ca e chimiorezistent, dar de ce s-a imbolnavit... asta nu mai stie... Vorbeste incet si timid, varat in pijamalele subtiate de-atata stat prin spitale. A fost petrolist la o sonda, pe la Urda de Sus. Mina s-a inchis, iar el e somer, pe vreo 600.000 de lei. Si el, si Ion, unul dintre cei patru frati ai sai, au mai fost pe la sanatoriul Dobrita. Dar n-aveau ce baga in gura si au trudit cu ziua la camp, pentru 150.000 pe zi. S-au imbolnavit iara, tot de saracie si de munca. Adrian stie ca n-are voie sa faca efort. "Nu stiu ce ma fac daca n-am voie sa muncesc! De aia nici nu m-am insurat, ca n-am bani nici sa ma tin pe mine, d-apai sa mai am nevasta si copil! Sa-l cresc ca sa se amarasca, sa ma injure la urma?", gandeste el cu voce tare. Cu fiecare revenire in sanatoriu, tratamentul lui Adrian este tot mai complicat. Plamanul lui stang este distrus aproape in totalitate, iar pe dreptul are leziuni mari. Medicul care se ocupa de Adrian, dr. Mihaela Cojocaru, spune ca, in cazul lui, nu se garanteaza vindecarea. Plamanul, o data distrus, nu se reface niciodata. Un chimiorezistent nu are voie deloc alcool si tutun. Adrian ar putea avea sanse minime numai daca nu mai face efort fizic, daca nu sta in frig, in curent, in umezeala, daca nu raceste. E aproape imposibil pentru un amarat care traieste din sudoarea fruntii. Saracia ii va intoarce mereu pasii pe drumul Dobritei.

Cinci medici morti si doua asistente cu TBC

Ghitulescu, Firica, Maruta, Iova, Becherete. Toti au fost doctori la sanatoriul Dobrita. "Toti s-au imbolnavit de TBC si au murit", povesteste Dumitru Toader, care a ajuns referent la Resurse Umane in sanatoriu, dupa ce a murit seful departamentului. Tot de TBC. La Dobrita sunt opt medici acum, desi, dupa numarul de bolnavi, ar trebui sa fie 20. Le e teama sa imparta acelasi aer cu cei 250-300 de bolnavi.

Directoarea sanatoriului isi aminteste de un asistent si de o infirmiera care s-au imbolnavit de TBC. Asistentul a lucrat 17 ani in sanatoriu, acum e pensionat. E chimiorezistent, fara sanse de recuperare, pentru ca a baut, a fumat si a intrerupt tratamentul. Spune ca, de multe ori, chirurgii refuza sa opereze bolnavi de TBC. Infirmiera a fost si ea pensionata, ca sa nu transmita boala. "In Germania, bolnavii de TBC sunt condamnati sa nu umble pe strazi. Sunt considerati pericol public. Iar dupa sase luni se reiau analizele si se ia o noua hotarare, in functie de rezultat", spune dr. Bracaci. Pentru a se apara de imbolnavire, medicii si asistentii pun in saloanele bolnavilor lampi cu ultraviolete. In mod normal, aceste lampi ar trebui sa fie lasate in fiecare salon cel putin cinci ore. Dar Romania nu mai importa astfel de lampi.

La Dobrita sunt 15, iar una singura costa vreo 10 milioane. Bacilul Koch, rezistent la fierbere, se transmite chiar si prin masca medicilor. Numai razele cu ultraviolete, de la soare sau de la lampi, pot distruge bacilul tuberculozei. Putinii medici care se mai incumeta sa trateze bolnavii de TBC lucreaza in sanatorii ori din pasiune, ori asteptand un alt post. Dr. Lucia Turcu lucreaza la Marila din ’85. Ii este teama, dar nu pleaca: "Mi-e frica de 19 ani incoace, dar ma gandesc ca e preferabil un TBC decat un cancer".

In doi ani, sanatoriile vor fi desfiintate

Actualul ministru al Sanatatii, Ovidiu Branzan, ii scuza pe predecesorii sai pentru faptul ca nu au bagat bani in refacerea sanatoriilor TBC printr-o fraza pe care a rostit-o pentru prima oara de cand este in fruntea ministerului: "Sanatoriile TBC vor fi desfiintate in maximum doi ani". Directorii de la Marila si de la Dobrita nu stiu nimic despre aceasta intentie a capilor Sanatatii, de vreme ce s-au apucat sa renoveze, putin cate putin, sanatoriile.

La Marila, etajul I a fost aproape complet reparat si renovat si s-au cheltuit 72 de milioane pentru mici reparatii, altfel nu primea autorizatia de functionare pe 2004. La Dobrita au fost renovate mai multe pavilioane in ultimul an. Cat s-a cheltuit si de unde au fost alocati banii, nimeni nu spune clar. Ministrul Branzan n-a anuntat pe nimeni ca are de gand sa desfiinteze sanatoriile TBC. "Sunt mari consumatoare de fonduri. Erau necesare inainte, cand tratamentele nu erau eficiente fara aer de munte si fara bai de soare. Acum avem medicamente foarte eficiente, chiar si pentru bolnavii cu chimiorezistenta", ne-a declarat Branzan.

Cu o parte din cele 17 milioane de dolari primite de Romania pentru combaterea tuberculozei, printr-un credit nerambursabil de la Fondul Global de Lupta contra HIV/SIDA, tuberculozei si malariei, se vor reabilita trei spitale: Institutul "Marius Nasta", din Bucuresti, spitalul din Rosiori de Vede (Teleorman) si un spital din Brasov. Vor fi reabilitate si trei centre de diagnostic (Iasi, "Marius Nasta" si Calarasi), unde vor fi tratati exclusiv bolnavii cu chimiorezistenta. Ministrul Sanatatii a precizat ca restul de bani din credit vor fi cheltuiti in principal pentru preventia TBC, conform acordului semnat, in 2003, de cele doua parti. "Nu avem nevoie atat de sanatorii, cat de profilaxie, pentru scaderea numarului de cazuri noi de TBC."

Cifre

In ciuda numeroaselor campanii impotriva fumatului si a scumpirii tigarilor, numarul cazurilor noi de tuberculoza in Romania s-a dublat fata de 1990. Imediat dupa Revolutie au fost inregistrate, la nivel national, 14.900 de noi cazuri de TBC, iar la sfarsitul lui 2003, in evidentele medicilor erau inscrisi 29.470 de bolnavi noi. Incidenta imbolnavirilor s-a dublat si ea, de la 64,6 persoane cu TBC la 100.000 de locuitori, in 1990, la 135 la 100.000 de locuitori, in 2003.