Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Pentru a deprinde democraţia, românii vor avea nevoie de 20 de ani", a fost prima declaraţie făcută de Brucan căreia românii i-au atribuit sensul de profeţie. La jignirea de "stupid people" însă, concetăţenii au reacţionat în unitate şi forţă. "Nu-mi amintesc să fi beneficiat de o singură susţinere în presă sau în lumea politică", şi-a comentat Silviu Brucan, în 2004, efectele afirmaţiilor publicate în cotidianul Le Figaro din 22 ianuarie 1990.
Brucan mai făcuse şi alte afirmaţii şocante de care însă nu apucaseră să afle românii. "Ţi-a rămas vreodată un os de peşte în gât? Nu poţi să-l scuipi afară, nici să-l înghiţi. Ei bine, eu am fost un os de peşte în gâtul lui Ceauşescu."
Această declaraţie o făcuse Silviu Brucan într-un interviu acordat ziarului The Boston Globe în 1988. Primise atunci aprobare să plece în străinătate, sperându-se că nu va mai reveni. Brucan însă s-a întors după ce vizitase oraşele Washington, Londra şi Moscova!
Personajul era unic în istoria relaţiilor americano-româno-sovietice şi prin aceea că trecuse graniţele URSS – şi înainte, şi înapoi – fără ştampilă pe paşaport!
La începutul lui 1990, Brucan trecea drept "eminenţa cenuşie" a Revoluţiei. Dacă n-ar fi fost printre puternicii zilei, nici pe departe n-ar fi iscat aşa o vâlvă declaraţia sa despre democraţie. Graţie haosului postcomunist şi exploziei de posturi de televiziune şi ziare, Brucan şi-a autodistribuit apoi rolul de profet.
Analizat retrospectiv, "oracolul din Dămăroaia" a dezvăluit mai degrabă, "pe surse", trecutul decât ne-a prevestit viitorul. Dar dacă prezicerile celebrului Nostradamus sunt recunoscute şi interpretate abia după săvârşirea faptelor, putem admite că şi Brucan ne-a făcut profeţii. Despre câteva dintre ele, pe scurt, în cele ce urmează.
Aureolat de condamnarea la domiciliu obligatoriu în cartierul bucureştean Dămăroaia după "scrisoarea celor şase" (martie 1989), Brucan numise primul-ministru al României, preluase controlul asupra presei şi internelor, manevrase procesul Ceauşeştilor şi anihilase potenţialul Securităţii în dezlegarea enigmelor "teroriştilor", dar şi ale biografiei sale. Pozând în emisarul lui Gorbaciov, Brucan a avut dintru început mână liberă de la "colegii" de CFSN.
În cariera de "oracol din Dămăroaia" i-au fost favorabile şi tendinţele perestroikiste de dirijare a oamenilor de rând înspre noi centre de interes şi credinţe (bioenergii şi capacităţi extrasenzoriale, vindecători, clarvăzători, vrăjitorii, blesteme, miracole etc). Dar şi practicile regimului Ceauşescu de a pune la secret colecţia ziarului Scînteia de dinaintea anului 1965. Acelaşi Brucan, care după ruptura de Ion Iliescu le profeţea românilor prosperitatea americană, prin anii ’50 le prevestise paradisul comunist. Reamintim câteva dintre profeţiile sale de ultimă generaţie în cele ce urmează.
1. Deprinderea democraţiei în România
Când Brucan estimase că va fi nevoie de două decenii pentru instaurarea democraţiei, românii s-au vexat: presa era liberă, graniţele deschise, se prefigurau alegeri în regim pluripartidist, o nouă Constituţie...! N-a fost o prognoză ştiinţifică, s-a scuzat Brucan, ci una bazată pe-o rezistenţă tenace a mentalităţilor şi prejudecăţilor comuniste.
Au dispărut ele după două decenii? Fie că da, fie că nu (căci probe ştiinţifice de mentalitate nu pot fi prelevate), care-i "puterea poporului" în anul de graţie 2011? Cât despre practicile de guvernare, le regăsim şi în "Psihologia poporului român" descrisă de Constantin Rădulescu-Motru. "Românul consideră nerespectarea legii ca un titlu de mărire şi de putere", schiţase filozoful, în 1937, purtările contemporanilor săi;
2. Capitalismul, calea de depăşire a subdezvoltării şi sărăciei
Făcând "uitată" pledoaria perestroikistă din cartea "Pluralism şi conflict social" (1990), Brucan şi-a arogat mai târziu meritul de-a fi, la noi, primul profet al capitalismului. "Pentru o ţară săracă şi subdezvoltată precum România nu există altă cale de a depăşi rămânerea în urmă decât calea capitalistă", ne-ar fi zis, cică, în decembrie 1989. Dar "producţia industrială scăzuse în mod sensibil, inflaţia scăpase de sub control (circa 200% anual), numărul şomerilor urcase la un milion, adică 11% din forţa de muncă industrială, preţurile alimentelor crescuseră de 14-15 ori, lăsând în urmă salariile şi pensiile", a scris tot el comparând anul 1992 cu 1989. Şi tot aşa, în volumul "Profeţii despre trecut şi despre viitor" (2004), consemnează o datorie externă de 7,2 miliarde de dolari la finele lui 1997 şi caracterizarea negativă din 2004 a revistei The Economist ("ţară întinsă şi săracă", al cărei venit pe cap de locuitor reprezintă 10% din media UE). Iar din cele ce-au urmat s-a văzut: comunismul a murit, dar capitalismul – profeţit de Brucan a-i scoate pe români din sărăcie – n-a venit încă;
3. Reforma: românii vor escalada nu patru munţi Carpaţi, ci patru Himalaya
Referindu-se la integrarea în Uniunea Europeană, Brucan aprecia prevalenţa "imboldului intern" în reforma politică şi a "imboldului extern" în celelalte. Românii fac figură de Gică-Contra în negocierile cu UE, FMI, Banca Mondială. Pentru români, a prezis Brucan (2004), reforma economică, reforma administraţiei, reforma juridică şi lupta contra corupţiei "nu înseamnă patru munţi Carpaţi, ci patru Himalaya";
4. Noua elită: cei care cunoşteau "mersul trenurilor"
Cinic şi adevărat a fost Brucan în profeţia (despre trecut) asupra formării elitelor. Scria despre prima echipă de lideri postceauşişti: "Eram oameni politici cu experienţă care se aflau în gară atunci când a sosit trenul Revoluţiei, şi aceasta întrucât cunoşteam «mersul trenurilor» în România lui 1989". Iar despre noua clasă a capitaliştilor români: "Dat fiind că în societatea comunistă acumularea capitalului privat era prost văzută şi, mai mult, condamnată de lege, după ’89 clasa capitaliştilor s-a format în principal pe socoteala statului, prin rapt din valorile imobiliare, din fondurile fixe şi chiar din capitalul social al întreprinderilor de stat". Şi a conchis astfel asupra legalităţii acestor acumulări de capital: "de aceea nici un ministru nu e burlac".
Futurolog ori şarlatan, analist politic sau propagandist?
Prin anii ’60-’70, futurologia a apărut ca nouă direcţie în ştiinţele socio-umane. Dar pitiile şi casandrele mileniului trei pretindeau a-şi întemeia profeţiile pe metodele ştiinţelor moderne. În climatul specific acelei perioade de război rece, printre futurologii Estului comunist scoşi la înaintare a fost şi românul Silviu Brucan (1916-2006).
Biografia acestuia nu inserează specializări ştiinţifice, dar e o capodoperă a oportunismului de mare anvergură. În grava penurie de comunişti din 1944, tânărul gazetar Saul Bruckner s-a remarcat vijelios printre condeierii Scînteii. La cârmă cu tandemul Sorin Toma (redactor-şef) şi Silviu Brucan (secretar general de redacţie), ziarul a prezis victoria proletariatului în lupta de clasă şi întronarea raiului comunist în România.
În priză directă la reţeaua Kremlinului, Brucan a fost, în fapt, nu oracol al viitorului, ci propagandistul din linia întâi a stalinizării ţării. Amănunte deosebite din biografia gazetarului (a fost printre altele "stilistul" actului de acuzare în procesul lui Vasile Luca instrumentat de consilieri sovietici; trimis al României în SUA datorită legăturilor cu un anume fermier american agreat şi de Hruşciov; "bun amic" cu Dobrînin, ambasadorul sovietic la Washington) au însemnat, fără îndoială, motive pentru Ceauşescu de a-l gara pe linie moartă.
Profesor de socialism ştiinţific la Medicină (deşi bacalaureatul era ultima sa atestare şcolară), Brucan s-a reinventat în futurolog. A profeţit, cum făcuse şi la Scînteia, politici şi evenimente decise deja, dar, până atunci, exclusiv cunoscute în mediul iniţiaţilor. Aşa şi-a scris şi publicat articolele în străinătate prin anii ’80, a întreprins acţiuni în numele, dar fără încunoştinţarea celorlalţi semnatari ai "scrisorii celor 6", a călătorit la Washington – Viena – Kremlin (1988), a pretins că e omul lui Gorbaciov, a trâmbiţat ideologia perestroikistă, a susţinut GDS-ul ş.a.m.d.
Până la moarte, Brucan a făcut apoi o excepţională figură de propagandist sub eticheta de analist politic. Cu inegalabil fler gazetăresc, tehnici persuasive, privilegii în accesul la informaţii şi redutabil talent de pamfletar.
Dar "nu-i aşa...?!" – cum îi plăcea lui Brucan să repete în rostirile sale sacerdotale – că în prezicerea instaurării democraţiei în România, profetul ne-a blestemat?
Citește pe Antena3.ro
